La Şarul Dornei, la poalele Călimanilor, brazii sunt poleiţi cu praf de stele, iar apele susură poveşti. În acest spaţiu, cînd cerul ţării era acoperit de primii nori ai războiului, într-o familie de intelectuali, s-a născut Radu Zaharescu. Tatăl, după cum spune în poezia „Scrisoare tîrzie”, a murit undeva lîngă Odesa, lăsîndu-l „orfan de o zi”.
La 15 iulie a.c., Radu Zaharescu, dacă nu trecea în lumea umbrelor, ar fi împlinit 70 de ani de viaţă. În anul care a murit, conform legilor care erau în vigoare atunci, ar fi ieşit la pensie. Era profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra-Neamţ. Aici şi-a petrecut cea mai mare parte din activitatea lui profesională. Aici l-am cunoscut pe la începutul anilor ’70.
Mulţi oameni sunt profesori sau învăţători, puţini sunt dascăli, educatori cu vocaţie. Radu Zaharescu era unul din aceştia din urmă. În anii de restrişte şi dragoste, mama, învăţătoare, i-a suflat în leagăn spirit de dascăl. Poate aceleaşi gînduri în momentele de iubire i le-a transmis şi tatăl său. Sau poate cînd era cu arma-n mînă şi o fi aflat că are un băiat. Oricum, ursitele, pe cînd cîntecele de leagăn ale mamei erau însoţite de lacrimi au pogorît asupra lui vocaţie de profesor, talent de povestitor.
Mă întîlnesc adesea cu foşti elevi ai mei şi ai lui; totdeauna există cuvinte de preţuire pentru talentul lui didactic. Orele cu dumnealui, recunosc foştii elevi, erau momente de revelaţie spirituală şi de adînc patriotism.
De la Radu Zaharescu a rămas şi o carte de poezii şi aforisme intitulată „Lume-n oglindă”. Poeziile revelează un talent, aş spune, peste media poeţilor contemporani. Dacă nu s-ar fi dedicat trup şi suflet catedrei şi s-ar fi ocupat mai mult de talentul scriitoricesc, am fi avut cu siguranţă un nume aparte în literatura română. Aserţiunea mea se bazează pe faptul că Radu Zaharescu, pe lîngă talent, avea şi o temeinică pregătire în domeniul teoriei literare. Lecţiile lui erau admirabile cronici literare şi oricînd ar fi putut apărea în cele mai prestigioase reviste de specialitate. Aforismele ne dezvăluie un spirit al meditaţiei profunde asupra problematicii vieţii.
Nu am de gînd să fac o cronică a cărţii, să formulez judecăţi de valoare artistică asupra unor poezii din cartea amintită. Sunt adeptul oferirii posibilităţii ca fiecare consumator să-şi formeze propriile păreri despre opera artistică a unui poet, prozator, pictor, eu doar să semnalez apariţia cărţii, picturii etc.
E. BUCUREŞTEANU
Trăim puţin
Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lîngă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcîmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrînii
Că merg încet. Iar mîine înspre înalt.
Tărîm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfîrşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Cînd vreme peste nou un giulgi întinde,
Cînd tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar pînă ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos.
Radu ZAHARESCU