Cineva din afară ar putea să aibă o imagine falsă despre preţuirea lui Ion Creangă de către urmaşii săi din judeţul Neamţ. Intenţiile de a-l sărbători pe Creangă la dimensiunea literară ce o are, prin acordarea unui premiu substanţial unuia din prozatorii contemporani, se înscrie în acest perimetru al fiinţării Consiliului Judeţean şi al unor instituţii de cultură locale plus Uniunea Scriitorilor din România, spre a-i oferi o alură naţională momentului.
Acest eveniment, după o lungă gestaţie, a împlinit anul acesta abia un an (Sau doi, după cum vreţi să calculaţi). Ne aflăm, deci, în faza copilăriei lui, dar cei care-l organizează sunt la vârstele maturităţii şi senectuţii. Aşa că…
Care sunt componentele acestei manifestări? Un simpozion Ion Creangă, o întâlnire secretă, presupun, a unei comisii de stabilire, prin vot secret, a fericitului premiat (5000 Euro), o întâlnire festivă, o recepţie unde se… şi se povestesc evenimente interesante, şi în final, scuzaţi nu în final, deschiderea plicului, cu emoţiile de rigoare, şi anunţarea premiatului. Aceasta se face la Casa lui Creangă. Frumos, aplauze, un copil îmbrăcat naţional şi cu o traistă la şold, zice ceva din poveştile lui Nică. Apoi, finalul, asistenţa este invitată la un restaurant, se mănâncă o friptură, se bea un vin bun, se discută despre Iohannis, Elena Udrea,Victor Ponta, Simona Halep, Gigi Becali… Pe urmă, acasă: la Piatra-Neamţ, Bacău, Iaşi, Bucureşti.
Anul trecut am participat la eveniment, desigur la fazele permise, şi l-am aplaudat pe premiat, Dumitru Radu Popescu. Când am ajuns acasă, la întoarcere, am mai citit o dată:
…Un rol deosebit în impunerea dorinţei noastre de pace, ca o condiţie fundamentală, firească a vieţii, a creaţiei, i-a revenit tovarăşei Elena Ceauşescu, eminent om de ştiinţă şi personalitate politică de prestigiu, care a iniţiat şi a impus pe toate meridianele ideea reunirii oamenilor de ştiinţă şi cultură sub emblema generoasă: „Oamenii de ştiinţă şi pacea” Tovarăşa Elena Ceauşescu, prin implicarea cu energie în bunul mers al societăţii noastre, prin vasta activitate desfăşurată în ştiinţă, în învăţământ, cultură, întruchipează savantul şi omul politic pus în slujba poporului său. Activitatea prodigioasă a domniei sale, spiritul viu, atent, fremătător, se manifestă în toate domeniile, cuprinzând firesc şi pe cel al solidarităţi şi impunere a femeii pe planurile cele cutezătoare ale vieţii şi societăţii româneşti moderne. (Dumitru Radu Popescu, O fermă angajare din volumul Românească urare, pp 5. Omagiu tovarăşei Elena Ceauşescu, Editura Eminescu 1986).
Anul acesta am participat numai la Simpozion. La même Marie avec un autre chapeau. Şi totuşi… Unii anunţaţi pe afiş ne-au onorat cu lipsa. Au fost prezenţi din nou academicieni; a lipsit „Şeriful” scriitorilor, Nicolae Manolescu. Anul trecut s-a promis că decernarea premiului se va face în prima zi de primăvară, 1 martie, când în anul 1837, Dumnezeu sau natura, cum credeţi, a oferit românilor cel mai frumos mărţişor. Nu s-a întâmplat aşa. A fost frig şi epigonilor le-a fost frică să nu îngheţe.
Simpozionul a avut loc în sala mare a Consiliului Judeţean, modernizată, elegantă, dar pe care o păstrez în memorie ca pe o amintire amară, când la tribună stătea Maria Gheorghe şi în sală o droaie de activişti şi inspectori de la învăţământ şi ne urmăreau să nu vorbim şi să ne notăm cuvintele lor înţelepte. Dacă ar putea vorbi, multe ar spune această sală.
Acum am fost invitaţi să mergem de pe hol în sală. Am intrat mai târziu şi am crezut că nu-mi voi găsi loc. Da de unde. Erau doar câţiva participanţi. Curios cum sunt, i-am numărat. I-am inclus pe cei câţiva operatori de la televiziuni, pe oaspeţii de la tribună şi pe cei din rândul întâi. Dacă n-oi fi greşit numărătoarea, unul în plus sau în minus, eram 41 (patruzeci şi unul, cu tot cu mine). Raportul dintre localnici, câţiva scriitori, poate nişte profesori ieşiţi la pensie, şi oaspeţi, doi academicieni, nişte profesori universitari, nişte membri ai Uniunii scriitorilor din Iaşi şi Bucureşti, era cam juma-juma. Fără comentarii.
S-au ţinut nişte discursuri, ni s-a citi Păsărica în timpul iernii. Vezi, Doamne, Ion Creangă este şi poet iar noi nu ştiam poezia amintită. Unul a zis că opera lui Ion Creangă este intraductibilă, dar alături de mine o doamnă avea pe braţe un volum de-al humuleşteanului scris în limba lui Pele. S-a vorbit despre multe dar puţine despre Ion Creangă. În fond, nici nu mai ai ce spune despre cugetătorul din Humuleşti, ci doar să inventezi, cum a făcut un profesor nemţean, că lupul din Capra cu trei iezi este chiaburul rău şi alte minunăţii scrise prin anii cincizeci.
Să asist şi să fac o poză de la decernarea premiului la Tg. Neamţ n-am fost. Motivul nu vi-l spun. Am aflat a doua zi că cei 5000 de Euro i-a primit autorul Animalelor bolnave, adică romancierul Nicolae Breban. Eram sigur că aşa se va întâmpla. Anul trecut s-a bucurat că premiul a fost primit de Dumitru Radu Popescu, anul acesta s-a bucurat D. R. P. că premiul a fost primit de N. B.
Mă scuzaţi că nu v-am spus la ce restaurant a avut loc agapa şi ce s-a servit la masă. M-a interesat, dar n-am putut afla.
Gică Contra
Pentru conformitate, Emil BUCUREŞTEANU