Nişte foşti elevi, zurlii şi nonconformişti adunaţi la un şpriţ ocazional, au descoperit cu stupoare că seria lor n-a făcut banchet la absolvirea cursurilor primare. Un lucru inadmisibil în zilele noastre luminoase. În consecinţă, s-a pus de un banchet fulger. S-au scos cataloagele vechi de jumătate de veac şi s-a apelat la cei rămaşi în viaţă. Ne referim la învăţătoarele Pârloagă Ecaterina şi Roibu Maria. Cu prima nu s-a putut comenta, se odihneşte în cimitirul satului, a doua a aprobat cu entuziasm iniţiativa foştilor elevi. Revederea s-a organizat anul trecut în prima sâmbătă a lunii iunie, în curtea Şcolii generale nr. 16 Săvineşti. La şcoala veche, cea cu monumentul eroilor la poartă. A participat toată comuna, toţi fiii satului. Pentru a reconstitui veridicitatea clipelor trăite festivitatea a fost deschisă de trei foşti elevi îmbrăcaţi în uniformă de pionier: pantaloni bleumarin, cămaşă albă, cravata roşie cu tricolor şi inel de plastic după metoda MAO-TE-DUM. Nu le lipseau nici tresele şi şnururile: roşu-comandant de grupă, galben-comandant de detaşament, albastru-comandant de unitate. E clar? Dacă e clar, „Tot înainte!”. Că pionierii de la revedere erau dotaţi cu burtă şi chelie, nu prezintă importanţă. Cu clopoţelul în mână, ex-pionierul Sandu Ion, astăzi „om mare”, a dat cuvântul vorbitorilor din comună. Au cuvântat: primarul Horciu Daniel, preotul satului, învăţătoarea Roibu Maria în costum naţional, Roibu Petru şi tot aşa. A fost plăcut, frumos şi instructiv. Unii participanţi s-au revăzut după jumătate de secol. Mai, mai să nu se recunoască.
După „spectacol”, care practic a blocat strada din faţa şcolii, invitaţii osteniţi de emoţii şi bătutul din palme s-au retras discret, la privatizatul „La cort”, localul cel mai galonat din comună. Şi dă-i cu bere, dă-i cu vin, până noaptea târziu. Că muzica şi dansul au făcut parte din program e uşor de ghicit. După câteva pahare supte cu sete s-au dezlegat limbile. „Bă, Ioane – zice unul din absolvenţi – îţi mai aminteşti de cântecul pionieresc „Noi în anul 2000, nu vom mai fi copii…?” Iaca a trecut jumătate de secol şi acuş-acuşi suntem moşnegi.” Alt participant: „Bă, Ghiţă, mai ţii minte când am mers la Doftana unde am fost făcuţi pionieri în clasa a II-a? Eram prima serie de pionieri fruntaşi la învăţătură şi disciplină din Săvineşti care a văzut celula în care a fost încarcerat „Tovarăşul”, ciuruitul de la Târgovişte.” Şi discuţiile aprinse au continuat încurajate de şpriţ. „Ce nu este clar pentru mine, a zis un absolvent cu chip de tractorist, e următorul fapt: „Pionieria a fost o înregimentare a copiilor de către partidul unic, sau o imitare din mers a ruşilor?” La această interogaţie audienţa a luat foc. Ascultaţi! „În comunism erau nişte reguli clare. Nu te întreba nimeni ce părere ai. Datoria ta era să le respecţi, nu aveai dreptul la opinie”, i-a răspuns colegul din faţă. Altă părere? „Nu am copilărit în timpul comunismului, am copilărit în copilăria mea. Când ai 10 ani nu-ţi pui problema dacă trăieşti în comunism, în regim democratic sau în regalitatea din Evul Mediu”. Hopaa!
Ultima părere despre pionierie? „Am fost copil de bloc comunist, cu cheia la gât dar nu pot spune că am înţeles cuvântul dictatură”. Şi a continuat: „Am auzit de la oamenii mari că datoriile externe le-am plătit cu copilăria noastră, dar n-am priceput bine cum vine asta. Cum nu înţeleg nici astăzi că o ţară frumoasă şi bogată ca România a ajuns aşa cum arată”. Realitatea este exact cum o priveşti, dacă stai pe locul potrivit. Am auzit şi cuvinte de genul: „Am fost un copil fericit, care râdea şi visa frumos”. Precizare: nu în mediul rural. Poate e de vină dulcea lene, că ea aduce fericirea românaşului.
Dumitru RUSU