Revista „Apostolul”, la ceas aniversar

„Apostolul”, revista cadrelor didactice din judeţul Neamţ, aniversează pe 30 iunie apariţia celui de-al 200-lea număr care face parte din seria nouă, odată cu ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI.

Realizatorii ei sunt: neobositul redactor-şef, Mircea Zaharia, căruia îi doresc din suflet multă sănătate, aceeaşi putere de muncă şi să aibă parte numai de bucurii, împreună cu întreg Consiliul de redacţie, colaboratorii şi cititorii ei.

Dacă vrem să vorbim despre revista noastră, o să observăm că istoria ei este strâns legată de istoria Asociaţiei Învăţătorilor din România. În 1898 a fost organizat la Ploieşti primul Congres al Învăţătorilor din toată ţara. A urmat organizarea secţiilor pe judeţe, iar la Piatra- Neamţ, sub denumirea de „Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România” a luat fiinţă „secţia judeţeana Neamţ”, în anul 1912.

În măsura în care dascălii aveau tot mai mult sentimentul de castă, cu misiunea nobilă a luminării neamului, se simţea, tot mai mult nevoia unei publicaţii pentru ca oamenii şcolii să scrie şi să-şi spună cuvântul. Astfel, în noiembrie1934, la Piatra-Neamţ, un colectiv de dascăli inimoşi a scos revista APOSTOLUL, o revista profesională a cadrelor didactice. Ea a apărut între 1934 şi 1944. În 1999, domnul Mircea Zaharia, împreună cu Florin Florescu, Dumitriţa Vasilca, Gheorghe Amaicei, Ştefan Corneanu şi toţi ceilalţi, s-au gândit să facă din nou revista. Şi au făcut-o. Cu aceeaşi responsabilitate ca cea a înaintaşilor noştri, cu aceeaşi dragoste, cu aceeaşi pasiune. O revistă a cadrelor didactice nu este un moft şi nici o joacă. E un loc serios, stimulativ intelectual, capabil să ne adune şi să dea culoare şi sens muncii noastre. Ceea ce îi dorim să facă în continuare, încă 200 de numere! La mulţi ani!

 

Profesor Gheorghe AMAICEI,

Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ