Pererîta este acum o localitate privilegiată, ca şi Ipoteştiul lui Eminescu, ca şi Livezi-ul lui Enescu, Hobiţa gorjeană a lui Brâncuşi sau Ploieştii lui Nichita Stănescu. Aici, la Pererîta, mic sat din nordul Basarabiei (aproximativ 2.300 de locuitori) s-a născut, în urmă cu nouăzeci de ani, cel care avea să devină un mare şi adevărat poet de limba română, tribun şi simbol al Basarabiei, GRIGORE VIERU.
Pe 12 februarie, am făcut, pentru prima oară, o deosebită descindere în satul Pererîta din Republica Moldova, fiind impresionat de locul copilăriei poetului, dar şi de sărbătorirea sa de către organizatorii locali. Contribuabili spirituali: Primăria, Şcoala, Biserica, Casa memorială „Grigore Vieru”. În primul rând am felicitat reverenţios pe primarul Anatolie Ceban, pe energica şi atât de apreciata în zonă directoare a Şcolii „Grigore Vieru”, Liliana Ciubatîi, pe preotul Lilian Ciubatîi, pe profesorul Viaceslav Ciutac, directorul Casei memoriale „Grigore Vieru”, pentru tot ceea ce, cu multă iubire, au făcut şi fac pentru memoria lui Grigore Vieru. În primul rând pentru refacerea şi transformarea într-un muzeu captivant a casei poetului.
Sărbătoarea aniversării a avut loc la Casa memorială şi în Sala de festivităţi a şcolii ce poartă numele poetului. În cuvântul ce mi-a fost acordat am accentuat faptul că Grigore Vieru, poetul cu care m-am cunoscut pe când el avea 55 de ani (era în martie 1990, într-un Chişinău cu străzi bâzâind ruseşte) şi am trăit o prietenie rodnică şi neîntinată, a fost un poet cu destin. Cel mai eminescian dintre poeţii răsăriţi peste veac. Un poet al suferinţei, „poète maudit”, cum ar spune francezii, care şi-a iubit cu patimă de ibovnic pământul patriei şi limba română. Datorită schimbărilor sociale prin destrămarea comunismului, el a ieşit din starea de poet contemplativ (al prafului stelar, ne place să spunem), luptând, scriind poemele sociale ale nedreptăţilor de care sufereau românii din Basarabia, devenind marele tribun. Vocea sa a devenit una ascultată, chiar de temut pentru rusofilii, mancurţii, pentru vânzătorii de ţară şi neam. Un articol diatribă al poetului însemna mai mult decât o lege emisă în Parlament. Pornind de aici, mi-am rostit credinţa că lui Grigore Vieru Dumnezeu i-a dăruit, ca şi lui Eminescu acum mai bine de un veac, o misiune christică pentru poporul român.
Astfel, atmosfera sărbătorească dedicată lui Grigore Vieru (Poetul, Învăţătorul, Tribunul) prin genericul „DOR NEMURITOR – GRIGORE VIERU – 90”, unde s-au rostit poeme referenţiale şi cântece, a fost cuceritoare. Urmată imediat de manifestările de la Iaşi, Chişinău, Tg. Mureş, Sighetu Marmaţiei etc., ne-au accentuat ideea că posteritatea lui Grigore Vieru este şi prin aceaste sărbători comemorative una rodnică.
Daniel CORBU