Urătura de Anul Nou şi Colindul de Crăciun fac parte din valorile cu care a crescut generaţia mea. Atunci, pe când eram copil, în satul meu iarna era iarnă şi sărbătorile erau îmbrăcate în cojoace grele de zăpadă. Cum să scrii despre lumina care scălda satul în noaptea de Crăciun: ea era redată de razele lunii care luau în braţe culoarea albă a zăpezii şi împreună deveneau o lanternă magică.
În acea lumină de Crăciun, pulsul satului nostru bătea în ritmul clinchetelor de clopoţei, care stârneau lătratul binevoitor al căţeilor protectori ai gospodăriilor, şi de vocile cetelor de colindători – unele mai răsunătoare, altele mai îndepărtate, unele melodioase şi altele mai timide. Era de Crăciunul din ianuarie. Noi mergeam cu colindatul la rude şi la vecini. Chiar dacă într-un sat aşa de mic, cum era Cureşniţa Nouă, cunoşteam toate gospodăriile, nu ne aventuram la consătenii prea îndepărtaţi de casa părintească. Adormeam obosiţi pe cuptorul cald, scăldaţi de o altă lumină magică, a candelei de la icoana Maicii Domnului care ardea noaptea întreagă. Bucuria continua apoi cu masa de Crăciun şi colindele rudelor care veneau seara în musafirie cu alte colinde – lungi, cu cuvinte complicate, neînţelese de noi, dar care ne fascinau.
Azi trăim vremuri grele când valorile părinţilor şi buneilor devin inutile, sunt considerate arhaice, false şi se cer înlocuite de urgenţă cu altele, „mai bune”, venite de la „alţi gospodari cu ai lor căţei”, cu lumini artificiale şi, bineînţeles, din state civilizate.
* * *
Mă tot gândeam cu ce ar trebui să începem Anul Nou pentru a păşi cu dreptul. Între două sărbători de Crăciun: pe nou şi pe vechi – şi într-o perioadă unde religiile nu se mai tolerează în acelaşi spaţiu şi spaţiul nu mai este tolerat în interiorul aceleiaşi religii – locul potrivit este un muzeu unde apreciem frumosul şi învăţăm utilul.
Muzeul Reformei din oraşul Geneva a fost creat tocmai pentru a ajuta publicul să înţeleagă mai bine religia, reforma şi interpretarea textelor biblice. Pentru început de an s-a optat pentru „Rembrandt şi Biblia. Gravuri divine”. Rembrandt s-a născut în 1606, în provincia Olanda, una dintre cele nouă care vor forma mai târziu ţara actuală cu acelaşi nume şi este considerat pictor protestant. În acele provincii, la începutul secolului al XVII-lea, Reforma protestantă domina, mesa catolică şi ceremoniile evreieşti fiind interzise, dar bisericile şi locurile de cult divers sunt numeroase şi deci tolerate. Rembrandt a locuit în cartierul evreiesc, a frecventat biserica catolică şi a studiat minuţios Biblia, de altfel, singura carte găsită în locuinţă la moartea artistului. A studiat în profunzime cartea sfântă pentru a înţelege cum să reproducă scenele biblice, cum să exprime mesajul textului sfânt, care este faţa suferinţei. A învăţat arta gravurii de sine stătător, a inventat procedee noi şi a creat peste 300 gravuri, dintre care 92 inspirate din mesajul religios.
Expoziţia actuală grupează 72 de gravuri, dintre care 13 transcriu episoade din Vechiul Testament, 41 – din Noul Testament şi 9 se referă la religie în sensul larg. Expoziţia a fost posibilă graţie unei colaborări exemplare dintre muzeele elveţiene deţinătoare de opere de Rembrandt. Scenografia expoziţiei a fost gândită în aşa fel încât lumina fixa în spaţii mici să permită înţelegerea acestor tablouri minuscule dar extrem de expresive. Tot aici aflăm despre curiozitatea, creativitatea şi conştiinţa artistului, despre pasiunea pentru artă, despre toleranţa religioasă în secolul al XVII-lea.
Reforma protestantă a început prin traducerea în franceză, din greacă şi ebraică, a Bibliei pentru a aduce la cunoştinţa publicului larg mesajele şi pentru a facilita înţelegerea textului deja tradus. Artiştii din toate timpurile întâmpinau aceeaşi problemă: cum să ilustreze scenele biblice, cum să le apropie de public. Pe când predecesorii lui, în tablourile religioase, idealizau imaginea sfinţilor, Rembrandt, care studiase minuţios Biblia, îi pictează pe Adam şi Eva ca pe semenii săi, care la corp şi la chip asemănau cu oamenii de pe străzile oraşului natal. Marele merit al pictorului Rembrandt şi, în particular, al gravurilor biblice este capacitatea de a reda evenimentele biblice în relaţie directă cu cotidianul spectatorului. Contemporanii săi au fost uimiţi, dar şi scandalizaţi de o astfel de abordare, unii chiar şi-au permis să-l critice pentru unele desene biblice care nu corespundeau viziunii instalate în societate. Gradul de toleranţă al secolului al XVII-lea şi relativa libertate religioasă oferită de Reforma protestantă au permis totuşi schimbări importante şi nu doar în descifrarea textelor sfinte.
• Rembrandt Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606, Leiden – 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor şi gravor olandez din secolul al XVII-lea, fiind considerat unul dintre cei mai mari artişti de gen din istorie. Rembrandt a trăit în epoca numită „vârsta de aur olandeză”, perioadă în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei au atins apogeul. Autor a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2.000 desene, maestru al tehnicii de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (după cum spunea istoricul de artă francez Élie Faure).
• Muzeul Reformei a fost creat în 2005 într-un hotel particular în vecinătatea cea mai apropiata cu Catedrala oraşului care a fost centrul nervos şi inima reformelor protestante impuse populaţiei geneveze de către Jean Calvin în secolul al XVI-lea. Expoziţia permanentă a Muzeului permite înţelegerea istoriei Reformei protestante şi viziunea propusă se adresează atât publicului cunoscător cât şi unui public fără cunoştinţe prealabile, privitor la Reforma protestantă. Misiune dificilă, dar reuşită şi graţie expoziţiei temporare „Rembrandt şi Biblia. Gravuri divine”.
Margareta DONOS, Geneva