Vladimir Kató are o legătură foarte puternică faţă de munte, o legătură naturală, culturală şi artistică. La urma urmei, artistul s-a născut, trăieşte şi pictează aproape de munţii Harghitei, cei pe care i-a iubit mereu, şi în faţa cărora a trăit intens atât ca om, cât şi ca artist.
Kató şi-a descoperit vocaţia artistică cu faţa întoarsă spre munte – şi nu doar metaforic, ci ca un adevărat montaniard – mergând, privind, observând, învăţând… Pictor de mare spontaneitate, mereu cărând şevaletul şi vopselele după el, artistul străbate matinal cărările munţilor Harghitei, Ciucului sau Perşanilor pentru a-şi alege locul cel mai drag care să-l imortalizeze pe pânză.
Pictura sa este un inedit prilej pentru privitor de a descoperi farmecul peisajelor montane redate cu măiestrie de un autentic pictor al teritoriului alpestru. Cu spiritul pătruns de un panteism care vede în natură izvorul întregii frumuseţi, Vladimir Kató a devenit pictorul munţilor pe care a învăţat să-i cunoască şi în care a asimilat însăşi existenţa sa, cu atitudinea discretă a celui care se simte parte dintr-o lume căreia îi oferă respectul cuvenit.
Întregul său discurs pictural a fost dedicat chipului, trupului şi simţirii muntelui care în creaţia sa devine instrumentul perfect de exprimare şi căruia artistul îi atribuie un aspect elegiac printr-o naraţiune picturală care nu este pur şi simplu vizuală, ci reinterpretată sub stindardul unui limbaj artistic care se identifică cu viaţa trăită la munte.
În picturile sale găsim muntele care încântă şi emoţionează oferind pace şi linişte în suflet, muntele cerului albastru şi al furtunilor, muntele care ne face să uităm oboseala urcuşului de îndată ce i-am atins culmile, cele care ne fac de multe ori să visăm cu ochii deschişi.
Vladimir Kató – pictorul munţilor, cunoaşte şi înţelege aceste lucruri pe care ni le dezvăluie în pictura sa cu delicateţe şi simţire, cu prospeţime şi strălucire învăluite într-un lirism delicat. Artistul zăboveşte în Munţii Harghitei, dominaţi de ceruri cristaline şi de văi însorite, cu acele culori care par să fie eliberate de atingerea moale şi luminoasă a penelului său. Puţini artişti au reuşit ca el să picteze munţii, cerul şi zăpada în culori atât de bine tonifiate şi evanescente, cu un uşor văl de melancolie.
Ne aflăm, aşadar, în faţa unui artist autentic care, pe lângă măiestria tehnică şi stilistică, rezultat al multor ani de muncă, are o pasiune incomensurabilă şi dovedită pentru pictura montană. Afabil şi modest, artistul nu a cedat niciodată modelor picturale, fiind mereu ferm în convingerile sale, pictând şi interpretând subiectul instant, filtrat doar de sensibilitatea sa.
Este clar observându-i numeroasele pânze că artistul, pe lângă subiectele montane, ştie să scoată în evidenţă şi crâmpeie mici din satele şi cătunele aflate la poalele Munţilor Harghitei pe care le surprinde cu un aer contemplativ, în compoziţii perfecte care nu se limitează la o simplă reproducere a panoramelor, ci dimpotrivă, artistul le îmbogăţeşte cu un lirism fervent şi vibrant.
Aşadar, putem vorbi de un peisagist pasionat şi eficient, care foloseşte cu măiestrie culori curate, tonuri calde şi ritmuri sinuoase, dând senzaţia unei remarcabile lejerităţi expresive în tot parcursul pictural al artistului.
Totul este descris cu sensibilitate şi tocmai acest timbru, aproape elegiac, îi face pictura şi mai persuasivă. Culorile sale şi tuşele moi ale penelului emană emoţii plăcute, aidoma unor „improvizaţii muzicale”, care dau peisajului impresia unei mari vitalităţi de culoare şi lumină tradusă într-o orchestraţie tipic simfonică. În pânzele artistului, muntele este ca o piesă orchestrală compusă din mişcări, acorduri largi, pauze şi verticalisme bruşte. O îngemănare între şevalet şi muzică în care rămâne doar să priveşti şi să auzi sunetul liniştit al muntelui. În final, lucrarea apare perfect „construită”, iar structurile formale rămân precise şi uşoare, de parcă ar fi vrut să elibereze lucrurile de coroziunea necruţătoare a timpului, cu vivacitatea cromatismului şi prospeţimea sentimentului.
Pentru Vladimir Kato arta de a picta munţii nu este o artă în sensul propriu al termenului, ci este expresia unui concept mult mai profund al vieţii. Artistul şi-a creat propriul său stil descriptiv în care îndrăzneala tehnicii sale picturale, angajamentul, perseverenţa şi respectul faţă de subiectul zugrăvit fără exasperare artificială are forţă şi originalitate prin aleasa şi sublima simţire a mesajului său care întruchipează talentul unui artist adevărat.
Ioan SEREDIUC