Asociaţia Învăţătorilor Neamţ e centenară. Vivat Asociaţia! Te felicită dăscălimea nemţeană care a înfruntat mai toate lipsurile oferite de interminabila tranziţie. Trăiesc măreţul eveniment toţi educatorii, învăţătorii şi profesorii minunaţi, pătrunşi de puterea socrificiului, toţi cei care îţi cunosc congresele, conferinţele şi comemorările organizate în memoria merituoşilor înaintaşi. Exemple?
29 martie 1942, Biserica Sf. Ioan Domnesc din Piatra Neamţ, Asociaţia Învăţătorilor Neamţ, împreună cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Neamţ au comemorat pe eroii învăţători căzuţi pe cîmpul de onoare pentru eliberarea pămînturilor strămoşeşti răpite de ruşi. Participanţi la comemorare: oficialităţile locale, familiile îndoliate ale eroilor, un număr mare de învăţători din judeţ. Au vorbit cu nemărginit respect şi evlavie despre cei 40 de învăţători căzuţi admirabil pentru reîntregire: C. Pricop – din partea Ministerului Culturii, M. Gavrilescu – reprezentatul corpului preotesc şi M. Avadanei – delegatul Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ. Numele eroilor comemoraţi sunt dăltuite pentru vecie pe monumentele din comunele Neamţului. Şi la Tarcău, şi la Alexandru cel Bun, şi la Săvineşti.
Cine a fost Mihail Avadanei? Un om distins, un dascăl nemţan de excepţie. O minte luminată care a trudit toată viaţa pentru şcoala românească. Un învăţător „bine”, şi la propriu şi la figurat. Avea o înfăţisare impunătoare şi o privire ce te sfredelea pînă în inimă. Vorbea cu o sigurantă- de parcă ar citit din carte. Locuia în mahalaua Precista, la umbra Borzogheanului pe actuala str. Prof. Ion Negre. Într-o casă modestă, cu cerdac, orientată spre Cernegura. Casa sa era gard în gard cu cea a cîntăreţului de la Biserica Precista, pe numele lui, Simionescu. Trăia înconjurat de flori, verdeaţă, cărţi, broşuri şi reviste. A fost şi unul din fondatorii revistei „Apostolul” pe care o citiţi acum. Şi-au amintit despre el, mulţi învăţători: Gîrbuleţ de la Văleni, Gavrilescu de la Dumbrava Vale, Mircea de la Pîngăraţi. Cînd s-a dat faimosul ordin de trecere a Prutului, a trecut şi el „dincolo”. N-a recunoscut Tratatul ultrasecret Ribbentrop Molotov. Zeiţa Fortuna l-a ocrotit, s-a întors la Piatra întreg şi nevătămat. A pus umărul la reorganizarea învăţămîntului falimentat de război.
În a doua parte a vieţii, învăţătorul de o delicateţe uriaşă, Avădanei s-a retras la Iaşi. L-a atras „capitala culturală” a României. Prima universitate din ţară. Locuia în „coasta” Universităţii „AL. I. Cuza”, deasupra Str. Păcurari. Deşi a ajuns universitar n-a uitat niciodată Neamţul. Nici noi nu l-am uitat pe el. Înv. Iacob de la Tarcău l-a caracterizat cel mai bine: „Matale, coane Mihai, ai fost un învăţător care nu poate fi uitat de şcoala românească”. Şi nu l-am uitat. Nici la centenarul Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ.
Dumitru RUSU