Sindicatele şi nevoia de negocieri colective

Negocierile colective reprezintă modalitatea prin care sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor negociază cu angajatorul sau cu asociaţiile patronale condiţiile de muncă şi salarizare, rezultând un contract colectiv de muncă, care se încheie pe o perioadă determinată (1 – 2 ani), se înregistrează la Ministerul Muncii sau la Ins­pectoratele Teritoriale de Muncă şi reglementează drepturile şi obligaţiile comune ale angajatorului şi angajatului.

Importanţa Contractului Colectiv de Muncă constă în crearea unui echilibru între angajatori şi angajaţi, protejând drepturile salariaţilor, prevenind conflictele şi promovând condiţii de muncă corecte, salarii echitabile, programe de lucru decente, beneficii suplimentare, sporind stabilitatea şi pacea socială.

Cadrul legal actual privind negocierile colective, în România, este reglementat, în principal, prin Legea Dialogului Social Nr.367/ 2022 cu modificările şi completările ulterioare. Din păcate, acoperirea prin negocieri colective este, în prezent, doar de aproximativ 25% dintre salariaţii români, numai aceştia beneficiind de protecţia unui Contract Colectiv de Muncă.

Conştientă de importanţa Contractelor Colective de Muncă, Uniunea Europeană a elaborat o Directivă, privind salariile minime adecvate şi promovarea negocierilor colective, în special a negocierilor sectoriale. Pentru a transpune în practică această directivă, Guvernul României a aprobat Planul de Acţiune pentru Promovarea Negocierilor Colective în anii 2025 – 2030. Prin această hotărâre, Guvernul României urmăreşte ca, împreună cu partenerii sociali, să atingă recomandarea europeană ca circa 80% dintre salariaţi să beneficieze de negocieri colective şi contracte colective de muncă, până în anul 2030.

În atingerea obiectivului recomandat de Uniunea Europeană, sindicatele au un rol determinant şi prin negocieri colective, dialog social şi formare profesională, pot contribui şi la construirea unei pieţe a muncii reziliente. La atingerea obiectivului enunţat, foarte importantă ar fi încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel naţional (aşa cum a existat în România în anii 2000), încheiere susţinută permanent de către Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.

Trebuie menţionată preocuparea constantă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (la care este afiliat Sindicatul din Învăţământ Neamţ) de a iniţia negocieri colective, finalizate cu încheierea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învăţământ Preuniversitar. Acest contract este printre puţinele din România, încheiate la nivel de sector de activitate.

Prof. Gabriel PLOSCĂ,

Preşedinte, Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Neamț