Categorie: -18. Antologia revistei Apostolul

Sfântul nostru învăţător

Dumitriţa VASILCA Învăţător şi profesor   Când tremurându-şi jalea şi sfiala, / Un cânt pribeag îmbrăţişează firea, / Şi-un trandafir crescut în umbră moare, / Şi soare nu-i să-i plângă risipirea, / Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,…

Sărmana limbă română

Mircea ZAHARIA Ziarist   A trecut ziua de 31 august, la Piatra-Neamţ şi în ţărişoara noastră, cum trece expresul de Moscova prin gara Răcăciuni, în trăncăneală monotonă, şi nici mecanicul de locomotivă n-a fluierat batâr o dată, chit că e…

Doina

    De la Nistru pân’ la Tissa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin şi pân’ la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o aţin; Din Boian la…

Scrisoare din Basarabia

  Cu vorba-mi strâmbă şi pripită Eu ştiu că te-am rănit spunând Că mi-ai luat şi grai şi pită Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.   În vremea putredă şi goală Pe mine, frate, cum să-ţi spun, Pe mine m-au minţit…

Shakespeare către actori

  HAMLET – Te rog spune tirada răspicat şi curgător, aşa cum am rostit-o eu; dacă însă te-apuci să răcneşti, cum fac mulţi actori de-ai voştri, pun mai bine pe crainicul târgului să-mi strige stihurile. Nici să nu dai din…

Literatura şi ficţiunea

… Literatura bună creează punţi între noi – oameni atât de diferiţi – şi bucurându-ne, întristându-ne ori uimindu-ne, ea ne uneşte indiferent de limbile, credinţele, cutumele, obiceiurile şi prejudecăţile care ne despart. Când uriaşa balenă albă îl îngroapă în mare…

Mario Vargas Llosa S-a născut la 28 martie1936, la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni. Urmează cursurile unei şcoli militare private din Lima,– experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1953…

Sumarul anului 2015

Apostolul nr. 173, ianuarie 2015   Dan AGRIGOROAE – Creativitate şi educaţie (pag. 8) Cristina ARUXANDEI – Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman – 182 de ani de cultură şi educaţie (pag. 6-7) Maria Daniela CIURARU– Şcoala Gimnazială „Nicolae Apostol” din…