Eminescu şi problemele învăţămîntului – Scrieri pedagogice
Regretatul Ion Rotaru, istoric şi critic literar de mare anvergură, (invitat fiind la Şezătoarea de la Tazlău consacrată omagierii scriitorului I.I. Mironescu) menţiona că „în luna IUNIE a fiecărui an, oriunde m-aş afla, mă simt obligat să vorbesc mai întîi despre Mihai Eminescu, ca, apoi, să trec la chestiunea zilei”. Astăzi, cu prilejul Zilei Învăţătorului, rememorăm o imagine estompată a pedagogului Mihai Eminescu.
Strălucita sa lucrare SCRIERI PEDAGOGICE, ce a văzut lumina tiparului la Editura Junimea, Iaşi, 1977, ediţie critică a lui Mihai Bordeianu şi Petru Vladcovschi, adună pentru prima dată într-un volum separat memoriile, telegramele, procesele verbale şi adresele redactate de marele nostru poet, precum şi articolele şi studiile cu privire la problematica învăţămîntului şi pedagogiei publicate în ziarele Curierul de Iaşi şi Timpul.
Putem afirma fără teamă de a greşi că Eminescu s-a dovedit a fi mintea cea mai cuprinzătoare în materie de organizare şi funcţionare a învăţămîntului şcolar.
Prin această apariţie editorială sunt aduse în lumină nu numai problemele istorice şi practice ale învăţămîntului românesc din acel timp, ci, mai ales, concepţia sa înaintată la nivel european al vremii despre educaţie, instrucţie şi cultură.
Pentru Eminescu, şcoala românească nu trebuie legată de lucrurile care depăşesc trecătoarea noastră viaţă pămîntească, dovedind că a fost un om de cultură totală ce vibra profund pentru patria şi poporul său.
Viziunea eminesciană este una avizată . Aşa cum ne este cunoscut, poetul a fost revizor şcolar, profesor de limba germană, logică şi alte discipline. S-a pregătit pentru funcţia de profesor universitar, neterminîndu-şi însă niciodată doctoratul, a fost director al Bibliotecii centrale Universitare din Iaşi, redactor la mai multe ziare şi reviste. Cultura multilaterală i-a permis o competenţă aparte prin modul exemplar cu care s-a achitat de toate funcţiile ocupate.
Pentru a ne convinge, este suficient să ne amintim concluziile lui George Călinescu despre relaţia excepţională a lui Eminescu cu învăţămîntul: „Prin Eminescu şi scrisul său pedagogic avem cea mai înaintată viziune de ridicare a învăţămîntului rural pînă la Spiru Haret”.
În ziarul Timpul din anul 1880, Eminescu menţiona că „şcoala nu trebuie să fie o magazie de cunoştinţe străine, ci o gimnastică a întregii individualităţi a omului; elevul nu e un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine, sub care geme, ci un om care exercită toate puterile proprii ale inteligenţei, întărindu-şi aparatul intelectual, precum un gimnast îşi împuterniceşte pînă-n gradul cel mai mare aparatul fizic fie-n vigoare, fie-n îndemînare”.
În mod concret, Eminescu opinia că „şcoala va fi bună cînd poporul va fi bun, darea mică, subprefecţii oameni ce să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi, pe cînd adică, şcoala va fi şcoală, satul sat, omul om, precum în toată lumea, iar nu ca la noi, adică ca la nimeni în duşmănie cu dramatica şi cu dreapta judecată”.
Eminescu nu a fost un pedagog savant, dar s-a mişcat în voie şi cu folos în problematica învăţămîntului european al timpului, el profitînd totuşi de învăţămîntul austriac şi german pentru a fi cît mai avizat; aşa cum nu a fost un economist savant, dar lectura articolelor sale politice ni-l dezvăluie drept cel mai autorizat economist român al secolului al XIX-lea.
Făcînd un arc peste timp, nu trebuie să uităm nici un moment că dezvoltarea culturii naţionale în toate timpurile, indiferent de condiţiile mai favorabile sau mai puţin favorabile a avut un rol determinant în opera de trezire a conştiinţei naţionale comune. Prin ea, prin cultură, prin şcoală, prin învăţămînt am dobîndit puterea de a înfrunta imposibilul, ceea ce ne oferă suficiente motive să fim mereu optimişti.
Prof. Ion POPESCU
P. S. La 15 ianuarie 2011, la propunerea Academiei Române, legislativul ţării a aprobat fără rezerve ca în ziua de naştere a LUCEAFĂRULUI POEZIEI ROMÂNEŞTI (15 ianuarie 1850) să celebrăm, începînd din acest an, în vecii vecilor, ZIUA CULTURII NOASTRE NAŢIONALE- victorie uriaşă a culturii în aceste tărîmuri speciale pe care trăim.