Stafia comunismului pe meleagurile mioritice

Comunistuleee! Aşa a strigat în plină stradă după subsemnatul un coleg de breaslă de la o şcoală pietreană. Motivul? Grav, foarte grav. Cândva am fost propagandist la învăţământul ideologic al cadrelor didactice. Foarte condamnabil. Câteva cincinale comuniste am ridicat în slăvi binefacerile „epocii de aur” şi asta, nu se uită niciodată. Înseamnă că am fost lacheul partidului de guvernământ. Lunar am ciripit ca un cintezoi în plină vară, colegilor mai despre viaţa nouă a satului românesc, omul-nou, geniul Carpaţilor şi savanta de renume mondial cu patru clase primare. Mamă-mamă, ce i-am mai tocat mărunt-mărunt pe cursanţi cu documentele de partid, cu partidul centru vital al întregii naţiuni. Praful şi pulbe­rea s-a ales din ei. S-a întâmplat pe vremea când profesorul de istorie era „cineva” în şcoală, căftănit automat propagandist. De ce? Se ştie, fabula mai frumos decât ceilalţi dascăli despre comunismul luminos. Ridicarea la ranguri de propagandist era de fapt o promovare politică onorantă. Oferta făcută de partidul unic nu putea fi refuzată. Cine încerca să fenteze „promovarea” avea necazuri mari. Citeşte: rămânea fără ore de ştiinţe sociale. Fără pâine şi salam cu soia.

Nu exagerez când spun că am fost un propagandist de gaşcă, nu un „maimuţoi de partid” sau „propagandist doftanist”. Ţineam dezbaterile lunare pe sărite, ca preoţii de azi lecţiile la religie, făceam glume, nu-mi plictiseam cursanţii cu lozinci prosteşti, o bifam repede. Cu ochii permanent pe ceas şi gata de ducă. Şi totuşi, n-a existat o armonie colegială. Ce discutau cârcotaşii pe la colţuri? Ba că propagandistul e securist, ba că e sugativa Cabinetului de partid, ba că e rudă cu un ştab mare de la judeţeana de partid…

Când a strigat „comunistuleee!” ca în pădure, m-am oprit din mers şi l-am întrebat: care-i problema? S-a dat la mine. M-a întrebat tăios: „Nu îţi este ruşine să mai ieşi pe stradă la promenadă?”, „Tot maculatură de partid precum Documentele Congresului al XIV-lea şi programul partidului studiezi?”, „Comunistuleee!”. L-am lăsat să-şi facă numărul apoi l-am abordat cu zăhărelul „Colega, i-am zis amical şoptit. Nu mă laşi să-ţi spun o poveste ce se merită povestită?” Şi culmea, a acceptat. Ascultaţi-o şi dumneavoastră.

Cuvântul comunism a fost auzit pentru prima dată la Paris în anul 1840. Apoi, bătrâna Europă a aflat treptat despre comunismul lui Marx Engels, Lenin… Îţi mai aminteşti cum începea Manifestul comunist din 1848? „O stafie umblă prin Europa”, aşa a ajuns stafia şi pe meleagurile mioritice. Au adus-o tancurile sovietice dirijate de Ana Pauker şi Emil Bodnăraş. Regimurile comuniste din Est au fost impuse de bolşevicii cu stea în frunte. N-au fost instalate prin alegeri corecte şi libere. Au guvernat prin coerciţie înlăturând orice opoziţie politică, bazându-se pe o poliţie bine structurată, în cazul României: securitatea. Ai înţeles d-le contestatar ideologic?

Cum noi, românii, suntem latini vulcanici şi buni creştini n-am îmbrăcat pufoaică rusească şi ciubotele asiaticilor cu plăcere. Când în ultimul război mondial am aflat năprasnic că „Vin ruşii!” ne-am refugiat în păduri. Urbea noastră de sub Cozla a rămas pustie. Pietrenii s-au bejenit spre Doamna, Agârcia, Sărata, Valea Viei. Pentru noi, comunismul a fost o fantasmă prevestitoare de nenorociri. O umbrelă boită ideologic în culoarea roşie, menită să ascundă cumplitele dictaturi de clan, precum dejismul şi ceauşismul. Primii comunişti băştinaşi apăruţi la Piatra-Neamţ au fost mahalagii calici din Precista care scoteau rumeguş cu targa din başcă de la Fabrica de cherestea Foresta. Fabrică ce se află astăzi sub fundaţia colosului co­mercial francez Carrefour. Cum s-au numit primii comunişti din târgul Pietrei? Alămaru, Căciuleanu, Onţanu, Mardarie, Ţoc, Prisecaru, Turtureanu… nişte golani, zicea burghezul înstărit din târg.

Scumpul meu coleg revoltat, cum deschizi gura, cum scapi stoluri de porumbei. Dacă doreşti să afli ce se înţelege prin comunismul albanez, bulgar, polonez, românesc… citeşte nene, non stop. Citeşte-l pe istoricul şi politologul român american Vladimir Tismăneanu: „Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc” dar şi „Micul dicţionar politic” ed. Politică Bucureşti, 1981. Numai documentarea, informaţia, îţi dau dreptul de a vorbi acuzator şi la obiect. Nu mă crezi? Hai să-ţi dovedesc.

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, nemţean de-al nostru de la Dochia, a respins în mod ferm conceptul de „regim comunist românesc”, evident pe baza unor studii profund ştiinţifice. Conceptul amintit a fost înlocuit cu formularea „regim socialist de esenţă totalitară”. Paradoxal sau nu, părerea istoricului nostru a găsit susţinere ştiinţifică şi din partea altor exegeţi (Dinu C. Giurescu şi Al. Zub). Cum datele problemei s-au schimbat, semnatarul acestor rânduri nu putea fi comunist cum l-a acuzat învăţătorul duşmănos. Am trăit şi muncit în societatea socialistă multilateral dezvoltată, deci am fost un propagandist socialist. Formularea „comunist” vădeşte o comoditate de exprimare, nu una de gândire. Uitaţi-vă la filmele americane, când cineva îl face pe altcineva comunist, înseamnă că acesta e ultimul om al societăţii. A vorbi despre comunism nu este uşor.

Şi încă ceva, pe lângă propagandist la cadre didactice am fost şi disident. Da, da, aţi citit bine. Am fost singurul profesor de la Şc. Nr. 9 Piatra-Neamţ care a avut curajul să-l dea jos pe Ceauşescu. Atenţie, după Revoluţie. De unde? De pe peretele cabinetului de ştiinţe sociale unde trona ca un rege proletar. Nu am vandalizat portretul „celui mai iubit fiu”. Era deja executat. L-am încredinţat B.O.B-ului format din trei colege care tremurau de frica securităţii. Ce i-am spus Tovarăşului la despărţire? „Gata nea Nicu! Ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul! Hai, pa!” Dacă trăia şi acum ar fi avut 102 ani.

Cine a citit cartea – Şi eu am trăit în comunism, editor Ioana Pârvulescu, Ed. Humanitas, Bucureşti 2015, îşi pune numeroase întrebări. Una dintre interogaţii a devenit obsedantă. Iat-o: Oare răscondamnatul regim comunist numit astăzi de reputaţii istorici „regim socialist de esenţă totalitară” se va reinstala în ţările unde democraţia se clatină? De ce aceste gânduri? Pentru că unii dintre noi tânjesc după trecut, în timp ce alţii cred că trăim vremuri de libertate deplină. Cred…

Despre turnători numai de bine.

Dumitru RUSU