La mulţi ani„patriarhului” culturii romaşcane !

În fiecare an, pe 25 martie, de Buna Vestire, cum nu se putea mai frumos, romaşcanii mai poartă în suflet o sărbătoare –  aceea a patriarhului culturii romaşcane, profesorul  Gh. A. M. Ciobanu fiind unanim recunoscut drept întîiul între cei de stripe cărturărească din urbea la care, tot în luna lui mărţisor, au pus voievozii temelie.

Profesor între profesori, reper între generaţiile de romanvodişti de ieri şi de astăzi, scriitorul, eseistul şi criticul de artă Gheorghe A. M. Ciobanu marchează de oarece decenii fiinţarea spiritualităţii Romanului, oferindu-le celorlalţi, muritorilor de rînd  adică, briliante luminătoare de inimă şi de minte, prin opera şi prin prezenţa fără egal a Domniei sale…  Supranumit pe drept cuvînt  patriarhul culturii romaşcane, Gheorghe A. M. Ciobanu s-a impus prin modalitatea de a dărui cunoştinţele  şi rodul puterii sale de muncă oamenilor din şi de peste hotarul urbei muşatine pentru care a fost şi va rămîne o figură emblematică..

Omniprezent la toate manifestările culturale – în Roman şi în toată Moldova –  domnia- sa a readus şi readuce, picurînd din sufletul său, muzica marilor valori universale, dar şi a celor româneşti. Sute de comunicări, însoţite de demonstraţii muzicale, au încîntat de-a lungul anilor elevii şi studenţii, determinîndu-i în mod discret să înţeleagă bogăţia spirituală a creaţiilor aparţinînd clasicilor, romanticilor şi contemporanilor.Un moment emoţionat al aniversării de la finele lunii martie a fost şi vizita unui alt remarcabil profesor romaşcan,  Dan Laurenţiu Leoreanu, care i-a adus ,, omagiul comunităţii căreia ilustrul cărturar  i-a dat o parte din strălucirea ultimelor decenii, vegheat cu vrednicie de D-na. prof. Elena Ciobanu, rămasă la rîndu-i în galeria de aur a romanvodiştilor de odinioară”.

La cei aproape 90 de ani ai săi, cu bucuria-i molipsitoare, dar şi cu umorul şi  modestia recunoscute de-acum, întîiul între cărturarii urbei muşatine a spus: “Mie întotdeuana îmi plăcea să citez filmul <<Opriţi planeta, vreau să cobor>>,  şi, pentru că-mi plăcea sintagma asta, spuneam adesea <<Opriţi planeta, vreau să rămîn>>… Acum, dincolo de toate acestea, aş vrea să spun că este o bucurie să fii pe planetă, o bucurie să se bucure planeta că ai fost şi tu pe ea, că ai… călcat-o în picioare, şi o bucurie pentru planetă să-şi deschidă braţele şi să te primească în liniştea ei”…

A. OPRIŞ