Educaţie fizică sau „joc şi mişcare”?

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Ministerului Educaţiei Naţionale să anuleze proiectul de ordin prin care se propune eliminarea totală a orelor de educaţie fizică de la clasele pregătitoare şi clasa I, precum şi a unei ore de la clasa a II-a, urmând ca în locul acestora să apară disciplina „joc şi mişcare”, care va fi predată de învăţătoare. Prin acest proiect de ordin, Ministerul Educaţiei Naţionale nu face altceva decât să încurajeze lipsa mişcării, un regim de viaţă nesănătos şi creşterea obezităţii în rândul elevilor din România. În plus, prin această propunere Ministerul Educaţiei Naţionale trimite în şomaj cel puţin 1.500 de profesori de sport. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia asupra propunerii Ministerului Educaţiei Naţionale prin care se doreşte modificarea planurilor-cadru din învăţământul primar. Concret, printr-un proiect de ordin de ministru, se doreşte eliminarea a: 2 ore/ săptămână de educaţie fizică la clasa pregătitoare, 2 ore/ săptămână la clasa I şi 1 oră/ săptămână la clasa a II-a.

 Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ reaminteşte ministrului Educaţiei Naţionale faptul că, potrivit studiilor, în România, 1 din 4 copii suferă de obezitate. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de supraveghere a obezităţii copiilor din Europa (COSI), indică pentru România, la copiii de 8 ani, o prevalenţă a obezităţii de 11,6 % şi a supraponderabilităţii de 26,75 %.

„Ministrul Educaţiei Naţionale trebuie să retragă de urgenţă acest proiect de ordin cu consecinţe negative asupra sănătăţii elevilor, dar şi asupra cadrelor didactice care vor rămâne fără loc de muncă. Suntem atât de săraci ncât nu ne mai preocupă sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a elevilor şi ne gândim să facem economie pe spatele copiilor, afectându-le viaţa? Este o cale greşită şi MEN trebuie să răspundă prin anularea acestui proiect. În plus, ce soluţii vor avea colegii noştri forţaţi să plece din sistemul de învăţământ? Este evidentă lipsa consultării unor specialişti, înainte de a se face această propunere, prin care se doreşte doar reducerea bugetului pentru educaţie”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

F.S.L.I.