O nouă sesiune de formare a liderilor de sindicat din judeţul Neamţ

Ultima sesiune de formare a liderilor de sindicat din Neamţ, dintr-o serie de trei grupe, a avut loc la Târgu-Neamţ în perioada 4-6 aprilie 2025. Aceştia au beneficiat de instruire în cadrul programului de formare „Comunicare şi management sindical”, un program iniţiat şi livrat de SLLICS Neamţ cu durata de 16 ore. Activităţile din cadrul cursului au avut loc în sala de conferinţe a Hotelului Tesa Boutique, din Târgu-Neamţ.

Considerăm că derularea unui astfel de program este necesară în contextul unor noutăţi legislative privitoare direct la sistemul de învăţământ, dar şi ca urmare a numărului mare de lideri aflaţi la începutul activităţii în fruntea unor grupe sindicale din unităţile de învăţământ nemţean. Calitatea de formatori a revenit membrilor Biroului Operativ, precum şi juristului SLLICS Neamţ, avocat Roxana Axinte.

Pe agenda programului au fost incluse sesiuni de formare, în cadrul cărora cei 35 de participanţi au interacţionat cu formatori cu experienţă, activi în cadrul SLLICS Neamţ. Atelierele de lucru au fost moderate de Roxana Irina şi de Ionel Hociung şi au vizat aspecte legate de comunicarea eficientă şi de gestionarea echipei, cu accent pe situaţiile problematice care apar în interacţiunile dintre membrii de sindicat. Una dintre metodele care a avut un impact deosebit a fost cea a jocului de rol, ce a permis tuturor participanţilor să înţeleagă rolul esenţial al liderului în coagularea unei echipe funcţionale în care fiecare membru să se simtă ascultat şi valorizat.

Instruirea participanţilor a fost sistematizată în patru secţiuni tematice:

1. Profilul liderului de sindicat din învăţământ. Provocări în activitatea liderului de sindicat – formatori: Gabriela Grigore, secretar al SLLICS Neamţ şi Ionel Hociung, preşedinte al SLLICS Neamţ;

2. Comunicarea eficientă şi gestionarea echipei – formatori: Roxana Irina, vicelider zona Piatra-Neamţ, şi Ionel Hociung;

3. Dialog social. Contractul colectiv de muncă – formatori: Gabriel Ploscă şi Ciprian Murariu, viceliderul zonei Târgu- Neamţ;

4. Activitatea specifică a liderului de sindicat – formator, Minadora Lemnaru, vicelider zona Roman. Una dintre activităţile cursului, cea juridică, a fost realizată şi susţinută de juristul sindicatului, avocata Roxana Axinte

În cadrul atelierelor de lucru echipele de lideri de sindicat au discutat noile schimbări din cadrul Legii dialogului social 367/2023, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, profilul liderului de sindicat, dar şi standardele ocupaţionale însoţite de provocările care pot apărea în fiecare instituţie de învăţământ. Au fost date foarte multe exemple de situaţii în câteva dintre instituţiile nemţene şi ce soluţii s-au găsit pentru rezolvarea acestora. Juristul sindicatului a punctat etapele pe care noi, ca lideri de sindicat, trebuie să le urmăm atunci când apare un conflict. De asemenea, s-a menţionat importanţa responsabilităţilor pe care un lider de sindicat le are în relaţia cu membrii grupării sindicale pe care o reprezintă, dar şi cu angajatorul.

La finalul fiecărei secţiuni, evaluarea participanţilor s-a făcut prin chestionare, astfel încât feedbackul a fost continuu.

În concluzie, la finalul cursului, putem considera că participarea la acesta şi înţelegerea lui şi-au atins scopul, iar cursanţii au achiziţionat informaţii folositoare desfăşurării activităţii de lider de sindicat în cadrul unităţii de învăţământ.

Prof. Paula-Irina MOCANU, Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamţ,

Prof. Diana-Cornelia ANDRIESEI, Şcoala Gimnazială „Iulia Hălăucescu” Tarcău