„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Fiind numit apostol, dascăl, învăţător, profesor, omului de la catedră i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele şi i s-a dedicat o zi în care inimile noastre se îndreaptă spre cei care ne-au vegheat calea spre devenirea umană.
Munca sa l-a aşezat alături de apostoli prin sacrificiul dăruirii. Tocmai de aceea Ziua Învăţătorului nu a fost aleasă întâmplător; la 30 iunie întreaga creştinătate românească prăznuieşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli. O zi deosebită care arată curăţenia şi sfinţenia muncii sale. Alegerea aceasta a fost realizată prin consens de către Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, în anul 1927.
Ziua Învăţătorului a fost gândită ca un raport pe care şcoala îl dădea familiei şi comunităţii. Până la reforma de tip sovietic din 1948, serbarea de sfârşit de an era la 29 iunie, de Sânpetru, iar pe 30 iunie se sărbătorea cu mare fast, pe grupuri de localităţi, Ziua Învăţătorului. Era vremea, de mult apusă, în care Preotul şi Învăţătorul erau „feţele cetăţii întoarse către Dumnezeu”. Asta însemna tradiţie, o „tradiţie” pe care o strigăm pe toate drumurile, dar pe care o călcăm cu barbarie, cu sau fără bună ştiinţă.
De ce a fost nevoie ca dascălilor să li se dedice o altă zi? (5 iunie!!!) Poate, credem noi, tocmai pentru a i se pierde „urma”.
Educatoarele, învăţătorii şi profesorii trebuie sărbătoriţi atunci când se încheie un parcurs, la sfârşitul anului şcolar. Această zi trebuie să rămână un simbol care să ne adune în jurul lui, momentul în care să fim noi înşine, grădinari de suflete umane, semănătorii de adevăr şi dreptate. În această zi trebuie să susţinem, să apărăm specificul naţional, valorile tradiţionale româneşti.
Astăzi suntem departe de a-i acorda acestei zile importanţa pe care o merită. O umbrim politic şi ne-am pierdut inocenţa de a vorbi cu drag despre dascălii noştri. S-au răcit vremurile, ne-am îndârjit în preocupări şi construim simboluri lipsite de educaţie. Chipul învăţătorului e etern acelaşi, e viu dar îl ascundem undeva în mormanele de amintiri inutile ale maturităţii. Te întorci la el când îţi este greu, când ai nemulţumiri, când vrei un umăr pe care să plângi, când îţi cauţi calea şi rostul. Apoi lucrurile se îndreaptă, îţi găseşti rostul, învăţătorul rămâne în urmă. Te veghează, te urmăreşte în tăcere. Tu ştii că este acolo, îl simţi, îi duci o floare de ziua lui, apoi îl suni, apoi te gândeşti că ar trebui să-l suni, apoi devii prea ocupat, prea important. El este trecutul, tu viitorul. Te mai gândeşti la el din când în gând. Ar trebui să-l cauţi, este slab, bolnav. Nu i-a rămas decât recunoştinţa din inima ta. Nu în fiecare zi, dar măcar astăzi, să ne amintim cu drag de învăţătorii noştri, de cei care trudesc să risipească întunericul şi dihonia dintre noi.
Ziua de 5 iunie a trecut. Nici Ministerul Educaţiei, nici alte instituţii abilitate ale statului nu s-au grăbit să acorde cadrelor didactice şi elevilor, premii, distincţii, medalii sau titluri onorifice, aşa cum stipula inutila lege din 29 octombrie 2007.
Cu ocazia adevăratei şi singurei Zi a Învăţătorului, 30 iunie 2017, vă rog să-mi permiteţi ca în calitate de om al şcolii cu ceva vechime, de coleg, de părinte, să acord tuturor celor care trudesc în învăţământul românesc, colegilor noştri următoarele distincţii:
– Medalia de aur pentru fiecare zi în care aţi intrat în clasă, fabricată din strălucirea de aur ce izvorăşte din ochii fiecărui copil pe care l-aţi educat şi care a reuşit în viaţă;
– Medalia şi Ordinul în grad de cavaler al răbdării, perseverenţei, fermităţii şi optimismului nelimitat cu care vă îndepliniţi menirea binecuvântată;
– Ordinul „Recunoştinţa părinţilor”, a celor care ne ajută dar şi a acelora care au uitat că proprii lor copii sunt încă elevi;
– Artist emerit al planificărilor, proiectelor didactice, şedinţelor, comisiilor, concursurilor, referatelor, tezelor şi extemporalelor, portofoliilor, cursurilor de formare, parteneriatelor, protocoalelor, serbărilor, excursiilor, statisticilor, dosarelor…
– Maestru al lecţiilor bine făcute.
Dar cea mai frumoasă distincţie (inspirată din legislaţia fraţilor basarabeni) este cea de MEŞTER – FĂURAR (de oameni adevăraţi, împliniţi profesional şi personal, sănătoşi la minte şi trup).
Şi totuşi va fi şi o altfel de premiere, chiar de Ziua Învăţătorului: Sindicatul din Învăţământ Neamţ şi Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ acordă şi în acest an Premiile Revistei Apostolul. Manifestarea se vrea un simbol al solidarităţii dintre cele două organizaţii ale cadrelor didactice din judeţul nostru şi un omagiu adus colegiilor a căror vrednicie a trecut dincolo de clasa sau şcoala unde muncesc.
Este şi momentul când ne vom sărbători şi Revista noastră. Apariţia numărului 200 al Apostolului, serie nouă, este o performanţă pe care puţine publicaţii au reuşit-o. Mulţumim tuturor celor care susţin scrierea, editarea şi tipărirea revistei noastre, număr de număr: o echipă de profesionişti care iubesc ceea ce fac, care dau sens şi perspectivă revistei.
La mulţi ani şi la cât mai multe numere. Să veghem ca Apostolul să rămână o revistă senină, liberă de orice oficialitate, de orice înrâurire politică, precum şi de orice spirit de grup şi ambiţii deşarte, aşa cum îşi doreau primii redactori, la 1934. Să lucrăm împreună ca Apostolul să rămână o publicaţie vie, densă şi interesantă.
În momente grele pentru Ţară şi pentru români (aprilie 1940) un învăţător nemţean scria în Revista Apostolul (an VI, nr. 3-4): Toţi uniţi sub steagul „Asociaţiei”(Învăţătorilor) şi strânşi în jurul revistei”Apostolul”, revista asociaţiei noastre, învăţătorii vor şti să fie un corp de elită. Este un îndemn la solidaritate pe care îl rostim şi astăzi: Să fim uniţi, să fim puternici şi plini de convingere că numai împreună vom răzbate.
Cu respect, vă felicităm şi vă dorim sănătate, linişte şi pace în suflet!
Prof. Liviu Constantin RUSU,
Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ