Categorie: 272, mai 2024

Fotografia ca artă – „În afara timpului vizibil”

O selecţie reprezentativă de lucrări aparţinând studenţilor şi absolvenţilor specializării Fotografie şi Artă Video de la Facultatea de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iaşi, a putut fi admirată, timp de două săptămâni…

Lumina Învierii

Recital de muzică sacră – Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj Napoca/Extensia Piatra-Neamţ Spre surprinderea noastră, constatăm că anul acesta – spre deosebire de alţii, în care concertele pascale abundau – preocupările electorale sau pur şi simplu neglijenţa au…

Obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române

Data de 25 aprilie reprezintă un moment deosebit din Istoria Bisericii Ortodoxe Române, deoarece la această dată, în anul 1885 a fost recunoscută în mod oficial autocefalia Bisericii noastre. Provenienţa etimologică a termenului se regăseşte în unirea a două cuvinte…

Seminar Internaţional de Medicină şi Teologie

Marţi, 16 aprilie 2024, s-a desfăşurat, în mediul online, Seminarul Internaţional de Medicină şi Teologie. Ajuns la cea de a XXIII-a ediţie, evenimentul a avut tema principală Teologie şi tehnologie: provocări ale postmodernităţii, iar ca fundament scripturistic versetele următoare: „Deci,…

Lansare de carte: Veteranii de război din judeţul Neamţ

Îndemn pentru generaţiile viitoare (Volumul al II-lea) Cu ocazia celebrării zilei veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial (29 aprilie), Complexul Muzeal Naţional Neamţ a marcat acest eveniment prin lansarea celui de-al doilea volum de istorie orală dedicat veteranilor de război…

Mesaj pentru revista „Apostolul”: LA MULŢI ANI!

Iubiţi confraţi întru scris frumos, Întâmplarea de astăzi, 27 martie 2024, este o veritabilă sărbătoare de rostire românească pe care au pus-o în pagină, pe de o parte, Preşedintele de onoare al FSLI Neamţ, dl Gabriel Ploscă, Preşedintele FSLI Neamţ,…

Ia gogoaşa, neamule!

Când eram copil, în oraşul meu natal se făcea mare bâlci la Ziua Crucii (14 septembrie). De pe la începutul lunii august veneau „bâlciarii” cu lanţuri, bărci, pocnitori, scamatorii ş. a. Pentru copii, cele mai importante erau bărcile şi tonetele…

CALENDAR – mai 2024

01. PETRAŞCU, Gheorghe (20 nov.1872 – 1 mai 1949) – 75 de ani de la moartea pictorului; 02. LEONARDO da VINCI (15 apr. 1452 – 2 mai 1519) – 505 de ani de la moartea polivalentului italian; 10. STORCK, Carol…

CALENDAR – iunie 2024

01. GLINKA, Mihail (1 iun.  1804 – 15 febr. 1857) – 220 ani de la naşterea compozitorului rus; 03. KAFKA, Franz (3 iul. 1883 – 3 iun.  1924) – 100 de ani de la moartea scriitorului ceh de limbă germană;…