Motto: „Porţi cu tine înţelepciunea de om!” (Platon)

Sylvia Trăistariu consideră că prezenţa în societate a pseudo-valorilor sabotează formarea unei elite autentice. Nu a gândit niciodată arta din perspectivă comercială şi spune că dacă ai potenţialul de a genera idei cu un conţinut responsabil, atunci arta ta poate schimba lumea.
– Cum vă autodefiniţi ca artist vizual?
– Consider că sunt un artist şi un om implicat şi de aceea cred foarte mult în dialog. Sunt un observator activ şi încerc să înţeleg lumea din jurul meu, contextul istoric, social, politic, în care trăiesc şi cine sunt eu în acest context. Contează mult momentul istoric în care trăieşti. Te condiţionează să gândeşti şi să acţionezi într-un anumit fel. Ori, în acest sens, arta poate crea o formulă alternativă, un shift cultural. De asta optez pentru genul de artă angajată, în care artistul să comunice un mesaj sau măcar să discute cu publicul prin intermediul artei. Nu trebuie neglijat nici rolul estetic şi contemplativ al artei. Cred că e mult mai important ca arta să provoace publicul să-şi pună întrebări şi, în egală măsură, să pună sub semnul întrebării concepte, situaţii, valori sau non-valori. Poate chiar să şi sugereze soluţii, dar fără să le impună. Cred că sunt un artist cu un spirit treaz şi o conştiinţă vie. Propun un discurs constructiv, ghidat de un scop precis şi legitim. Nu cred în rebeli fără cauză. Trăim în era imaginii şi vizualul este foarte important. Dacă ai ceva de spus, dacă ai potenţialul de a genera idei cu un conţinut responsabil, atunci arta ta poate schimba lumea.
– În ce măsură artistul, creatorul, rămâne proprietarul garantat al ideilor şi spiritului artei pe care o produce?

– Dacă e să facem trimitere la legislaţie, artistul rămâne proprietarul ideilor sale atât timp cât demonstrează obiectiv originalitatea operei sale, care îi reflectă acestuia personalitatea şi universul său creativ unic. Ideile circulă liber, dacă sunt interpretate şi reinterpretate. Deci, atributul originalităţii în abordarea unei idei, poate chiar a aceleiaşi idei, este foarte important. Este cunoscută fraza lui Pablo Picasso: „Good artists copy. Great artists steal” (Artiştii buni copiază. Artiştii geniali fură). Picasso se referea la faptul că imaginea are un impact cognitiv foarte mare, de aceea este imposibil ca un artist să nu fie influenţat de ceea ce au realizat predecesorii sau contemporanii săi. Este inevitabil pentru retină, ca într-o eră dominată de imagine şi informaţie, să nu se contamineze şi cu ideile altora. Însă, foarte importantă este amprenta personală, care face marea diferenţă între „a copia” şi „a te inspira”.
– Cine dictează limitele spiritului critic în opera de artă?
– Libertatea de exprimare este un drept, dar cred că trebuie respectate totuşi nişte limite. Dacă ne referim la conţinutul operei de artă, nu cred că dreptul ei de exprimare poate să se manifeste atât de liber încât, de exemplu, să lezeze drepturile copilului sau drepturile unei minorităţi. Arta a amendat, de-a lungul istoriei, derapajele sociale şi politice ale timpului, tocmai pentru că în fiecare moment istoric au existat artişti care au înţeles rolul implicat al ei, acela de formator de opinie. Contextul politic a fost cel care a cenzurat de cele mai multe ori arta şi, deci, a dictat nişte limite. Azi, însă, arta se află la apogeul libertăţii sale de exprimare, iar reperele care trasează anumite limite ar trebui sa fie bunul-simţ, toleranţa, respectul faţă de anumite valori, dar şi o bună cunoaştere a legislaţiei. Pe lângă libertatea de exprimare mai există multe alte drepturi, care trebuie respectate.
– Cum delimităm raportul dintre artă şi producţie-marfă, în contextul rentabilităţii?
– Nu am gândit niciodată arta din perspectivă comercială. Cred că artistul nu ar trebui să facă artă care rentează. Eu cred doar în arta adevărată, care are puterea de a educa, de a forma şi de a schimba. Văd în artist un misionar, un erou care poate salva lumea prin arta lui. Arta nu e fabrică, unde să produci lucrări pe bandă rulantă şi să le vinzi pe bandă rulantă. Da, arta are valoare şi ea se traduce şi în bani. Dar este o societate dominată de consumerism, care transformă totul în afacere, distorsionează scopul artei şi, implicit, nivelul calitativ al acesteia.
– Care este idealul artistului vizual?
– Pentru artist este foarte importantă relaţia cu publicul. El îţi confirmă valoarea ideilor generate. Cred că idealul artistului adevărat este ca mesajul său să ajungă la public şi să fie înţeles de public. Există în istoria artei o adevărată dramă a artiştilor neînţeleşi, vizionari sau geniali pentru timpul lor, dar neînţeleşi.
– Care sunt valorile care v-au format?
– Ceea ce sunt astăzi ca artist şi ca om este rezultatul educaţiei primite în familie. Valori precum ADEVĂRUL, ONESTITATEA, respectul pentru CULTURĂ, m-au însoţit permanent în viaţă, ca o busolă morală. În schimb, în societate, am întâlnit un alt tip de educaţie, bazată pe unele lucruri fără valoare, care a încercat să mă influenţeze negativ, dar cu care am luptat continuu. Cel mai important este ce faci mai departe cu ceea ce ai primit. Nu trebuie să te mulţumeşti doar cu ceea ce primeşti, bun sau rău. Cred că e importantă formarea noastră continuă ca oameni. Trebuie să lucrezi mai departe cu ceea ce ai, să transformi, să modelezi, să corectezi, să dezvolţi.
– Pe cine admiraţi cel mai mult şi de ce?

– Admir OMUL FRUMOS în toate ipostazele sale, indiferent de condiţia socială, de formaţia profesională, de naţionalitate, de aspectul fizic. Cred că e lecţia pe care ar trebui să o înveţe orice om într-o viaţă. Ce înseamnă să fii OM FRUMOS? Este un cumul de calităţi simple şi discrete, care îmbină sensibilitatea cu demnitatea, înţelepciunea şi candoarea. Un atribut deosebit al omului frumos este nobleţea sufletească. Ce este nobleţea sufletească? Să asculţi atunci când nu ai timp să asculţi, să oferi şi să iubeşti fără diferenţe, să înţelegi nevoile celui de lângă tine fără să-l judeci. Să nu ucizi prin cuvânt, ci să salvezi prin cuvânt. Competiţia nu îşi are locul în omul frumos, pentru el fiind mai valoroasă prietenia şi dragostea. Iubeşte simplitatea, păsările, norii, bătrânii, ai simţul răspunderii, respectă trecutul, strămoşii.
– Ce vă reproşaţi cel mai des?
– Sufăr de un idealism patologic. Manifestarea realităţii în cea mai concretă formă a ei, este de-a dreptul şocantă pentru mine. Ca urmare, dezamăgirea care apare mai ales în relaţiile cu oamenii, aduce cu sine o alterare serioasă a încrederii
– Cum vă agresează non-valorile?
– Mă agresează mult mai mult pseudo-valorile decât non-valorile. Pseudo-intelectualii, pseudo-artiştii etc. Sunt nişte personaje care joacă un rol şi care nu fac decât să deruteze societatea. Cel mai grav, dacă ne referim la societatea românească, este că aceasta nu îi sancţionează pe aceşti „actori”, ci mai mult, îi introduce în diverse domenii şi instituţii, în care ar trebui să existe profesionişti. Prezenţa în societate a acestor pseudo-valori sabotează formarea unei elite autentice.
– Prin ce ar trebui să impresioneze din primul moment lucrările unui artist vizual?
Prin emoţie, dar şi prin provocare. Cred că privitorul trebuie să rămână în faţa unei lucrări de artă cât mai mult. Să admire, să-şi pună întrebări, să analizeze. Dacă o lucrare de artă nu exercită o putere magnetică de a te atrage şi de a te păstra în faţa ei măcar câteva minute, cred că încercarea artistului, din spatele lucrării, de a stabili o legătură cu privitorul/publicul, a eşuat. Nu e o vină a artistului neapărat, ci poate fi o lipsă de pregătire a publicului.
A consemnat Violeta MOŞU