Mesajul Preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Domnul Simion Hancescu

În secolul XXI, când pentru multe persoane internetul a devenit o sursă cotidiană de informare, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, afiliat la federaţia noastră, reuşeşte cu succes să editeze lunar revista Apostolul, revistă a cadrelor didactice ajunsă la cel de-al 164-lea număr în cei 15 ani care se împlinesc de la reeditare.

Efortul depus de colectivul de redacţie este cu atât mai mult de apreciat cu cât Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ se numără printre puţinele organizaţii sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care reuşesc să transmită în mod constant informaţii utile membrilor de sindicat pe care îi reprezintă, asigurându-le astfel accesul la noutăţile din domeniul educaţional şi sindical.

În aceste vremuri în care educaţia din România şi, implicit, personalul care lucrează în acest sector se confruntă zilnic cu probleme majore şi când sunt promovate doar părţile rele care străbat în spaţiul public, şi, mai puţin performanţele din învăţământ care încă există, chiar şi în condiţiile crasei subfinaţări, o astfel de revistă vine să mai echilibreze balanţa cu „ştiri” pozitive şi negative din sistemul educaţional românesc.

Personal ştiu cât efort şi dăruire sunt necesare pentru a putea redacta, lunar, o revistă sindicală, întrucât şi federaţia noastră a editat în ultimii ani revista „Catedra” şi ne dorim ca, în viitorul apropiat, să o readucem în atenţia membrilor noştri de sindicat!

Sincere felicitări tuturor persoanelor care se implică în redactarea revistei Apostolul!

Cititorilor revistei Apostolul le adresez rugămintea de a avea încredere în mişcarea sindicală din învăţământ şi în liderii care îi reprezintă.

Asigur cititorii acestei reviste că Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nu va abdica niciodată de la unul dintre obiectivele principale pe care şi le-a stabilit – îmbunătăţirea condiţiei sociale şi materiale a personalului din învăţământ, grav afectate în ultimii ani. Însă membrii de sindicat trebuie să ştie că reuşitele mişcării sindicale depind de modul în care se implică fiecare dintre ei, dar şi de unitatea de acţiune de care dăm dovadă în cele mai grele momente!

Sindicatul suntem noi toţi!

LA MULŢI ANI

REVISTEI APOSTOLUL!

(Apostolul nr. 164, martie 2004 – 15 ani de la apariţie)