Activitatea 4: Program pentru informarea şi creşterea conştientizării privind egalitatea de gen şi de şanse în rândul partenerilor sociali din cele 3 regiuni şi în instituţiile de educaţie.
Sub-Activitatea 4.1: Organizarea a 3 seminarii OST (Open Space Technology) de 4 zile în cele 3 Regiuni
Scoala incluzivă între deziderat şi realitate
curs on-line realizat în cadrul proiectului „Promovarea prin activităţi inovatoare a egalităţii de şanse şi de gen în cadrul organizaţiilor, partenerilor sociali, cu accent pe instituţiile de educare” – POSDRU/97/6.3/S/63072
Motto: O societate pentru toţi, în care fiecare se simte parte a acesteia!
Conţinut
1. „Diferiţi, dar egali”
2. Stereotipuri valorice în şcoala românească
3. Delimitări conceptuale
4. Caracteristicile şcolii incluzive
5. Managementul şcolii incluzive
6. Ce putem face pentru a fi incluzivi?
7. Metode de lucru
8. Instrumente de lucru
Principii:
* diferenţele dintre oameni sunt normale!
* diferenţele conduc la progres!
* diferenţele presupun respect, nu toleranţă şi nici milă!
„Şcoala pentru toţi”:
* reprezintă dezideratul maximei flexibilităţi şi toleranţe în ceea ce priveşte diferenţele fizice, socio-culturale, lingvistice şi psihologice existente între copii, scopul fiind acela de a le oferi elevilor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate.
* reprezintă expresia instituţională a principiului educaţiei de bază pentru toţi;
* presupune o organizare instituţională şi pedagogică a învăţământului, astfel încât să ofere bazele unei educaţii în care fiecare copil să evolueze în funcţie de aspiraţiile şi posibilităţile sale, dar şi potrivit nevoilor sociale;
* pune în practică politica egalităţii în educaţie;
* asigură mobilitatea pe orizontală şi verticală a celor ce învaţă şi multiplică posibilităţile de opţiune.
Mişcarea către şcolile incluzive este justificată şi susţinută de o serie de motive printre care (Dosarul deschis al educaţiei incluzive, UNESCO, traducere RENINCO-UNICEF, 2002):
* Justificarea educaţională: nevoia de şcoli incluzive care să asigure educaţia tuturor copiilor împreună înseamnă că, în aceste şcoli, trebuie dezvoltate modalităţi de predare care să răspundă la diferenţele individuale şi, astfel să beneficieze toţi copiii.
* Justificarea socială: şcolile incluzive sunt capabile şi în măsură să schimbe atitudinile faţă de diferenţe prin aceea că educă toţi copiii împreună şi creează temelia pentru o societate dreaptă şi ne-discriminativă.
* Justificarea economică: este posibil ca înfiinţarea şi menţinerea şcolilor care educă toţi copiii împreună să coste mai puţin decât înfiinţarea unor sisteme complexe de diferite tipuri de şcoli specializate pentru diferite grupuri de copii. Bineînţeles că, dacă aceste şcoli incluzive oferă o educaţie eficientă tuturor elevilor lor, atunci acestea devin mijloace şi mai rentabile din punct de vedere al costurilor pentru asigurarea educaţiei pentru toţi.
„Educaţia pentru toţi”, devenită deziderat a politicilor educaţionale actuale îşi regăseşte finalitatea şi împlinirea în construirea şcolilor incluzive, şcoli ale comunităţii.
Recunoaşterea, dar mai ales, adaptarea la nevoile diversificate ale elevilor reprezintă solicitarea esenţială la care trebuie sa răspundă o astfel de şcoală. În acest context, şcoala incluzivă este definită în cadrul Hotărârii Guvernului 1251din 2005 ca fiind: „unitate de învăţământ în care se asigură o educaţie pentru toţi copiii şi reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste unităţi de învăţământ beneficiază de toate drepturile şi serviciile sociale şi educaţionale conform principiului „resursa urmează copilul”.
Această nouă perspectivă reclamă însă o serie de exigenţe pentru mai multe dimensiuni ale vietii şcolare cum ar fi: cultura şcolii, politica educaţională a şcolii şi practica educaţională din şcoală.
Cultura şcolii incluzive „care se referă la măsura în care filosofia educaţiei incluzive este impărtăşită de toţi membrii comunităţii şcolare” (Alois Gherghuţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Strategii diferenţiate şi incluzive in educaţie) creează un ethos şcolar cooperant, stimulativ, deschis în mod egal tuturor copiilor şi care jalonează repere pentru celelalte două dimensiuni: politica şi practica educaţională.
Politica incluzivă la nivelul şcolii implică aplicarea, prin intermediul unor strategii, a principiilor şi valorilor incluzive în toate planurile de activitate ale şcolii.
Cultura şi politica incluzivă se concretizează în practica educaţională, în activităţile din clasă „care susţin şi încurajează participarea tuturor elevilor”. (Alois Gherghuţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale).
Analiza acestor dimensiuni într-o şcoală, dar şi evaluarea progresului pe care o şcoala îl poate face în direcţia incluziunii poate fi sprijinită de apelul la o serie de indicatori de incluziune (Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli – Ghid managerial, 1998, MEC, UNICEF). Aceşti indicatori descriu o situaţie ideală, fiind puncte de referinţă pentru evaluarea şcolii pe aceste coordonate. În mod evident, în funcţie de particularităţile unei şcoli, profesorii pot omite sau adăuga indicatori. S-a optat pentru prezentarea acestor indicatori, deoarece construiesc o imagine a şcolii incluzive care poate fi surprinsă în termeni concreţi.
Dimensiunea 1: Se referă la dezvoltarea unor culturi incluzive
1.1 Şcoala este primitoare pentru toată lumea.
1.2 Şcoala caută în mod activ să-şi dezvolte relaţiile cu comunitatea locală.
1.3 Diversitatea elevilor este privită ca o resursă de valoare.
1.4 Profesorul îşi cunoaşte şi valorizează elevii.
1.5 Elevii sunt valorizaţi în mod egal.
1.6 Părinţii sunt valorizaţi în mod egal.
1.7 Cadrele didactice sunt valorizate în mod egal.
1.8 Elevii ştiu ce sa facă atunci când au o problemă.
1.9 Elevii se sprijină reciproc.
1.10 Cadrele didactice se sprijină reciproc în rezolvarea problemelor.
1.11 Cadrele didactice se implică în luarea deciziilor.
1.12 Persoanele se adresează unele altora în moduri care confirmă valoarea lor individuală.
1.13 Cadrele didactice colaborează cu părinţii.
Dimensiunea 2: Se referă la dezvoltarea unor politici incluzive
2.1 Şcoala încearcă să includă toţi elevii din comunitatea locală.
2.2 Există un program eficient de integrare pentru toţi elevii noi.
2.3 Elevii au dreptul să studieze orice materie şi să paricipe la toate activităţile.
2.4 Şcoala dispune de o politică eficientă de reducere a absenţelor elevilor.
2.5 Şcoala dispune de o strategie eficientă de reducere a exmatriculărilor din motive disciplinare.
2.6 Şcoala dispune de o strategie eficientă pentru diminuarea încercărilor de intimidare şi abuz asupra elevilor şi între elevi.
2.7 Şcoala se străduieşte să adapteze clădirea în aşa fel încât aceasta să fie accesibilă tuturor.
2.8 Strategia de elaborare a curriculum-ului ţine seama de diversitatea elevilor (de pildă, de diferenţele culturale, lingvistice, de sex, realizări şi deficienţe).
2.9 Politicile de formare continuă sprijină cadrele didactice în efortul lor de a răspunde la diversitatea elevilor.
2.10 Prin sistemul de evaluare se apreciază adecvat rezultatele tuturor elevilor.
2.11 Politicile de sprijin sunt coordonate global.
2.12 Politicile pentru copiii cu nevoi speciale vizează stimularea participării la activităţile obişnuite din clasă.
2.13 Politicile de sprijin pentru copiii care vorbesc şi o altă limbă încurajează participarea la activităţile obişnuite din clasă.
2.14 Politicile care privesc rezolvarea dificultăţilor comportamentale sunt legate de politicile de sprijin a activităţii de învăţare.
2.15 În şcoală, distribuirea resurselor se face în mod deschis şi echitabil.
2.16 S-a elaborat o strategie prin care părinţii sunt încurajaţi să devină parteneri în procesul de învăţare a copiilor lor.
2.17 Serviciile de sprijin (cum ar fi de pildă cele asigurate de psihologi, logopezi, consilieri, personalul medical din şcoală) asigura creşterea gradului de participare a elevilor.
2.18 Se încurajează implicarea şi participarea la managementul scolii a tuturor cadrelor didactice.
Dimensiunea 3: Se referă la dezvoltarea unor practici incluzive
3.1 La planificarea lecţiilor se au în vedere toţi elevii.
3.2 Lecţiile dezvoltă înţelegerea şi sentimentul de respect pentru diferenţe.
3.3 Elevii sunt încurajaţi să-şi asume răspunderea pentru propria lor învăţare.
3.4 Explicaţiile profesorilor ajută elevii să înţeleagă şi să înveţe lecţia în clasă.
3.5 Profesorii utilizează o mare varietate de stiluri şi strategii de predare – învăţare.
3.6 În timpul lecţiilor, elevii sunt încurajaţi să lucreze împreună.
3.7 Elevii sunt încurajaţi să vorbească despre modul în care învaţă în timpul activităţilor din cadrul lecţiilor.
3.8 Profesorii îşi adaptează lecţiile în funcţie de reacţiile elevilor.
3.9 Personalul din şcoală reacţionează pozitiv la dificultăţile întâmpinate de elevi.
3.10 Elevii înregistrează succese în procesul de învăţare.
3.11 Elevii se sprijină reciproc în timpul lecţiilor.
3.12 Profesorii îi ajută pe elevi să-şi revizuiască propriul proces de învăţare.
3.13 Dificultăţile de învăţare sunt considerate ca prilejuri de dezvoltare a practicii.
3.14 La planificarea activităţii de pregatire participă toţi profesorii din şcoală.
3.15 Membrii consiliului managerial se implică în întrebuinţarea activităţii la clasă.
Şcoala incluzivă este prietenoasă şi deschisă întrucât răspunde nevoilor copiilor, respectă aptitudinile, interesele, caracteristicile fiecăruia, promovează înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre elevi.
De asemenea, ea este democratică şi inovatoare deoarece are in centrul ei valori precum respectul pentru diversitate, solidaritatea, cooperarea,răspunzând prin strategii eficiente şi adaptate realităţii sociale actuale. În acest fel, ea îşi dovedeşte flexibilitatea, capacitatea de schimbare pentru a fi conformă noilor exigenţe sociale.
Eficienţa reprezintă o altă caracteristică a şcolii incluzive, deoarece aceasta stimulează progresul diferiţilor copii, adaptându-se particularităţilor individuale ale elevilor.
De asemenea, caracteristicile menţionate anterior se pot constitui în argumente pentru o pledoarie a incluzivităţii şcolii, care susţine elevii plecând de la respectarea particularităţilor individuale ale copiilor şi îi formează în spiritual unor valori precum: respectul pentru diversitate, toleranţa, cooperarea.
Mihaela POPA