(…)
După două cărţi de poezie („Aproape amintiri”, 1997, şi „Ducatul inocenţei”, 2003), Dumitriţa Vasilca a încredinţat tiparului, în 2014, o nouă carte – „Co.lecţia de Zmee – radiografii contemporane”, de data aceasta, una de proză, alcătuită din mai multe specii ale genului epic (facem această precizare, deoarece, în ultimii ani, diferite persoane confundă speciile cu genurile literare), selectate din colaborările la revista „Apostolul”, în cei 15 ani de existenţă a acestei publicaţii. Textele sunt grupate în mai multe compartimente: I. – Taifasuri amicale (interviuri cu personalităţi din diverse domenii), (…) II. – Pamflete desuete, III. – Despre şcoală şi altele (proză de atitudine socială), IV. – Calea de întâlnire (necrologuri: Lucian Corneanu, Florin Florescu, Constantin Gherghelescu, Alexandru Lupu, Dan-Dumitru Ursache ş. a.), V. – Nihil sine Deo (proză filosofică).
Cartea de acum, deşi la prima vedere pare a avea un conţinut eterogen, sub acest titlu metaforic bine ales, ce sugerează aspiraţia spre înalt, spre zbor a omului dintotdeauna, este dominată de o trăsătură comună a prozelor incluse în cuprins: prezentarea unor exemplare umane, din care face parte şi autoarea, toate caracterizate de cele mai alese trăsături: eroismul, vitejia, virtutea, cutezanţa, îndrăzneala, preocuparea de a face mai mult şi mai bine pentru semeni.
Cititorul, curios să parcurgă textele acestei cărţi, va descoperi o lume a şcolii, cu dascăli care au fost şi care mai sunt, oameni devotaţi profesiei, o lume din care face parte şi autoarea, profesor bine ancorat în societate, atent la ceea ce s-a întâmplat în şcoala românească în ultimul sfert de secol, în societatea ce se află într-o perpetuă tranziţie, în care unii, puţini la număr, se îmbogăţesc tot mai mult, în timp ce marea majoritate a românilor sărăceşte de la o zi la alta.
Dar Dumitriţa Vasilca nu rămâne la stadiul constatativ, nu se mulţumeşte numai să observe o stare de fapt, ci ia atitudine, nu de puţine ori. în termeni vehemenţi, sarcastici chiar. În „pamfletele desuete”, condamnă: anumite atitudini reprobabile în şcoli („Radiografia unei încercări”), „starea de sărăcie” în care au fost aduse cadrele didactice de către guvernanţi („Ce face copilul meu?”), îşi pune întrebarea „ce ne facem cu elevii care nu frecventează şcoala, iar când vin la cursuri, nu învaţă?” („Subalternii analfabeţilor”), comentează desfăşurarea aşa-zisei reforme, anumite aspecte ale vieţii politice din diverse perioade ale acestei lungi tranziţii („Limbajule de surcele!, „Un şut în P. U. R.”, „P. N. Ţ.- işti reşapaţi” ş. a.), condamnă corupţia („Nu da şpagă.ro”), dezastrele naturale („Cea mai bună facultate – Hiiiiiidro!”). Am putea eticheta „pamflete” şi multe texte din capitolul III, „Despre şcoală şi altele”, cel care mai conţine şi cuvinte de omagiere a dascălilor („Omagierea dascălilor”), precum şi unele aspecte ale activităţii didactice: relaţiile elev-părinte, elev-profesor, perfecţio- narea ş. a.
Partea a V-a a cărţii conţine câteva titluri care vorbesc de la sine („Învăţarea de minte”, „Nevoia de ironie”, „Filosofia refuză înregimentarea”), două eseuri ce merită citite („Exerciţiu de christologie hermeneutică” şi „Fides et ratio în «Probele» metafizice thomiste despre existenţa lui Dumnezeu”) şi, în încheiere, câteva icoane sfinte din calendarul creştin ortodox: „Maica Domnului, expresie a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni”, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” şi „Preacuviosul părinte Dimitrie cel Nou – Basarabov”.
În marea lor majoritate, textele din această carte nu sunt lipsite de umor, ce nu poate trece neobservat. (…)
Mai reţin atenţia: mottou-rile fiecărui capitol desprinse din operele câtorva personalităţi ale culturii noastre (Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Radu Gyr, Grigore Vasiliu-Birlic, Petre Ţuţea), precum şi cele cinci poeme („Recul”, „Tristeţe”, „Secret”, „Romanţă” şi „Cuminecare”) ce preced cele cinci compartimente ale cărţii, extrase din volumul în curs de apariţie al autoarei – „Taina arlechinului”.
În concluzie, cea mai recentă carte a Dumitriţei Vasilca, „Co.lecţia de Zmee”, este o carte despre oamenii şcolii, plină de viaţă autentică; o carte ce ilustrează concepţiile autoarei despre viaţă, în concordanţă cu climatul social-politic şi cultural, care nu i-a fost şi nu-i este indiferent; o carte cât o istorie a revistei „Apostolul”, de o actualitate surprinzătoare, deşi unele texte au fost publicate cu un deceniu şi jumătate înainte de apariţia acestui volum.
N.R.: 1. Text prescurtat. 2. Deşi exagerează, am păstrat titlul pentru frumuseţea lui.
Constantin TOMŞA