În cei peste şaizeci de ani, de când Virgil Răzeşu s-a stabilit la Piatra-Neamţ, numele său a devenit cu fiecare an, tot mai cunoscut, la început, în lumea medicală (ca medic specialist, şef de secţie chirurgie, ca iniţiator şi organizator al Reuniunilor Chirurgilor din Moldova), apoi de către locuitorii capitalei judeţului şi nu numai.
Virgil Răzeşu născut la Brăila, (07.02.1932) a beneficiat de o instrucţie şi o educaţie deosebite (a fost elev al prestigiosului liceu „Vasile Alecsandri” din Galaţi, încă înainte de „faimoasa” reformă comunistă a învăţământului din România. A urmat anii de studii universitare la Facultatea de Medicină din Bucureşti).
Bogăţia zestrei sale profesionale, i-a permis, fie în colaborare, fie în nume propriu, să elaboreze o serie de lucrări ştiinţifice (peste 200) care l-au impus în lumea ştiinţifică medicală fiind primit în rândul U.S.S.M şi A.O.Ş şi răsplătit cu numeroase distincţii (amintim doar Premiul pentru Opera Omnia al A.O.Ş. din România).
Virgil Răzeşu s-a remarcat şi ca un intelectual deosebit datorită unei bogate zestre livreşti şi treptat, treptat a pătruns în lumea literară, mai întâi ca traducător (Pitigrilli, „Bărbatul care caută dragoste”; J. G. Prod̕ homme, „Simfoniile lui Beethoven”, ş. a.), apoi ca autor de proză scurtă („Nuntă de aur” ş. a.), romane („Prin vămile vieţii; „Inelul pierdut”, „Glontele cu parfum de crin”), şi publicistică, pe care le-am comentat la vremea respectivă, afirmând că ne aflăm în faţa unui scriitor veritabil, cu toate că cei ce s-au aflat şi se află vremelnic în fruntea breslei scriitoriceşti, locale sau centrale, se prefac că nu observă valoarea cărţilor sale refuzându-i pătrunderea acestuia în rândurile Uniunii Scriitorilor, cu toate că, printre cei aproape 3000 de scriitori membri, se află foarte mulţi care au o „zestre” mult mai „subţire” decât a scriitorului-medic de la Piatra-Neamţ.
În septembrie 2015, la Târgul de carte „Libris” de la Piatra-Neamţ, Virgil Răzeşu a fost prezent cu o traducere (Faraonul, un roman de Boleslaw Prus) şi cu romanul „Vieţi paralele”, la care ne vom referi în continuare.
Plasându-şi într-un mod firesc personajul principal Savrami Emanuel (Manoli) în diverse medii sociale şi economice din mai multe părţi ale Europei, Virgil Răzeşu reuşeşte să prezinte cititorului numeroase prefaceri de pe continent şi în mod deosebit o imagine reală a prefacerilor din societatea germană, în perioada premergătoare celui de Al Doilea Război Mondial (v. cap.11).
În peregrinările sale, pe Dunăre între Galaţi şi Ulm (Germania) dar şi în alte localităţi din Germania, Savrami Emanuel (Manoli) intră în legătură cu multe alte personaje secundare, ale căror vieţi sunt istorisite de autor, în capitole separate, adevărate naraţiuni ce pot fi considerate ceea ce numim în teoria literară „poveste în poveste” sau „povestire în ramă”, toate acestea având menirea să completeze în mod fericit imaginea europeană, dar mai ales a unei Germanii ce se pregătea de declanşarea unui război fără precedent.
Nu lipsite de interes sunt imaginile oraşului Brăila (locul de naştere al autorului) şi ale împrejurimilor, adevărate pagini de poem în proză (vezi cap.15).
Cartea de acum, la fel şi cele publicate anterior, poate chiar mai mult decât acelea, demonstrează că doctorul în chirurgie Virgil Răzeşu este un scriitor înzestrat cu un har deosebit al povestirii şi, în acelaşi timp un deţinător al unei ştiinţe aparte, aceea a conceperii şi construcţiei narative, de la cele mai simple specii ale genului epic în proză – momentul şi schiţa – la cele mai complexe – nuvela şi romanul.
În romanul din urmă, autorul şi-a ales o temă şi un subiect inedite plasându-şi acţiunea într-un cadru geografic şi istoric autentic – Europa secolului al XX-lea din perioada Primului Război Mondial până la cel de Al Doilea Război Mondial, dar cu reverberaţii puternice asupra vieţii sociale şi politice a aceluiaşi spaţiu, însă în actualitatea imediată a bătrânului continent frământat, poate mai mult ca oricând, de convulsii ce stau gata, gata să izbucnească.
Arta autorului se manifestă în creionarea personajului principal, secondat de o întreagă galerie de personaje, plasate în diferite spaţii, de o parte şi de alta a Dunării pe tot traseul acesteia, de la izvoare (oraşul Ulm) şi până aproape de vărsarea în mare, la Brăila. Alături de aceste personaje de ficţiune autorul introduce în roman nume cunoscute în viaţa social politică de pe continent.
Există deja, printre cei care au realizat o lectură de suprafaţă a romanului, ideea că titlul ar fi nepotrivit pe motiv că viaţa unui om este una singură şi acelaşi ins nu poate avea „două vieţi paralele”. Nu împărtăşim aceeaşi părere, deoarece la o lectură mai atentă urmărind intenţiile şi ideile autorului, se poate constata că Virgil Răzeşu are în vedere alte vieţi paralele ale unor personaje cu viaţa personajului principal.
Demnă de remarcat este şi rezolvarea destinelor din acest roman în finalul naraţiunii. Cititorul ajuns la ultimele pagini în care se vorbeşte despre sfârşitul războiului, este gata să-şi pună întrebarea: şi cu aceste destine cum rămâne? Autorul a găsit soluţia. Într-un epilog de câteva pagini oferă un răspuns firesc şi cât mai aproape de realitate, aşa cum este naraţiunea.
Nu putem încheia aceste câteva consideraţii dacă nu menţionăm limba literară de o acurateţe aparte folosită pe tot parcursul romanului, fără multe neologisme care abundă în proza română contemporană; o construcţie lipsită de o multitudine a figurilor de stil, mai puţin alambicată şi în care patimile şi umorile autorului sunt inexistente.
Şi încă ceva, Virgil Răzeşu a realizat şi de această dată un roman adevărat ce poate fi considerat un model pentru cei care îşi etichetează creaţiile literare, când le încredinţează tiparului cu precizarea înscrisă sub titlul „roman”.
Constantin TOMŞA