Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” acuză Guvernul României că, prin măsurile de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025, a declanşat un proces de dezorganizare accelerată a învăţământului preuniversitar, cu efecte grave asupra elevilor, cadrelor didactice şi calităţii educaţiei. Sistemul de învăţământ se află într-o gravă criză, provocată deliberat prin decizii politice luate iresponsabil, fără analize de impact, fără dialog social şi fără asumarea consecinţelor.
În plin proces de elaborare a planurilor de şcolarizare pentru anul 2026-2027, primim semnale alarmante din întreaga ţară privind reducerea drastică a numărului de clase de gimnaziu şi liceu, inclusiv în mediul urban. Această situaţie este consecinţa directă a creşterii forţate a efectivelor de elevi la clasă, măsură impusă exclusiv pentru a reduce cheltuielile bugetare, ignorând impactul negativ asupra beneficiarilor primari.
Aplicarea Legii nr. 141/2025 a determinat supraaglomerarea generalizată a claselor, cu efecte negative, directe şi imediate, asupra calităţii actului educaţional. Există deja şcoli în care efectivele depăşesc 32 de elevi/clasă. Măsurile vor avea consecinţe grave:
• Degradarea calităţii actului educaţional;
• Imposibilitatea reală de a lucra individualizat cu elevii;
• Creşterea riscului de eşec şi abandon şcolar;
• Dispariţia unui număr semnificativ de posturi didactice ca urmare a reducerii numărului de clase/grupe.
Potrivit estimărilor, peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creşterea numărului de elevi la clasă, direcţia de reducere a cheltuielilor cu personalul din educaţie fiind una evidentă şi constantă.
Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ sunt obligate să aplice măsuri restrictive, fără nicio soluţie pentru protejarea beneficiarilor primari şi a personalului didactic. Cadrele didactice resimt o stare de nesiguranţă profundă, iar comunităţile educaţionale se confruntă cu un climat de tensiune şi incertitudine. În tot acest proces, elevul a fost complet absent din calculele decidenţilor, deşi el este primul care resimte efectele supraaglomerării, ale instabilităţii şi ale lipsei de continuitate educaţională.
Situaţia este agravată de existenţa unei conduceri provizorii la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, într-o perioadă în care trebuie adoptate decizii responsabile, predictibile şi fundamentate. În paralel, Guvernul României continuă să aloce un buget insuficient pentru educaţie, mult sub nevoile reale ale sistemului, tratând acest domeniu ca pe o zonă de sacrificiu bugetar.
Subfinanţarea a devenit o politică permanentă, iar şcolile sunt forţate să funcţioneze fără resursele necesare pentru a asigura un învăţământ de calitate.
Un sistem educaţional subfinanţat nu poate livra performanţă, nu este stabil şi nici nu asigură echitate; el poate doar să supravieţuiască de la un an la altul, sacrificând şansele reale ale copiilor la un parcurs educaţional solid şi predictibil.
UN STAT CARE ÎŞI DISTRUGE ŞCOALA PUBLICĂ, ÎŞI DISTRUGE PROPRIA PERSPECTIVĂ DE DEZVOLTARE.
În acest context, FSLI şi FSE „SPIRU HARET” solicită:
1. Abrogarea de urgenţă a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora şi la creşterea normei didactice;
2. Oprirea politicii de reducere a posturilor din învăţământul preuniversitar;
3. Creşterea alocării bugetare pentru educaţie, în acord cu importanţa strategică a acestui domeniu;
4. Reluarea dialogului social real cu organizaţiile sindicale reprezentative în învăţământul preuniversitar.
Respingem ferm abordarea prin care educaţia este tratată ca instrument de acoperire a deficitului bugetar şi sacrificată pentru a compensa dezechilibre create în alte zone ale guvernării. Dacă Guvernul României va continua pe această direcţie, FSLI şi FSE „SPIRU HARET” vor intensifica acţiunile de protest, utilizând toate formele legale pentru apărarea drepturilor angajaţilor şi a dreptului copiilor la educaţie.
În plus, îi reamintim domnului Preşedinte, Nicuşor Dan, că au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale pentru a i se prezenta situaţia din sistem în urma măsurilor anti-educaţie promovate de Guvernul Bolojan.
EDUCAŢIA NU ESTE O CHELTUIALĂ. EDUCAŢIA ESTE VIITORUL ROMÂNIEI!


