„Ştiinţa imensă a lumii este ordonată pe ştiinţe (forme ale cunoaşterii) particulare, fiindcă ea nu poate să fie abordată pieptiş. Iar împărţirea aceasta are logica sa, verificată de multe secole şi chiar de milenii. O astfel de formă de cunoaştere a lumii este istoria, cu disciplina şcolară adiacentă şi omonimă”.
(Ioan Aurel POP – preşedintele Academiei Române, „Tribuna Învăţământului”, nr. 51-52/2024)
Istoria, ca disciplină şcolară în sistemul educaţional românesc, s-a aflat constant pe agenda dezbaterilor politice de după 1989, însă vizibilitatea maximă a contradicţiilor cu privire la rolul şi importanţa disciplinei istoria în educaţia elevilor s-a observat cu ocazia dezbaterilor necesare implementării reformelor curriculare. Pe de o parte, argumente pertinente pentru disciplina care formează conştiinţa identitară, atitudini şi valori în rândul elevilor, pe de altă parte argumente pentru „eficientizarea şi flexibilizarea” parcursului educaţional.
Cea mai recentă dezbatere cu privire la locul disciplinei istoria în planurile – cadru pentru liceu a început la sfârşitul lunii ianuarie a.c. prin publicarea proiectului spre dezbatere publică. Aşteptările în privinţa disciplinei istoria s-au dovedit, din nou, hazardate, în numele „flexibilizării” programului, disciplina dispare din trunchiul comun (TC) în clasele a XI-a şi a XII-a şi apare cu reduceri sau eliminări de ore la diferite profiluri.
Pentru a avea o opinie argumentată cu privire la proiectul planurilor-cadru propus de ministrul educaţiei este necesar a fi cunoscut demersul realizat înainte ca domnia-sa să aprobe acest proiect pentru etapa dezbaterii publice. În calendarul ministerului educaţiei exista acest termen de lucru, de finalizare a proiectului nou, deja amânat cel puţin un an. Într-adevăr, reforma planurilor – cadru pentru liceu era absolut necesară, în condiţiile în care reforma pentru planul – cadru la nivel de gimnaziu s-a încheiat. Parafrazându-l pe ex-ministrul educaţiei, prof. univ. dr. Mircea Miclea, în învăţământul românesc „au fost foarte multe schimbări şi prea puţine reforme”. Absenţa unor studii aprofundate asupra întregului sistem educaţional şi cercetarea fracţionată au indus mereu o „stare de necesitate”, de aici şi schimbările care s-au produs, ca o nevoie continuă de a „repara” ceva. Parcursul strategic al politicii româneşti spre Vest a impus direcţii speciale şi în educaţie, de exemplu, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană (2007), Europa de Vest, în perioada 2000-2002, construia un spaţiu european extins pentru educaţie, ridicând la rang de principiu respectarea identităţii naţionale, conform devizei sale „Unitate în diversitate”. Aşadar, nimic nu atingea dreptul naţiunilor la propria identitate, pornind de la nevoia de a educa un bun cetăţean european, fără a aduce prejudicii principiului naţionalist. Ce disciplină întrunea toate condiţiile să pună în aplicare acest demers? Evident, istoria.
Ce retorică a permis ca după aderarea României la Uniunea Europeană disciplina istorie să fie redusă, în mod constant, din planurile-cadru şi din lista disciplinelor pentru examene la final de ciclu de învăţare? Răspunsuri pot fi multe şi ţin de interesele celor care răspund, eu vin cu răspunsul meu: politicile educaţionale aplicate după anul 2007 au avut un debut bun, însă pe măsură ce ele au fost aplicate, prin decizii politice interne, s-au anulat demersuri care ar fi produs schimbări esenţiale în sistemul educaţional de astăzi.
Nota bene: TC = trunchi comun; CS = curriculum la decizia şcolii; CDEOŞ = curriculum la decizia elevilor.
1. Proiect de plan-cadru pentru filiera teoretică – specializarea „Filologie” se propun următoarele ore de istorie – clasele IX-X -1h TC şi 1h CŞ; clasele XI-XII – 2h CŞ;
2. Proiect de plan-cadru pentru filiera teoretică – specializarea „Matematică-informatică” se propun următoarele ore de istorie – clasele a IX-a şi a X-a 1-TC, clasa a XI-a Istoria evreilor. Holocaust TC, clasa a XII-a Istoria Comunismului TC;
3. Proiect de plan-cadru pentru pedagogic – specializarea „Pedagogia învăţământului primar” se propun următoarele ore de istorie – clasele a IX-a şi a X-a 1-TC, clasa a XI-a Istoria evreilor. Holocaustul TC, clasa a XII-a Istoria Comunismului TC;
4. Proiect de plan-cadru pentru filiera tehnologică – profilul tehnic, toate specializările/calificările profesionale se propun următoarele ore de istorie – clasele a IX-a şi a X-a 1-TC, clasa a XI-a Istoria evreilor. Holocaustul TC, clasa a XII-a Istoria Comunismului TC.
Conform propunerilor din proiect, disciplina istorie nu mai face parte din curriculumul de specialitate la ciclul superior al liceului (clasele a XI-a şi a XII-a) la filiera teoretică profil real, la filiera tehnologică şi la filiera vocaţională. Aproximativ 2/3 din populaţia şcolară ar învăţa, conform acestui proiect, o istorie generală, pe alocuri cu integrarea elementelor de istorie a românilor la clasele a IX-a şi a X-a. Disciplinele Istoria Comunismului şi Istoria evreilor. Holocaustul, teme extrase din istoria secolului XX, formează competenţe similare cu disciplina istorie, dar susţin dezvoltarea acestor competenţe doar pe o fracţiune din conţinuturile istoriei.
Ce s-a întâmplat în România după publicarea proiectelor de planuri – cadru?
Cum era şi firesc, au apărut public puncte de vedere, s-au redactat memorii susţinute cu argumente pertinente, semnate de decanii a douăsprezece facultăţi de istorie din România, de preşedintele Academiei Române, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, cum ar fi Asociaţia Profesorilor de Istorie din România, Societatea de Ştiinţe Istorice din România ş.a.
Asociaţia Profesorilor de Istorie din Neamţ a semnat memoriul înaintat de cele douăsprezece facultăţi de istorie, susţinând o propunere comună: pentru toate filierele, profilurile şi specializările din liceu să existe în trunchiul comun câte o oră de istorie săptămânal şi la profilul umanist, specializarea „Ştiinţe sociale” şi „Filologie” câte două ore săptămânal.
Prin memoriu se solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării o reevaluare urgentă a deciziei privind reducerea orelor de istorie, insistând asupra necesităţii unui curriculum echilibrat, care să acorde importanţa cuvenită acestei discipline, fundamentală pentru formarea viitorilor cetăţeni.
(N. R. Memoriul poate fi consultat integral pe https://www.petitieonline.com /pozitia_faculttilor_de_istorie_din_romania_fat_de_noile_planuri-cadru_memoriu)
Nu am dubii că această situaţie nu va fi reevaluată şi disciplina istorie va rămâne în trunchiul comun al parcursului educaţional românesc, însă mă întreb de ce a fost nevoie de această nedreaptă propunere. De ce apar astfel de situaţii care generează controverse la nivel naţional? Cui foloseşte această continuă abordare nepotrivită, cu privire la identitatea naţională, contradictorie cu ideea de conştiinţă naţională, periculoasă prin consecinţele sale? Cum de un număr foarte mic de persoane, neasumat public, aruncă în derizoriu importanţa studierii istoriei? Dacă ar fi existat un document, ca rezultat al unei cercetări aplicate pe un grup de elevi care studiază istoria şi pe un grup de elevi care nu studiază istoria şi la finalul acestui studiu de 4/8 ani aş fi avut interpretări asupra comportamentului lor civic, poate aş fi acordat credit membrilor comisiei pentru elaborarea planurilor – cadru.
Veţi întreba unde sunt elevii în această „luptă surdă” pentru menţinerea orelor de istorie în trunchiul comun, de ce ei înşişi nu participă (încă) la această dezbatere? Pentru răspunsul meu aş apela la „alegoria peşterii” din cartea lui Platon, „Republica”, de unde moştenim înţelepciunea unui mesaj care, deşi îşi avea originile în realitatea epocii în care a trăit Platon, peste milenii rămâne valabil. Poţi face alegeri în funcţie de ce înţelegi, de ce vezi şi de „cât de mult vrei să vezi”. Condamnarea la ignoranţă şi mediocritate limitează fiinţa umană. Rămâne însă posibilitatea eliberării dintr-o astfel de captivitate prin educaţia istorică.
Dezbaterile proiectului de planuri – cadru pentru liceu ne-a readus la starea de spirit din anul 2015, când a fost necesară, ca şi acum, o acţiune de amploare pentru a aduce argumente pertinente în favoarea disciplinei istoria pentru gimnaziu.
Pentru menţinerea în memoria colectivă a petiţiei înaintate în 12 septembrie 2015 forurilor conducătoare din România, numită şi MEMORANDUMUL DE LA NEAMŢ sau APEL DESCHIS PENTRU REDAREA LOCULUI CUVENIT ISTORIEI ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE DIN ROMÂNIA voi reda în acest articol textul semnat de toţi participanţii la conferinţa organizată de Asociaţia Profesorilor de Istorie din Neamţ, de care m-am ocupat personal, conferinţa fiind rezultatul unui proiect cu finanţare judeţeană.
Memorandumul de la Neamţ
În mileniul al treilea, omenirea, şi noi, locuitorii continentului european suntem martorii unor importante transformări, care ne marchează inexorabil viaţa, inclusiv pe cea a tinerei generaţii. În epoca globalizării şi a apartenenţei la marea familie a Uniunii Europene, s-ar putea crede în mod simplist că omul rătăcit în Univers, ar putea trăi oriunde, fără a fi influenţat de meleagurile natale. Asta ar echivala cu pierderea identităţii proprii şi naţionale. Nu este nimic exagerat în acest avertisment, deoarece fiecare om este produsul civilizaţiei în care a apărut. El poartă „sigiliul” locului în care s-a născut. Conştient sau nu de această determinare, omul simte şi acţionează în funcţie de aceasta.
Începând cu anul 2000, cu precădere, în România, ieşită deloc uşor din perioada comunistă, se manifestă o criză profundă de identitate naţională, care se repercutează asupra sistemului de valori, la care tinerii se raportează. Această criză are drept consecinţă negativă lipsa de implicare a tinerilor în viaţa societăţii, absenţa responsabilizării sociale şi pericolul deznaţionalizării, cauzat de defăimarea statului român. Sistemul educaţional românesc este afectat de o criză sistemică, marcată, între altele, şi de marginalizarea permanentă a istoriei ca disciplină de studiu în şcoală, ce a devenit o permanenţă a ultimului sfert de veac. Aceasta se manifestă prin:
1. Reducerea drastică a numărului de ore de istorie la clasă, fapt care împiedică formarea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale la elevi. România, membru al Uniunii Europene din anul 2007, este singurul stat membru, conform statisticilor publicate de către Consiliul Europei, reţeaua EURYDICE, Asociaţia Europeană a Profesorilor de Istorie – EUROCLIO, în care elevii învaţă în medie 1 oră de istorie pe săptămână, în timp ce în celelalte state membre UE în planurile – cadru sunt prevăzute între 2-4 ore la istorie.
2. Lipsa finanţării necesare unei logistici adecvate lecţiilor cu caracter aplicativ şi la standarde de calitate (de exemplu: absenţa cabinetelor de istorie, materiale didactice perimate sau insuficiente, dotarea cu mijloace moderne inexistentă, ş. a.).
3. Absenţa motivaţiei persoanelor implicate în procesul educaţional pentru asigurarea tranziţiei de la orele teoretice de istorie, la activităţi cu caracter practic şi formativ. Astfel, subfinanţarea sistemului şi numărul redus de ore nu susţin vizitele de studiu, cercetarea istoriei locale, vizitele la muzee şi obiective istorice, crearea de materiale didactice inovative, auxiliare, sprijinirea iniţiativelor de învăţare activă prin teatru istoric, activităţi specifice cercurilor/cluburilor de istorie).
4. Dificultatea elevilor de a obţine performanţe şcolare, ca urmare a motivaţiei mai sus menţionate.
5. Tânăra generaţie s-a format în umbra acestor carenţe educaţionale, ce au provocat consecinţe devastatoare asupra sentimentului patriotic al apartenenţei la naţiunea română şi la distorsionarea conştiinţei naţionale.
6. Formarea profesională a dascălilor a avut de suferit ca urmare a ofertei de şcolarizare excesive, la nivel universitar, fără criterii evidente de selecţie.
7. În condiţiile scăderii permanente în ultimii 15 ani şi respectiv drastică a nivelului calităţii în educaţie, istoria în şcoală este responsabilă de formarea unei culturi generale consistente, despre lume şi viaţă, fapt evident ignorat de factorii decidenţi din politicile educaţionale din România, în ciuda apelurilor insistente adresate de către Academia Română, facultăţile de istorie ale Universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca, asociaţiile profesionale ale cadrelor didactice de specialitate, sindicate, organizaţii nonguvernamentale etc.
Ca atare, se impune cu acuitate ca procesul educaţional din România să creeze premisele educaţiei pentru conştiinţa apartenenţei la un popor cu o istorie remarcabilă, stima de sine şi stima faţă de valorile perene româneşti, care au creat condiţiile pentru rezistenţa în faţa oricăror vicisitudini istorice.
Noi, participanţii la Conferinţa internaţională „Istoria românilor şi criza identităţii naţionale. Memorandumul de la Neamţ”, 10-12 septembrie 2015, provenind din mediul academic, universitar, preuniversitar, nonguvernamental, guvernamental, din cadrul asociaţiilor profesionale ale profesorilor de istorie din România şi Republica Moldova, am efectuat o analiză detailată a educaţiei pe problemele ce determină formarea conştiinţei naţionale şi solicităm deschis Preşedintelui României, Primului Ministru al României, Camerelor Parlamentului României, următoarele:
1. Redarea rolului şi locului cuvenit istoriei ca disciplină de studiu în şcoală, având în vedere menirea formativă a acestei discipline de studiu în planul personalităţii elevilor;
2. Prevederea în planurile de învăţământ la toate clasele, începând de la a V-a şi până la a XII-a, indiferent de profil şi filieră, a 2-3 ore de istorie;
3. Introducerea istoriei ca probă obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilele şi filierele de la nivel liceal;
4. Refacerea curriculei de istorie – programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a, cu respectarea principiului cronologiei istorice. Acestea ar trebui să includă şi referiri la valori şi simboluri perene româneşti, la rolul Bisericii în istoria naţională, principalele etape ale culturii româneşti;
5. Realizarea manualelor de istorie cu respectarea principiilor didactice, metodice şi ştiinţifice moderne, în care calitatea şi nu preţul să fie factorul determinant;
6. Respectarea şi aplicarea prevederilor principalelor documente europene cu privire la locul şi rolul istoriei în şcoală, la care România a subscris şi s-a angajat să le respecte, şi anume: 1. Recomandarea 1283 / 1996 privind istoria şi învăţarea istoriei în Europa, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi respectiv, Recomandarea 15/2001 privind predarea istoriei în Europa secolului XXI, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei;
7. Realizarea în comun de către România şi Republica Moldova a curriculei şi manualelor de istorie.
Ce a rămas după acest demers? Elevii claselor a V-a au primit în trunchiul comun o oră de istorie în plus, elevii claselor a VIII-a au rămas cu două ore de istorie, iar în clasa a VI-a şi a VII-a rămân cu o oră.
Ce s-a îmbunătăţit? În parte au fost rezolvate probleme de infrastructură şcolară, s-au alocat fonduri pentru formarea profesorilor şi au evoluat spectaculos cursurile opţionale, bine primite în şcoli. Evident, la apariţia cursurilor opţionale nimeni nu se gândea că în doar opt ani unele cursuri vor înlocui predarea istoriei naţionale (vezi propunerile actuale – Istoria evreilor. Holocaustul şi Istoria comunismului).
Prof. dr. Elena PREDA
(urmare în numărul viitor)