Elena Alistar: model de verticalitate şi conştiinţă naţională

Elena Alistar, unica femeie membră a Sfatului Ţării, îşi rezuma crezul în felul următor: „Trebuie ca orice fiinţă omenească să-şi aducă obolul ei de muncă, inimă, de suflet, de fiinţa lui şi chiar viaţă, pentru ca să contribuie cât de puţin la realizarea aspiraţiilor”. Un crez niciodată trădat, urmat cu perseverenţă într-o viaţă dedicată şcolii şi neamului românesc.

Parcurs biografic

Elena Alistar s-a născut în anul 1873, în comuna Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia, în familia preotului Vasile Balan şi a soţiei acestuia, Elisaveta. A învăţat la şcoala primară din Congaz, judeţul Cahul, după care a studiat la şcoala Eparhială de la Chişinău (1883-1890). S-a căsătorit cu tânărul teolog Dumitru Alistar, care, devenind preot, a slujit în localităţile Văleni, Roşu, Zărneşti din jud. Cahul şi Rezeni, jud. Chişinău. Urmându-şi soţul în aceste localităţi, Elena Alistar activa ca învăţătoare1.

În Rezeni a organizat cursuri pentru adulţi, în limba română, şezători, a făcut lecturi cu sătenii, a desfăşurat acţiuni culturale, la care participa şi Ion Pelivan.

După moartea prematură a soţului, în anul 1909, cu sprijinul lui Constantin Stere, a devenit studentă la Facultatea de Medicină din Iaşi (1909 – 1916). A militat pentru unirea Basarabiei cu România, organizând în acest scop un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de Prut. A fost arestată pentru „activitate naţionalistă” la 19 august 1914 şi timp de 45 de zile s-a aflat în penitenciarul din Chişinău. A fost eliberată din lipsă de probe. S-a retras la Iaşi, iar la 16 august 1916 este mobilizată ca medic militar. În toamna aceluiaşi an s-a angajat în calitate de medic la Spitalul din Costiujeni (28.X.1916 -1.XII.1918)2.

Elena Alistar a participat la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc, în aprilie 1917, reprezentând fracţiunea „Blocul Moldovenesc”. A fondat, în acelaşi an, Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină” şi Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, unde a cerut pe toate căile unirea cu România. În octombrie 1917 a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău, din partea ţinutului Cetatea Albă, reprezentând Liga Culturală a Femeilor din Basarabia în cadrul „Blocului Moldovenesc”3.

Printre delegaţii Sfatului Ţării, aleşi ai diverselor partide politice, asociaţii culturale şi mişcări naţionale, vocea fermă a Elenei Alistar avea o pondere deosebită, aceasta simbolizând femeia Basarabiei.

 Într-un discurs ţinut la 1918, Elena Alistar se adresa basarabenilor nehotărâţi şi dezorientaţi prin cuvintele: „acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim…! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire”4.

La 19 februarie 1918, a publicat un alt apel către moldovenii din Basarabia: „Vouă, tuturor, mă adresez cu această scrisoare pornită din adâncul sufletului meu, ce bate în folosul neamului. Acum să ne unim cu toţii cu dragoste către neam şi să lucrăm cât mai energic ca să putem da acum, având puterea în mâini, roade cât mai bogate si frumoase”5.

A publicat mai multe articole ce aveau drept scop trezirea conştiinţei naţionale în: Gazeta Basarabiei, România nouă, Poetul, Viaţa Basarabiei. Este autoare a volumului Mişcarea naţională în Basarabia6.

La data de 27 martie 1918, în calitate de membru al Sfatului Ţării, a votat Unirea Basarabiei cu România.

După Unire, Elena Alistar a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică şi care a devenit un adevărat focar de cultură şi educaţie românească, „o şcoală de elită”7.

În perioada interbelică, Elena Alistar s-a evidenţiat şi în activitatea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, care îşi desfăşura activitatea sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino.

Pentru activitate prodigioasă, Elena Alistar a primit distincţiile Ordinul „Ferdinand I”, „Meritul Sanitar” clasa a II-a pentru combaterea holerei (1913), „Bărbăţie şi credinţă” (1913), „Răsplata Muncii”, clasa I.

După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iaşi, este arestată de regimul comunist şi trimisă la Pucioasa, judeţul Dâmboviţa unde a şi decedat în anul 1955. Rămăşitele pământeşti i-au fost aduse peste câţiva ani, prin grija familiei, la Cimitirul Şerban Vodă (Bellu) din Bucureşti8.

Maria Vieru-Işaev, cercetător ştiinţific, care este preocupată inclusiv de starea mormintelor membrilor Sfatului Ţării, relata într-un interviu oferit ziarului Jurnal de Chişinău, cum a descoperit locul de veci al Elenei Alistar, menţionând că a aflat de mormânt de la fostele ei eleve, care alături de rudele Isanos (Elena Alistar a fost mătuşa Magdei Isanos), l-au îngrijit. Cu timpul însă mormântul a devenit tot mai singuratic, pe măsură ce mureau contemporanii ei grijulii. «De câţiva ani am preluat ştafeta – remarcă cercetătoarea. Am găsit cu greu mormântul Elenei Alistar la Cimitirul Bellu. Mi-a trebuit răbdare să-l „desţelenesc” de „chirău”, numit în popor şi „iarbă rea”. Am fost ajutată de bunul meu prieten, nonagenarul Constantin Manuilă, nepotul lui Pavel Dicescu»9.

În Republica Moldova, memoria distinsei luptătoare pentru cauza naţională este înveşnicită prin redenumirea unei străzi din municipiul Chişinău cu numele Elenei Alistar. La 1 septembrie 2002, Şcoala de cultură generală nr. 28, din sectorul Botanica al municipiului Chişinău, a fost reorganizată în Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar”. La 21 iunie 1996, la împlinirea a 123 de ani de la naşterea Elenei Alistar, Poşta Moldovei a emis o marcă cu imaginea emeritului pedagog, medic şi om politic. La 31 august 2014, în raionul Cantemir a fost creat Despărţământul ASTRA „Elena Alistar”10. Considerăm totuşi, că ceea ce s-a realizat este prea puţin, având în vedere meritele incontestabile pe care le-a avut Elena Alistar în mişcarea de eliberare naţională şi în promovarea valorilor general-umane, naţionale şi pedagogice.

Conf. univ. dr. Rodica SOLOVEI

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău

1 Alexandru Chiriac, Membrii Sfatului Ţării (1917 -1918). Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001, p. 46-47.

2 Iurie Colesnic, În lumea asta sunt femei…, Editura Cartier, Chişinău, p. 9.

3 Maria Barbă, Anton Moraru, Elena Alistar – pedagog de vocaţie, prima femeie în Sfatul Ţării. În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Cahul, Vol. X, 2014, p.127.

4 https: limbaromana.org/revista/veacuri-la-hotarul-sufletului-romanesc/, accesat la 1 noiembrie 2017.

5 Nataşa Peteu, Elena Alistar, o conştiinţă politică şi naţională românească. În: Revista „Cugetul” nr. 4 (36), 2007, p.47.

6 Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută. Vol. I, Editura Museum, Chişinău, 1993, p.206.

7 Idem, Generaţia Unirii, Editura Museum, 2004, p.107.

8 Alexandru Chiriac, Membrii Sfatului Ţării (1917 -1918). Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001, p. 46 -47.

9 Maria Işaev, Să nu lăsăm în paragină mormintele membrilor Sfatului Ţării (interviu). În: Jurnal de Chişinău, 29 aprilie 2014.

10 Maria Barbă, Anton Moraru, Elena Alistar – pedagog de vocaţie, prima femeie în Sfatul Ţării. În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Cahul, Vol. X, 2014, p.133.