Categorie: -02. Eveniment

Premiile Revistei Apostolul trec Prutul

Anul acesta, cu mare încântare, cu mare bucurie, decernarea premiilor revistei Apostolul, ediţia a V-a, s-a desfăşurat în cealaltă Moldovă, laurii îndreptându-se către unii dintre cei mai apreciaţi slujitori ai catedrei de aici. Iată-ne deci, 18 mai 2023, la Institutul…

Cantemir

Dacă rosteşte cineva numele Cantemir, gândul nu mă duce prima oară la cărturarul Dimitrie, prieten al iluministului Gottfried von Leibnitz, ci la tatăl său Constantin, care l-a scurtat de cap pe logofătul Miron Costin. Un cronicar drag mie, măcar pentru…

Creşterea şi descreşterea mitului eminescian

Motto: „A fost nevoie de Eminescu, de Eminescu cel mitificat, într-o cultură mică, dornică de afirmare şi de recunoaştere, dar încă nesigură pe mijloacele ei. O cultură mare şi lipsită de complexe s-ar fi simţit, dimpotrivă, sărăcită punându-se toată sub…

24 ianuarie – Unirea Principatelor Române

Aniversarea în fiecare an a Unirii Principatelor Române, dă prilejul organizării de numeroase manifestări cultural-artistice sau ştiinţifice. Casa Corpului Didactic Neamţ a marcat an de an importanţa actului Unirii de la 24 ianuarie, prin organizarea de expoziţii tematice de carte,…