Călătorie spre inima identităţii noastre
Centrul Sindical Ramural Teritorial (CSRT) Hînceşti din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei a organizat şi în acest an o călătorie spre Ţară, dorind să revadă nu doar locuri frumoase, ci şi oameni dragi. Începând cu judeţul Neamţ, am continuat itinerarul prin Maramureş şi Ilfov, ajungând de data aceasta în Bucovina. Am rămas prieteni buni cu sindicaliştii din educaţie din aceste judeţe, iar părintele spiritual al tuturor întâlnirilor noastre rămâne dl Gabriel Ploscă, preşedintele de onoare al Sindicatului din Învăţământ Neamţ.
Călătoria de la începutul lunii mai ne-a bucurat sufletele şi ne-a încălzit inimile. Am fost întâmpinaţi cu ospitalitate de către preşedintele Asociaţiei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, dl Giani Leonte, iar dl profesor Ovidiu Varvaroi, vicepreşedinte, ne-a prezentat un curs interesant şi util, despre care scrie mai jos colega mea, Tamara Macari.
Alături de noi a fost şi o parte din echipa de conducere a Asociaţiei: Dumitru Ieremia, Dorin Solcan, Maria Sofian şi Iulia Ceasar. Mulţumim cordial tuturor bucovinenilor pentru deschidere, receptivitate, bunăvoinţă şi dragoste de neam.
Ana CIMPOIEŞU,
preşedinta CSRT Hînceşti din DEŞ
Tradiţia colaborării sindicale peste Prut continuă la Suceava
A devenit deja o frumoasă tradiţie ca doamna Ana Cimpoieşu, preşedintă a CSRT din cadrul DEŞ Hînceşti, să mobilizeze membrii de sindicat din raionul Hînceşti pentru a participa la întâlniri de suflet şi de schimb de experienţă profesională cu colegii din România. Aceste schimburi nu sunt simple vizite, ci adevărate punţi de colaborare, învăţare şi reafirmare a valorilor comune.
În perioada 1-3 mai 2026, această tradiţie a fost continuată printr-o nouă întâlnire organizată în judeţul Suceava, unde membrii de sindicat din raionul Hînceşti au fost primiţi cu deosebită căldură şi deschidere de către liderii sindicali locali. Atmosfera cordială şi spiritul de colegialitate au confirmat încă o dată importanţa acestor iniţiative.
Prima zi a debutat cu o conferinţă deosebit de relevantă, având genericul „Atractivitatea profesiei didactice din perspectiva sănătăţii şi securităţii în muncă”. Tema, de o actualitate incontestabilă, a fost abordată dintr-o perspectivă inovatoare, punând în lumină condiţiile de muncă ale cadrelor didactice şi impactul acestora asupra motivaţiei şi performanţei profesionale. Discuţiile au fost consistente, iar schimbul de idei a evidenţiat necesitatea unor politici şi practici care să susţină cadrele didactice nu doar profesional, ci şi din punctul de vedere al stării de bine.
În continuare, membrii de sindicat din raionul Hînceşti au oferit un moment artistic emoţionant – un colaj de versuri şi cântece prin care şi-au exprimat profundele sentimente de apartenenţă la neamul românesc. Acest moment a adus o notă de sensibilitate şi unitate, consolidând legăturile culturale şi identitare dintre participanţi. Astfel, prima zi s-a transformat într-o veritabilă celebrare a profesiei didactice, a solidarităţii sindicale şi a valorilor comune care ne unesc dincolo de graniţe.
Exprimăm sincere mulţumiri doamnei Ana Cimpoieşu pentru viziunea sa de a construi şi menţine aceste relaţii de colaborare durabile, precum şi colegilor sindicalişti din judeţul Suceava, în frunte cu liderii lor, pentru ospitalitatea, deschiderea şi profesionalismul de care au dat dovadă. Aceste întâlniri rămân repere importante în consolidarea comunităţii educaţionale şi sindicale de pe ambele maluri ale Prutului.
Tamara MACARI,
directoarea LT „Ştefan Holban” Cărpineni, Hînceşti
Pelerinaj la Izvoarele Credinţei şi ale Limbii: O călătorie prin Bucovina şi Ipoteşti
Între 1 şi 3 mai, împreună cu un grup de pedagogi din raionul Hînceşti, Republica Moldova, am străbătut drumurile de legendă ale Bucovinei şi Botoşaniului, într-un itinerar care ne-a reamintit că identitatea noastră nu este o „insuficienţă”, ci o bogăţie ce trebuie redescoperită.
În calitate de profesoară de limba şi literatura română, a păşi pe urmele lui Ştefan cel Mare şi ale lui Mihai Eminescu nu este o simplă bifare a unor obiective turistice. Este un act de „insuflare” spirituală. Aşa cum se scria recent în revista „Apostolul”, uneori simţim că trăim într-o lume a penumbrei, unde aerul pare să ne ajungă doar până la gât. Însă, odată ajunşi în faţa zidurilor Putnei sau sub teiul de la Ipoteşti, simţi cum plămânii spiritului se deschid larg.
Sâmbătă (2 mai):
De la „Ierusalimul Neamului” la Ipoteştiul Etern
Ziua de sâmbătă a început sub semnul sabiei şi al crucii la Mănăstirea Putna. În faţa mormântului lui Ştefan cel Mare, am simţit acea „esenţă a nemuririi posibile” despre care vorbesc documentele noastre de suflet. Ştefan nu este doar un nume în manuale, ci stâlpul pe Care s-a sprijinit istoria noastră adevărată. Nu departe, la Chilia lui Daniil Sihastrul, liniştea pietrei ne-a vorbit despre puterea credinţei solitare.
Însă, pentru un dascăl de română, momentul de maximă vibraţie a fost vizita la Ipoteşti. Intrând în casa unde a copilărit Mihai Eminescu, am simţit o sfială aproape religioasă. Nu e doar o clădire; este „leagănul” în care s-a plămădit universul nostru interior. Privind mobilierul modest, icoanele vechi şi fereastra prin care copilul Mihai privea spre lac şi codru, am înţeles că geniul nu are nevoie de lux, ci de o conexiune viscerală cu pământul. În casa copilăriei sale, timpul pare să fi îngheţat într-o clipă de puritate, oferindu-ne şansa de a-i asculta ecoul. Eminescu ne-a învăţat că: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar.”
La Muzeul Memorial, în faţa manuscriselor şi a obiectelor ce i-au aparţinut, am simţit durerea şi strălucirea unui destin care s-a mistuit pentru ca noi să avem o limbă modernă. Rădăcinile noastre nu sunt doar în pământ, ci în aceste slove scrise cu sângele spiritului. La Ipoteşti, am înţeles din nou că limba română este „floarea sufletului etnic al românimii”.
Am continuat ziua cu o vizită la Muzeul Satului Bucovinean, un spaţiu unde simţi că „veşnicia s-a născut la sat”. Pridvoarele caselor, mirosul de lemn vechi şi rânduiala gospodăriilor ne-au amintit de demnitatea ţăranului român, cel care a păstrat intact codul nostru genetic cultural. Finalul zilei ne-a găsit la Cetatea de Scaun a Sucevei. Privind zidurile groase, am simţit mândria de a aparţine unui popor care a ştiut să ridice bariere în calea furtunilor. Aici am văzut truda „salahorilor” adevăraţi, care au construit cu plan şi viziune, lăsându-ne moştenire nu doar piatră, ci o lecţie despre rezistenţă.
Duminică (3 mai):
Tradiţie, culoare şi linişte monahală
Duminica ne-a purtat paşii către universul fragil şi colorat de la Muzeul Oului din Vama. Câtă răbdare şi cât plan arhitectural se ascund în coaja unui ou încondeiat! Este dovada că românul nu lucrează fără rost, ci după un design divin, transmis din generaţie în generaţie.
A urmat întâlnirea cu „Albastrul de Voroneţ”, acea nuanţă care pare extrasă direct din cerul Bucovinei. În faţa frescei „Judecăţii de Apoi”, te simţi mic, dar protejat de istorie. Ultima oprire, Mănăstirea Humor, ne-a adus liniştea de care aveam nevoie înainte de întoarcere.
Lecţia: Să nu ne pierdem povestea
De ce mergem în aceste locuri? Pentru că omul nu poate omorî povestea fără să se autodistrugă. Fuga din istoria noastră adevărată ar fi o a doua izgonire din paradis. Iar personalităţile evocate – Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Mihai Eminescu – nu sunt doar figuri istorice; ei sunt arhitecţii supravieţuirii noastre. Ei ne-au lăsat planul după care trebuie să ne clădim vieţile astăzi, pentru a nu rămâne simpli „salahori” ai tranziţiei.
Eminescu spunea cu o amărăciune vizionară: „Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu.” Să ne întoarcem, deci, la aceste locuri ori de câte ori simţim „insuficienţa” prezentului. Să ne hrănim din rădăcini, să ne căutăm adevărul, să ne cunoaştem eroii şi să preţuim limba, căci ele sunt singurele care ne garantează că nu vom dispărea ca popor. Excursia nu a fost doar o călătorie pe hartă, ci o călătorie spre noi înşine.
Sorina LEFTER,
profesoară de limba şi literatura română, IP Gimnaziul Mireşti