IULIE 2. Ziua Comemorării lui Ştefan cel Mare şi Sfânt 2. ROUSSEAU, Jean-Jacques filosof şi scriitor francez (28 iunie 1712 – 2 iulie 1778) – 235 de ani de la moarte 3. KAFKA, Franz scriitor ceh de limbă germană (3 iulie 1883…
Categorie: -14 Lecţia de istorie
Rememorări nemţene – Iunie 2013
■ 1/1946 – n. Andrei Petruş, la Goşmani, Neamţ. Absolvent al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi al Facultăţii de Filologie din Iaşi. Prof. la Liceul din Puieşti, Vaslui. Cărţi: „Descântece de inimă rea”, „Floare de jar”, „Flacăra de veghe”,…
Învățătorul Ion Tomescu
Uitat demult şi de mulţi, învăţătorul Ion Tomescu din Bicazul de odinioară a fost nu numai un dascăl de elită, ci şi un demn fruntaş naţional al Partidului Social Democrat, timp îndelungat, până la disoluţia PSD prin contopirea forţată cu…
Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor
Pe 13 iunie, anul acesta, odată cu Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, zi în care aducem recunoştinţă eroilor patriei care s-au jertfit pentru neam şi ţară, iar cu sângele lor au scris istoria. Nu a fost pe lume…
Cuiutura
Curând după inventarea fonografului, România fu înţesută de comis-voiajori care făceau o propagandă asiduă pentru a vinde noua minune vorbitoare. În vremea aceea, cu o populaţie abia desprinsă din Evul Mediu, o invenţie apărea ca un miracol inexplicabil şi era…
Calendar
01. Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor Instituită în 1949 de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor pentru a accentua necesitatea apărării drepturilor şi intereselor celor mai tineri locuitori ai planetei 05. Ziua Mondială a Mediului Instituită de ONU în 1972…
Vizita ministerială
În anii 1970-1972, pe când în Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi în Liceul „Ion Neculce” din Capitală, se experimenta pentru prima oară în România renunţarea la învechitele săli de clasă – cu bănci, tablă şi cretă – şi se…
Rememorări nemțene – mai 2013
■ 4/1923 – n. Paul Vasilu, la Piatra-Neamţ, absolvent al Liceului Petru Rareş, apoi al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti, specialitatea pedagogie, va deveni profesor la diverse şcoli din Neamţ: Şcoala Normală de Învăţători Gheorghe Asachi (1946),…
Mărturisirile unui profesor
,,Inima mea nu are aripi şi totuşi deseori zboară” departe la Bălăbăneşti – Galaţi, locul naşterii mele. Acolo cerul n-are margini, dar are în schimb stele, multe stele… Crângurile sunt pline de flori şi de păsări. În acest minunat „colţ…
Calendar Mai 2013
01. Ziua Internaţională a Solidarităţii Oamenilor Muncii (Primul Congres al Internaţionalei a II-a de la Paris (1889) a decis sărbătorirea acestei zile în memoria grevei muncitorilor din Chicago. Se celebrează în statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi alte…
