● Interviu cu dna Paraschiva Buciumanu – director adjunct la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Roman
– Stimată doamnă Paraschiva Buciumanu, când ne-am cunoscut, în anul 2018, eram amândouă profesori coordonatori ai echipelor de elevi ce participau la concursul de dezbateri „Gândesc, vorbesc şi acţionez Pro-integritate”. De atunci aţi devenit director adjunct, apoi director al Colegiului Tehnic „Miron Costin”, Roman, iar acum aţi revenit la funcţia director adjunct al instituţiei. Cum s-a produs această metamorfoză?
– Cuvântul metamorfoză din întrebarea d-voastră mă duce, inevitabil, cu gândul la Kafka. Sper că v-aţi gândit la faptul că funcţia de director/director adjunct m-a maturizat şi m-a transfigurat prin ceea ce am învăţat, nu la faptul că actualul statut m-ar fi transformat într-o fiinţă monstruoasă (glumesc). Este adevărat că din 2018 până în prezent am înregistrat câteva reuşite profesionale şi aceasta datorită dorinţei de a învăţa şi a convingerii puternice că implicarea generează schimbarea pe care o dorim toţi. Se ştie că orice transformare implică program, disciplină, reguli şi, neapărat, întâlniri modelatoare. De când am promovat examenul de director, în 2021, trăiesc o experienţă interesantă, benefică şi utilă, dacă mă gândesc la ocazia de a întâlni oameni, situaţii noi, de a lua decizii salvatoare, dar şi apăsătoare, dacă mă gândesc la deciziile riscante, la absurditatea birocraţiei şi la brutalitatea vieţii.
– Vă cunosc drept o persoană care pune necondiţionat „osul la treabă”. Care consideraţi că a fost, este şi va fi contribuţia dvs. la bunul mers şi la progresul instituţiei pe care o conduceţi?
– Am intrat în învăţământ imediat după terminarea facultăţii şi mi-am început activitatea ca titular la Liceul cu Program Sportiv şi Colegiul Tehnic „Miron Costin”, iar, de 20 de ani, sunt profesor de limba şi literatura română la cel de-al doilea. Am învăţat multe lucruri în aceşti ani şi am evoluat firesc, având dorinţa permanentă de a îmbunătăţi activitatea din şcoală şi de a schimba mentalitatea că admiterea la un liceu tehnic este eşecul elevilor nerepartizaţi la liceele teoretice/colegiile naţionale. Ca profesor, am început cu implicarea elevilor în variate activităţi formatoare, am continuat cu implementarea proiectelor Erasmus+, iar, ca director/director adjunct, am fost preocupată să dotez şcoala, să atrag fonduri prin PNRR, prin Programul Erasmus+, prin programele MEC sau ale Guvernului României şi din sponsorizări, pentru ca elevii să aibă parte de o ambianţă şcolară sigură şi plăcută.
– Care sunt sentimentele ce vă încercă acum, în mijlocul acestor discuţii aprinse privind plata indemnizaţiei de doctor, cu privire la efortul depus pentru a susţine o teză de doctorat?
– Este adevărat că mi s-a părut nedrept ca, în timpul când am deţinut funcţia de director, să nu primesc indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în filologie, pe motiv că doctoratul nu este în domeniul management, în condiţiile în care, colegi directori din alte judeţe, primeau această indemnizaţie, dar să ştiţi că nu am urmat Şcoala doctorală cu gândul la câştigurile financiare. Da, efortul a fost considerabil, şi nu pentru că aveam şi alte responsabilităţi, ci pentru că a venit pandemia care a blocat accesul în biblioteci şi în centre de cercetare. În prezent, primesc indemnizaţia de doctorat, având aprobarea Consiliului de administraţie, dar cu condiţia să depun lunar un raport de activitate care confirmă valorificarea, în mod suplimentar, a competenţelor profesionale dobândite. Oricum, pentru mine, câştigurile esenţiale din timpul şi de după finalizarea Şcolii doctorale, domeniul Filologie, sunt de altă natură.
– Ce sfaturi credeţi că sunt oportune acum, pentru un elev înainte de a părăsi băncile şcolii?
– Se simte deja în aer emoţia elevilor din clasele terminale şi realizez că fiecare promoţie ne-a îmbogăţit viaţa cu câte ceva. Şi viitorii absolvenţi, ca majoritatea promoţiilor noastre, nu au venit la liceu cu note perfecte, dar au progresat spre rezultate decente şi la final de an şcolar, şi la examenele naţionale, de multe ori fără sprijinul familiei, însă cu eforturi mari, discrete din partea colegilor cărora le mulţumesc. Celor care mai sunt elevii noştri pentru puţin timp le recomand să fie încrezători, să nu renunţe niciodată la visurile lor, oricât de fără speranţă ar părea totul. Le doresc să-şi descopere forţa interioară pentru a-şi duce la capăt planurile şi să nu renunţe dacă nu vor reuşi din prima încercare. Vrând-nevrând, ei vor prelua lumea de mâine, vor produce, vor administra, îi vor învăţa pe alţii, îi vor vindeca, apăra sau chiar îi vor conduce pe semenii lor. Orice profesie şi-ar alege, le doresc ca munca să-i împlinească, să le aducă satisfacţii, recunoştinţă şi respect.
– Din CV-ul dvs. am observat că, în afară de studiile universitare şi cele doctorale, sunteţi foarte „şcolită” şi în multe alte domenii cum ar fi managementul, leadershipul, mediul online, predare inovativă, cursuri europene etc. Ce argumente aveţi în favoarea formării continue a unui profesor?
– Formarea continuă este fundamentală pentru un profesor şi nu pentru că este stipulată în Legea educaţiei, ci pentru că nu poţi pretinde că îi înveţi pe alţii, dacă tu nu eşti preocupat de propria evoluţie sau nu eşti dispus să te implici, să acţionezi, să reflectezi şi să te adaptezi. Orice proces de formare este complex, presupune atât identificarea unei strategii eficiente de învăţare (cărţi, cursuri, metode, program, reguli etc), cât şi acceptarea îndrumărilor venite din partea celor mai experimentaţi. Pentru orice om, dar mai ales pentru noi, profesorii, învăţarea pe tot parcursul vieţii (lifelong learning) este esenţială, deoarece noi avem menirea de a duce cuvântul viu şi frumos în sala de clasă pentru a modela minţile şi sufletele copiilor. Doar învăţând continuu, şi aici nu mă refer doar la acumularea de cunoştinţe, un profesor va rezona cu noile generaţii, va face faţă provocărilor sistemice şi va înţelege lumea în care trăieşte.
– Dacă ar fi să vă solicit o caracterizare din punctul de vedere al abilităţilor dvs. sociale cum ar suna aceasta?
– Abilităţile sociale se referă la capacitatea noastră de a interacţiona cu oamenii. Mi-am dezvoltat şi exersat aceste deprinderi în timp, prin implicarea frecventă în viaţa şcolii şi prin dorinţa de a învăţa. Capacitatea de comunicare, responsabilitatea, empatia, creativitatea, toleranţa şi gândirea critică le-am dezvoltat mai ales datorită statutului de profesor de limba şi literatura română, însă flexibilitatea, autocontrolul, capacitatea de negociere, de persuasiune, spiritul de echipă şi, mai ales, rezilienţa le-am exersat în ultima perioadă, conştientă fiind că mai sunt destule aspecte de îmbunătăţit.
– Aş încheia interviul nostru întrebându-vă ce anume consideraţi că este darul divin şi ce anume rezultatul efortului personal în fiinţa dvs.?
– Întrebarea dumneavoastră mă pune serios pe gânduri… Cert este că mi-a plăcut să învăţ, să particip la competiţii, să mă implic, să ascult oamenii şi să călătoresc, iar toate acestea s-au îmbinat foarte bine cu structura mea sufletească şi totul a mers pentru mine într-o direcţie bună. Parcursul meu profesional şi uman a fost/este unul firesc şi, chiar dacă au fost multe obstacole, vă mărturisesc că nu le-am depăşit niciodată singură. În prezent, realizez că avem cea mai frumoasă meserie din lume şi cu cele mai multe satisfacţii sufleteşti, asta dacă ne asumăm pe deplin rolul de profesor sau de director. Sunt convinsă că fiecare are drumul său, iar pentru mine acest drum coincide în prezent cu ceea ce am de făcut în şcoală, cu ce trebuie schimbat şi cu ce pot să îndeplinesc.
În final, îmi exprim gândul de solidaritate şi de recunoştinţă pentru toţi oamenii din şcoală, cărora le datorez multe din câte cunosc astăzi şi intenţia de disponibilitate şi de implicare pentru ca toţi elevii de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Roman să fie în siguranţă la şcoală, respectaţi şi valorizaţi.
A consemnat Gianina BURUIANĂ