Recenzie
„Cronica unui destin”
O nouă carte semnată de Eleonora-Olga Loghin – „Cronica unui destinˮ – documentar, vine, din punct de vedere tematic, să completeze imaginea societăţii dominată de comunism în România din a doua jumătatea a secolului al XX-lea, după celelalte cărţi de proză ale autoarei: „Testamentul maturităţii. Mărturii de ieri şi de azi (2010)ˮ; şi „Colegul meu Aducere aminte (2011)ˮ.
Fiind cadru didactic, de profesie, Eleonora-Olga Loghin îşi plasează acţiunea romanului, deşi volumul este intitulat „documentar” aparţine acestei specii literare, într-o şcoală generală în anii dinainte de 1989, eroii fiind în majoritate cadre didactice, dar şi alte categorii sociale, medici, ingineri agronomi şi desigur nu lipseşte reprezentantul securităţii care răspundea de această unitate.
Câteva sunt personajele care se detaşează în mod special: directorul Luţu şi soţia acestuia Luţa-personaje aproape malefice care au o preocupare permanentă – dezbinarea colectivului didactic, răspândirea unor motive imaginare pentru a crea o imagine negativă a colegilor şi pentru a da naştere unor conflicte între intelectuali, dar, mai ales, au ca preocupare principală ţinerea la curent cu tot felul de informaţii despre manifestările din cadrul colectivului didactic şi din viaţa personală a acestora, a securistului care vizitează localitatea şi care nu discută decât cu cei doi, celorlalţi neacordându-le nici o atenţie.
Cartea mai este importantă şi pentru prezentarea altor aspecte din viaţa şcolii referitoare la desfăşurarea programelor şcolare, a practicii agricole şi a muncii patriotice a elevilor, susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice, activităţi de petrecerea timpului liber, precum şi unele tipuri de profesori dedicaţi meseriei.
Cele trei cărţi la care ne-am referit deja, alcătuiesc un tablou al unei lumi veridice-lumea şcolii din a doua jumătatea a secolului trecut, o lume văzută, cu luminile şi umbrele ei, din interior de un om ce s-a dedicat mai bine de patru decenii, cu pasiune şi dăruire activităţii de dascăl.
Eleonora-Olga Loghin şi-a scris cărţile cu sinceritatea tranşantă ce i-a caracterizat întreaga viaţă, într-o limbă română impecabilă, cu o detaşare de remarcat, cu nostalgia caracteristică senectuţii, cu căldură, fără patimă şi fără stridenţe
Se pare că Eleonora-Olga Loghin a purtat această carte, căci cele trei cărţi alcătuiesc un tot unitar din toate punctele de vedere şi mai ales până în 1989 în suflet, iar acum a aşezat-o pe hârtie şi a încredinţat-o tiparului .
Într-un fel, am putea considera că această carte face parte ceea ce numim cu sintagma „literatură de sertarˮ de dinainte de 1989, dar, în cazul autoarei noastre, e vorba de un,, sertar mentalˮ.
„Cronica unui destinˮ este o carte scrisă cu dorinţa (exprimată de autoare), de arăta una dintre feţele lumii româneşti din a doua jumătate a secolului al XX-lea cu adresabilitate directă către cei care s-au născut după 1989, şi care nu au întotdeauna mijloacele veridice necesare realizării unei imagini corecte a unei lumi pe care o dorim apuse pentru totdeauna.
Constantin TOMŞA