Pe data de 4 iunie, s-a împlinit un an de când, încheindu-şi rostul pământesc, Dumitru Ivanov a plecat dincolo de marginile lumii, lăsând în urma sa, aici, pe pământ, urme adânci de lumină.
Lui Dumitru Ivanov i-a fost predestinat încă de la naştere să facă bine, să aducă bucurii oamenilor. Nu întâmplător a ales să fie profesor, un dascăl cu vocaţie care a reuşit să cultive, să construiască conştiinţe şi suflete. În calitatea sa de deputat în Parlamentul R. Moldova s-a străduit să facă legi bune pentru oameni. Pe întreg parcursul lungii cariere de preşedinte al Federaţiei Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei a ştiut să apere drepturile şi demnitatea oamenilor şi să-i îndemne pe mulţi alţi lideri sindicali întru îndeplinirea acestei nobile misiuni. Astfel, Dumitru Ivanov a reuşit să formeze generaţii de sindicalişti temerari, care au ales să urmeze modelul, felul de a fi al preşedintelui FSEŞ.
Om de o integritate şi verticalitate rare, motivat de dragostea pentru oameni, nu şi-a plecat capul în faţa mai marilor zilei. A înţeles substanţa şi importanţa strategiilor, tacticilor şi manevrelor întru atingerea obiectivelor. Înzestrat cu arta diplomaţiei şi a ştiinţei mecanismelor comunităţii a ştiut să negocieze, să polemizeze, să impună puncte de vedere, să obţină, ca finalitate, profituri pentru bunăstarea oamenilor.
A preţuit în oameni onestitatea, bunătatea, responsabilitatea, demnitatea, spiritul de iniţiativă, gătinţa de dăruire şi pentru că poseda şi Domnia sa aceste dominante cu peste măsură.
A fost un suflet înflăcărat, vesel, ironic şi autoironic, autoritar, după caz, cu un discurs bine articulat, mobilizator şi cu un gust al lucrului bine făcut.
Ne lipseşte mult această personalitate complexă – Dumitru Ivanov – care şi-a câştigat nemurirea prin multul bine făcut oamenilor pe care i-a iubit enorm, până la durere.
Red.