– Domnule Marius Tiţa sunteţi jurnalist, critic de artă, doctor în economie, şi cadru didactic universitar. Cum se împacă toate aceste domenii atât de diverse într-o singură persoană?

– Ar putea părea mult dar inclusiv aparenta diversitate de domenii poate fi explicată. În momente de liniştită introspecţie îmi dau seama că în copilărie şi adolescenţă se află rădăcina tuturor pasiunilor, a tuturor intereselor manifeste de mai târziu.
M-am născut la Craiova, în anul 1965. Am urmat un liceu de matematică-fizică, celebrul „Fraţii Buzeşti”, dar în acelaşi timp m-am apropiat mult de viaţa artistică, am avut chiar o expoziţie de caricatură, din cea fără cuvinte. Cuvintele au venit mai târziu, doar lucrez la Radio de aproape trei decenii. Am mers la facultate la Bucureşti, la Academia de Studii Economice, unde, de asemenea, am realizat o expoziţie de ilustraţie inspirată de poeziile lui Lucian Blaga. Iar la facultate exista o revistă scrisă de studenţi, se numea „Tribuna studentului economist”, unde am făcut o şcoală grozavă de jurnalism, am scris mult, am făcut fotografii, am făcut desene. Totul, din pasiune. Fiind înainte de 1989, nu aveam niciun gând să lucrez în presa profesionistă. Doar că am absolvit chiar în 1989 şi imediat am fost chemat în această lume extrem de interesantă, comunicarea media. La scurt timp am ajuns la Radio România Internaţional, postul nostru în limbi străine şi în limba română pentru ascultători din străinătate, care se aude în întreaga lume. Şi acum sunt uimit şi încântat de anvergura acestui post de radio românesc cu emisiuni în engleză, franceză şi germană, dar şi în chineză şi arabă, 12 limbi, 10 străine plus româna şi aromâna. De câţiva ani buni sunt redactor şef al emisiunilor în română şi aromână, având în subordine şi un foarte serios serviciu de ştiri. Şi tot în ultima vreme am căpătat curajul de urca la catedră, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti, unde predau dar şi învăţ foarte multe de la studenţi.
Întreaga mea activitate din aceşti ani recenţi s-a desfăşurat pe două coordonate. Pe de o parte este această expertiză în relaţiile internaţionale, într-o perioadă extrem de interesantă şi importantă din istoria României, tranziţia, cum îi mai spunem noi, de la comunism la capitalism. Sunt anii când întreaga societate românească a luptat pentru revenirea pe scena internaţională, pentru aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Îmi amintesc chiar prima luptă, acum uitată, cea pentru aderarea la Consiliul Europei. Ca jurnalist specializat am fost acolo unde se discuta despre NATO şi Uniunea Europeană. De altfel, am făcut un masterat în Franţa în relaţii internaţionale şi drept comunitar iar doctoratul meu, în ştiinţe economice, făcut la un institut al Academiei Române, este despre integrarea economică europeană. Şi am fost şi bursier NATO, am făcut un studiu despre presă şi politica de securitate şi apărare europeană. Şi al doilea plan, unde activez cu multă plăcere, este, desigur, arta plastică. Am scris mult, şi am vorbit, la radio, la diferite televiziuni dar şi direct, la vernisajul expoziţiilor. Încă mai sunt o surpriză pentru mulţi care mă ştiu dintr-o anumită zonă şi mă descoperă în alte domenii, au senzaţia că este o potrivire de nume. Un istoric cunoscut mi-a atras atenţia că un critic de artă care are acelaşi nume cu mine organizează o expoziţie la Teatrul Naţional Bucureşti. E vorba de expoziţia pictorului Emil Ciocoiu din anul 2013. De atunci îl invit pe amicul meu la toate vernisajele unde vorbesc despre artistul expozant.
– Cum şi când a început legătura culturală cu artiştii plastici din Piatra-Neamţ?
– Primul artist din Piatra-Neamţ cu care am alcătuit o simeză este Dumitru Bostan, cam cu 15 ani în urmă. Atunci i-am aflat prietenii, artiştii din Piatra-Neamţ, cu mulţi dintre ei făcând tot felul de planuri, în tot acest timp. I-am fost alături lui Laurenţiu Dimişcă, doctor în arte plastice, care promovează, la noi, arta brută, arta celor care nu au niciun fel de studii. Este un artist apreciat mult şi în Franţa, acolo unde s-a născut arta brută sau arta singulară, cum se mai numeşte acest gen.
– Şi povestea a continuat…
– Chiar riscând să uit pe cineva aş vrea, totuşi, să invoc câţiva prieteni şi artişti din Piatra-Neamţ. Cu multă stimă şi apreciere m-am apropiat de Mircea Răsvan Ciacâru, un maestru al detaliului expresiv, al compoziţiei alegorice, inteligente. Portretul pe care mi l-a făcut impresionează pe toţi cei care îl văd, este înălţător. Peisajele şi naturile statice realizate de Dumitru Bezem mă transpun în momentele noastre de taină, din trecut, pentru că acum rar ne mai vedem şi de abia ne auzim. Încă mă uimeşte viziunea demonstrată de Ciprian Istrate, creaţia sa plastică este aproape o introspecţie psihanalitică. Este un mare artist şi să nu uităm pictura sa bisericească, în minunata tehnică a frescei. Iar Ştefan Potop este, în opinia mea, şi am multe argumente în acest sens, cel mai bun portretist al nostru, în acest moment. Am avut onoarea de a scrie un cuvânt pentru albumul lui Ştefan Potop cu portrete de copii, am privit cu mare atenţie lucrările sale, cât talent, ce forţă de observaţie, sunt atât de expresive portretele de copii şi, în general, portretele lui Ştefan Potop.
Am invocat riscul de a nu îi evoca pe toţi artiştii din Piatra-Neamţ pe care îi apreciez, asta nu înseamnă că i-am uitat. Mă bucur să aflu mereu de faptele de simeză ale lui Mircea Titus Romanescu, fie că este vorba de creaţiile sale sau vorbim de iniţiativele sale, cum a fost, recent, expoziţia „Chipurile Unirii” care a ajuns, în sfârşit, şi la Bucureşti. Îmi place universul explicat prin bufniţele lui Petru Diaconu, sunt fan Mimi Revencu, al lumilor sale de-a dreptul paradisiace, şi mă înclin în faţa familiei de artişti Parasca şi Mihai Agape. Şi dacă vorbim de această familie de artişti, am aflat recent că Ilie Boca, binecunoscutul pictor din Bacău, este fratele doamnei Parasca Agape, fapt ce mi s-a părut excepţional, nemaipomenit.
– Dar prima vizită la Piatra-Neamţ a venit recent.
– Într-adevăr, tot timpul mi-am dorit să vin la Piatra-Neamţ, să îmi întâlnesc prietenii, artiştii la ei acasă, în acest oraş minunat. Am reuşit să îmi domin programul şi am venit aici într-un moment aparte, de Ziua Victor Brauner. Toată povestea este o adevărată metaforă: am fost invitat de omul de cultură Emil Nicolae să deschidem o expoziţie a pictorilor din Piatra-Neamţ, chiar în sinagoga-catedrală de aici. Am admirat creaţia lui Victor Brauner peste tot în lume, am citit despre el în studiile importante, vreo 3 kilograme din bagajele unui drum de la Paris au fost cărţi despre Victor Brauner. Peste tot este menţionat oraşul natal al lui Victor Brauner, Piatra-Neamţ. Să nu uităm şi faptul că la Piatra-Neamţ este singurul liceu, şi de artă, care poartă numele avangardistului artist. În oraşul său natal, în curtea liceului care îi poartă numele, Victor Brauner are şi singurul monument, singura statuie. Şi, ca să amintesc că sunt şi autorul celei mai longevive rubrici din presa românească, cea din ziarul „Bursa”, dedicată pieţei de artă, Victor Brauner a fost cel mai scump pictor român, cel puţin în marile licitaţii internaţionale de artă, până la apariţia contemporanului Adrian Ghenie.
– Şi, să nu uităm, mai există un pictor „născut la Piatra-Neamţ, decedat la Paris”…
– Da, este vorba de Jacques Herold, şi el avangardist renumit, mai mult în Franţa şi în Occident. Domnul Emil Nicolae a promis că ni-l va reda şi pe acest artist de renume internaţional, născut la Piatra-Neamţ, numit atunci Herold Blumer. Sunt printre puţinii români care au văzut mormântul artistului în Montparnasse, mi l-a arătat Lucian Georgescu, un galerist parizian care s-a ocupat mult de Herold şi de „Şcoala de la Paris”, românii noştri apreciaţi în Franţa, dintre care doi s-au născut la Piatra-Neamţ. Astfel de fapte magice de istorie a artei te fac să vibrezi, oriunde te-ai afla în lume şi, de puţin timp, este drept, oraşul dumneavoastră mi-a oferit şi descoperirea incredibilei civilizaţii preistorice numită Cucuteni, care mă fascinează. Apropo, strada pe care stau în Bucureşti se numeşte Cucuteni… Mă bucur mereu când aflu veşti de la Piatra-Neamţ, fie despre simezele realizate de plasticienii de aici, fie piesele montate la teatru sau viaţa literară vibrantă.
A consemnat Gianina BURUIANĂ