Excelentă performanţă nemţeană la Spartachiada Profesorilor

În perioada 29 – 30 iunie 2024, Suceava a fost gazda celei de a XII-a ediţii a Spartachiadei Profesorilor, un eveniment sportiv care a reunit cadre didactice din ţară şi de peste hotare, pentru a celebra sportul, camaraderia şi valorile sănătoase ale competiţiei. Desfăşurată într-o atmosferă de prietenie şi fair-play, Spartachiada a oferit cadrelor didactice, membrilor de sindicat din învăţământul preuniversitar, o platformă excelentă pentru a se implica în diverse activităţi sportive, pentru a-şi demonstra abilităţile şi a se bucura de beneficiile unui stil de viaţă activ.

La această manifestare a fost invitat şi Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, care a participat cu o delegaţie formată din 10 persoane.

Evenimentul, organizat exemplar de conducerea Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, a început cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă, la care au participat oficialităţi locale, repre­zen­- tanţi ai sindicatelor, numeroşi profesori. Discursurile au subliniat importanţa sportului în viaţa cotidiană şi rolul esenţial al profesorilor în promovarea unui stil de viaţă sănătos. Invitatul de marcă din rândul sportivilor de performanţă ai României a fost marea noastră campioană, atleta Violeta Beclea Szekely, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000 în proba de 1.500 de metri.

Spartachiada a inclus o gamă variată de discipline sportive şi activităţi, asigurând astfel participarea unui număr mare de profesori cu diferite performanţe şi abilităţi.

Echipa de volei feminin a cadrelor didactice din Judeţul Neamţ: Magda Melinte, Elena Ciurea, Carmen Asmarandei, Daniela Diaconu, Daniela Ciobanu, Ely Lăpuşneanu şi Raluca Cloşcă a reuşit o performanţă excelentă la această ediţie a Spartachiadei, obţinând locul întâi în competiţia de volei. Echipa a demonstrat nu doar abilităţi tehnice impresionante, ci şi o coeziune şi determinare care le-au adus fetelor victoria mult meritată.

Iată câteva opinii din care putem descoperi spiritul de echipă care ne-a animat şi bucuria triumfului:

Magda Melinte, profesor educaţie fizică şi sport, căpitanul echipei: „Această victorie înseamnă foarte mult pentru noi. Am muncit din greu, ne-am antrenat constant şi am crezut în forţele noastre. Fiecare jucătoare a dat tot ce a avut mai bun pe teren şi sunt extrem de mândră de echipa noastră. Locul întâi este rezultatul muncii noastre colective şi a sprijinului pe care ni l-am oferit una alteia”.

Daniela Ciobanu, profesor discipline tehnice: „Sunt foarte fericită şi recunoscătoare pentru această experienţă. A fost mai mult decât o competiţie, a fost o oportunitate de a ne întări legăturile şi de a demonstra ce putem face ca echipă. Am simţit energia şi entuziasmul colegelor mele în fiecare meci, iar acest lucru ne-a dus către victorie”.

Ionel Hociung, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ: ,,Victoria echipei de volei a judeţului Neamţ la Spartachiada Profesorilor din Suceava nu este doar o realizare sportivă, ci şi un exemplu de muncă în echipă, determinare şi perseverenţă. Cuvintele jucătoarelor reflectă bucuria şi mândria de a reprezenta Sindicatul din Învăţământ Neamţ. Această reuşită va rămâne cu siguranţă în amintirea tuturor participanţilor şi va inspira noi generaţii de profesori să îmbrăţişeze sportul şi valorile sale”.

Performanţă Extraordinară la Spartachiadă: Marian Dantiş câştigă locul întâi la proba de cros masculin, profesori de educaţie fizică peste 40 de ani. De asemenea, el a mai obţinut locul întâi la nataţie stilul liber – 50 m, locul al doilea înot stilul spate – 50 m, locul secund la proba de ciclism, iar la tenis de câmp a ocupat un onorant loc trei.

Această performanţă remarcabilă reflectă nu doar abilităţile sale atletice deosebite, ci şi dedicarea şi pasiunea pentru sport. Marian a demonstrat că este un sportiv de excepţie, performanţele sale remarcabile sunt o mărturie a dedicării şi a pasiunii sale pentru sport şi servesc drept inspiraţie pentru întreaga comunitate. Aceste realizări nu aduc doar prestigiu Sindicatului din Învăţământ Neamţ, dar şi încurajează adoptarea unui stil de viaţă activ şi sănătos.

La finalul competiţiilor, câştigătorii au fost premiaţi în cadrul unei emoţionante ceremonii de închidere. Pe lângă medalii şi trofee, participanţii au primit şi diplome de recunoaştere pentru implicarea şi efortul depus. Aceste premii au fost simboluri ale respectului şi aprecierii pentru toţi cei care au contribuit la succesul evenimentului.

Spartachiada Profesorilor din Suceava a avut un impact semnificativ asupra comunităţii locale. Nu doar că a încurajat participarea activă în sporturi, dar a şi întărit legăturile dintre cadrele didactice, promovând prietenia, cooperarea şi solidaritatea. Evenimentul a demonstrat că sportul este un instrument puternic pentru dezvoltarea personală şi profesională, oferind un exemplu pozitiv pentru elevi şi comunitatea largă.

Spartachiada de la Suceava a fost un succes remarcabil, evidenţiind importanţa practicării exerciţiului fizic în viaţa de zi cu zi, consolidând spiritul de echipă şi prietenie între participanţi. Prin participarea lor, cadrele didactice din Neamţ au arătat că sunt nu doar educatori dedicaţi, ci şi promotori ai unui stil de viaţă sănătos. Adresez felicitări sincere colegilor de la ASI Suceava, pentru organizarea exemplară a evenimentului şi promitem că vom fi prezenţi şi la ediţiile viitoare, a conchis, în final profesorul Ionel Hociung, preşedintele Sindicatului Liber al Lucratorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ.

Prof. Daniela CIOBANU, Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra-Neamţ