Amplul studiu apărut la Editura Alfa, a Casei Corpului Didactic Neamţ, aparţine cercetătorului Mihail Apăvăloae, fiind un „eseu monografic”, structurat pe coordonatele esenţiale şi definitorii ale personalităţii lui Gheorghe Amaice, care s-au armonizat în mod firesc cu valenţele omului de la catedră, cu cele de metodist şi preşedinte al Societăţii de Matematică din judeţul Neamţ, dar şi cu activitatea extraşcolară de ghid-îndrumător turistic în excursiile şcolare naţionale, ale expediţiilor Cutezătorii şi Ştafeta Munţilor. Premisa de la care porneşte autorul este aceea că profesorul a rămas până la urmă credincios profesiunii şi chemării sale, devenind după anul 1990 membru şi preşedinte al Asociaţiei Cadrelor Didactice din Judeţul Neamţ şi a celei Naţionale, dovedindu-şi calităţile de prestigios organizator şi conducător al unor înalte foruri din Învăţământ şi Cultură. Ca membru fondator a Revistei Apostolul, serie nouă, a făcut parte din Consiliul Director, aducându-şi aportul prin numeroasele sale articole.
În Prefaţa semnată de prof. Mihaela Gherghelescu se afirmă: „lucrarea scrisă de profesorul Mihail Apăvăloae şi apărută la editura Alfa a Casei Corpului Didactic din Piatra-Neamţ constituie prin numărul său impresionant de pagini, informaţii, documente, fotografii, mărturii, o încercare temerară de reconstituire a unor momente importante, nu numai din viaţa unui dascăl, ci şi a învăţământului nemţean. Este o „istorie trăită” care explorează cu mult curaj profilul unui dascăl, al unei comunităţi, al unei societăţi din perspective multiple.” Pentru generozitatea care o caracterizează, şi pentru cea de care a dat dovadă, în cazul de faţă, îi mulţumim cu deosebită gratitudine, pentru dragostea colegială şi prietenească sinceră. (…)
Nu în ultimul rând, trebuie să-i mulţumim scriitorului Adrian ALUI GHEORGHE, pentru „tableta” sa literară, ce reuşeşte să redea cel mai plastic adevărata personalitate a prof. Gheorghe Amaicei: „ … a lăsat urme de neşters, a întemeiat, a construit, i-a făcut pe oameni să fie un pic mai încrezători, mai buni, … un om care a făurit oameni”
Mihail APĂVĂLOAE