Mai vorbim noi astăzi româneşte? Eu cred că nu. Eu cred că vorbim o limbă în care există nişte amestecuri foarte bizare, ba de rumeguş al limbii de lemn, ba de jargon anglo-român, ba de preţiozităţi ridicole de tipul antamăm, anvizajăm, implementăm, prin care diverşi semidocţi au vrut să îşi dea un fel de lustru cultural după decembrie „89.
Deşi suntem în 2012, afirmaţia pe care a făcut-o Octavian Paler în 1997 într-o conferinţă, cu prilejul Zilei Mondiale a Culturii, nu doar că şi-a păstrat valabilitatea, dar, parcă, s-a şi acutizat. Pe nesimţite, pas cu pas, asistăm la ceea ce s-ar putea numi „deznaţionalizare”, dar pe cine mai deranjează acest fapt?! Dacă după „89 mesajul nostru a fost destul de explicit: „Europă, suntem gata să te invadăm!”, acum e cazul să suportăm şi consecinţele, ne-au „invadat” şi alţii, mai ales în plan lingvistic. Oare pentru a fi admişi în Europa suntem dispuşi la orice sacrificiu, inclusiv la a renunţa la limba română? Suntem oare o naţie damnată ca, după fiecare conflict de anvergură, să ne „alegem” cu ce au hotărît alţii? După al Doilea Război Mondial am acceptat limba lui Stalin şi aşa-zisa cultură sovietică; după Revoluţia din „89 am asistat la o explozie lexicală care începe să ne sufoce, mai ales că e alimentată de o engleză miorlăită şi degradată cu aură de subcultură.
Chiar avem nevoie de atâtea neologisme, anglicisme, americanisme, xenisme, barbarisme, …isme? Răspunsul este un NU categoric! Ne-am prins într-un hăţiş lingvistic din care numai cei experimentaţi mai pot ieşi, ceilalţi… se vor lupta zadarnic cu transferul de sensuri, confuzia semantică, pleonasmul etc.
Asimilarea unor împrumuturi englezeşti prin calchiere a dat naştere unor formaţii lexicale hibride, greu de acceptat, mai ales că există echivalente româneşti convenabile: capabilitate (cf. engl. capability „capacitatea/ abilitatea unei persoane de a face ceva); dizabilitate (cf. engl. disability „handicap fizic sau mental grav”); mentenanţă (cf. engl. maintenance „întreţinere a unei clădiri, a unui drum, vehicul sau a unei maşini); privacitate (cf. engl. privacy „dreptul la intimitate, la viaţa particulară”); suportiv (cf. engl. supportive „care acordă sprijin, ajutor”); terifiat (cf. engl. terrified „înspăimîntat”).
Împrumuturile inutile şi, în unele cazuri, chiar dăunătoare au fost numite de lingviştii contemporani anglicisme „de lux”. Ele sunt nemotivate, provin din snobismul lingvistic, din veleitarismul intelectual, din insuficienta cunoaştere a resurselor limbii materne, din comoditatea, graba sau dorinţa de epatare; dublează cuvintele româneşti, fără a aduce informaţii suplimentare, fiind manifestări tipice de anglomanie. Dacă în unele domenii de activitate (televiziune, modă, comerţ) mai trecem cu vederea existenţa acestor anglicisme, e de condamnat acceptarea lor în domeniul învăţământului. Astfel, a devenit perimată pregătirea/ instruirea profesională pentru că e mai interesant trainingul; nu mai participăm la un atelier de lucru sau la un seminar pentru că s-a născut workshopul; elevii au evoluat deoarece nu mai rezolvă întrebări/ cerinţe/ puncte dintr-un test, ci itemi; nu mai am nevoie de un manual sau de un curs universitar, mi-am făcut rost de un text-book; încheiem parteneriate educaţionale şi în şcoală mai apare cîte un visiting professor, profesorul-oaspete e demodat; trebuie să le fim recunoscători celor care şi-au testat „visele” din fotoliul de ministru, înlocuind învăţământul profesional cu „performantul” învăţământ vocaţional.
Lupta cu invazia neologică (mai mult sau mai puţin necesară) este surdă şi, de cele mai multe ori, ineficientă. Oare aceasta e tendinţa societăţii româneşti? Oare esenţa culturii noastre a dispărut în spatele unor imagini false: culori stridente, paiete, mărgele, cristale Swarowski… de la o şedinţă de shopping ; produse de o calitate îndoielnică, dar promovate de advertising; remunerare în acord cu poziţia socială a staff-ului?!
Uităm sau nu ne mai interesează că suntem români, muncim prea mult ca să mai realizăm că limba este o dimensiune fundamentală a existenţei noastre, chiar dacă unii dintre noi se ocupă de modeling, bussines, fashion sau calling. E Ok.
prof. Daniela BLAGA