Supranumit Pană de fier, junimistul Ştefan G. Vârgolici a lăsat urme adânci pe tărâm literar şi cultural, în mult prea puţinii ani de viaţă, fiind o figură centrală în peisajul academic valah din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
A fost prieten cu Mihai Eminescu, profesor al lui Nicolae Iorga şi unul dintre cei mai apreciaţi intelectuali care au racordat România la marile spaţii culturale europene.
Critic literar, poet, traducător, publicist, profesor universitar, a devenit în anul 1887 membru corespondent al Academiei Române.
În istoria literară este recunoscut drept primul român care a tradus direct din limba spaniolă fragmente extinse din capodopera lui Cervantes, „Don Quijote de la Mancha”, publicate între 1882 şi 1891, în revista „Convorbiri literare” şi în ziarul „Timpul”. Cel mai neobosit dintre toţi a fost Ştefan Vârgolici, traducând când din Byron şi Schiller, când din Molière sau Lamartine. El şi-a legat meritul de întoarcerea pe româneşte a lui Don Quijote de la Mancha. Limba lui Vârgolici e firească, e a unui cunoscător conştiincios; traducerea lui ar trebui editată din nou şi răspândită în locul atâtor traduceri fără valoare. (Convorbiri literare, 1 ianuarie 1927, nr. 1-4, nr. jubiliar, p.210).
Colaborator al Revistei „Convorbiri literare”, încă de la primele numere, apare între cele 74 de figuri majore ale Societăţii „Junimea”, toate personalităţi marcante ale literaturii secolului al XIX-lea, după cum reiese din fotografiile alipite în faimosul portret de grup din atelierul lui Nestor Heck, la Iaşi, în 1883 (din alte surse 1882).
Prietenia cu Mihai Eminescu
Prieten şi mare admirator al lui Mihai Eminescu, a colaborat cu poetul nepereche între mai/iunie 1876 şi noiembrie 1877, în redacţia ziarului Curierul de Iaşi. Eminescu era redactor-administrator şi corector, iar Vârgolici, coproprietar. La 26 ianuarie 1887, îi scria lui Iacob Negruzzi, pe atunci senator de Iaşi, solicitând sprijin financiar pentru Eminescu, aflat la Mănăstirea Neamţ: Eminescu care e la Niamţu e cu totul bine, dar dacă ar veni în Iaşi, n-ar avea cu ce trăi. Nu s-ar putea face ceva pentru dânsul? Vr’o rentă viageră, vr’o recompensă naţională? s’au vr’o pensiune de la vr’un bogătaş de pe acolo? E o adevărată ruşine pentru ţară ca un aseminea om să nu aibă cu ce trăi în viaţă când numele lui va trăi cât veacurile. Abia în 1888, academicianul Iacob Negruzzi a propus un proiect de lege pentru acordarea unei pensii de stat lui Mihai Eminescu, iar Parlamentul României a aprobat ulterior o pensie lunară de 250 de lei. Decretul regal de promulgare a fost însă semnat la 12 februarie 1889, cu doar câteva luni înainte de moartea poetului.
Profesorul lui Nicolae Iorga
Ştefan Vârgolici a înţeles foarte devreme remarcabila valoare a lui Nicolae Iorga, cel care avea să devină unul dintre cei mai mari istorici şi cărturari ai României. În decembrie 1889, Vârgolici, care-i fusese profesor la facultate şi membru în comisia de examinare lui Nicolae Iorga, expediază lui Iacob Negruzzi o scrisoare în care îşi exprima admiraţia pentru excepţionala capacitate intelectuală a savantului de mai târziu, pe atunci un student în vârstă de numai 18 ani şi jumătate.
„Iubite amice,
Odată cu scrisoarea mea, pleacă la Minister o petiţie a tânărului Neculai Iorga care cere o suplinire de catedră la liceul din Focşani, cursul superior, de limba română sau latină, suplinite actual de aceeaşi persoană. Acest tânăr Iorga a trecut ieri licenţa în litere, secţia istorico-literară, cu un succes extraordinar de strălucit, după ce a urmat, fiind elev al Şcoalei Normale de aice, numai un an cursurile facultăţii noastre de litere. În iunie trecut, el a dat toate examenele anului I, numai cu bile albe şi acum la începutul anului curent, căpătând de la Consiliul facultăţii, dispensa de inscripţiuni, a dat şi restul examenelor de doi ani şi în sfârşit examenul general de licenţă fiind admis Magna cum laude. Este un băiet cu desăvârşire distins, cum n-am avut şi probabil mult timp nu vom avea în facultatea noastră, un adevărat fenomen şi ca memorie şi ca putere de judecată şi are numai 18 ani jumătate. (…) El a făcut admiraţia noastră a tuturora şi ar merita să se creeze o bursă anume pentru dânsul. Solicitez recomandarea şi ajutorul tău pentru acest tânăr”. (Revista Astra, 1 noiembrie 1972, nr. 11, p. 7). Mai târziu, Iorga avea să vorbească despre profesorii săi cu recunoştinţă, mărturisind că le-a dat ascultarea cuvenită şi că nu a existat vreunul de la care să nu fi învăţat ceva: „De la mulţi, m-am încredinţat pe urmă, că aveam de învăţat şi mai mult” (Ibidem Revista Astra).
Student la École Normale Supérieure
Ştefan G. Vârgolici s-a născut la 13 octombrie 1843, în comuna Borleşti, din judeţul Neamţ, părinţii săi fiind agricultori.
A frecventat Şcoala Domnească nr. 1 de băieţi din Piatra-Neamţ, apoi, a urmat la Iaşi, cursurile secundare la Academia Mihăileană, iar pe cele superioare la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, obţinând licenţa în anul 1864.
Datorită inteligenţei sale excepţionale, a beneficiat de burse de studiu în străinătate. Mai întâi în Spania unde, timp de un an, a aprofundat limba şi literatura spaniolă, devenind unul dintre primii mari hispanişti români. În 1865 a plecat la Paris, fiind admis la celebra École Normale Supérieure. Aici s-a impus rapid prin stăpânirea deosebită a limbilor clasice, greaca veche şi latina, devenind doctor în litere, „fiind unul dintre puţinii români, care au izbutit să pătrundă în acest locaş de erudiţiune. Mulţi dintre profesorii şi literaţii cari fac azi fală Franciei, au fost colegii lui Vârgolici, onorându-i cu prietenia lor” (Opinia, 30 iulie 1897, nr. 76, p.3). Cu sprijinul lui Titu Maiorescu, şi-a continuat pregătirea în Germania, efectuând stagii de specializare la Würzburg şi Berlin.
Profesor şi întemeietor al studiilor de romanistică la Iaşi
Întors în ţară, Vârgolici avea să joace un rol esenţial în dezvoltarea învăţământului universitar ieşean. Între 1876 şi 1897, a predat la Facultatea de Litere din Iaşi istoria limbilor neolatine şi istoria literaturii franceze, contribuind la dezvoltarea studiilor de romanistică la Universitatea din Iaşi. „Temperament viguros şi muncitor, cursurile sale de limba şi literatura franceză, de la Facultatea de litere din Iaşi erau urmate cu un încordat interes de studenţi, cari admirau mult metoda şi modul său de expunere” (Ibidem Opinia).
Între 1891 şi 1895 a ocupat funcţia de inspector general al învăţământului secundar, fiind apreciat pentru corectitudinea cu care evalua activitatea corpului didactic.
A contribuit la dezvoltarea instrumentelor de lucru necesare elevilor şi studenţilor, elaborând numeroase lucrări didactice, printre care „Gramatica limbei latine”, publicată în 1875.
A decedat la 53 de ani
Ştefan G. Vârgolici a murit la 29 iulie 1897, la vârsta de 53 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.
După decesul său, Anton Naum, un alt junimist cu rădăcini nemţene (este înmormântat în cimitirul din Cândeşti), a preluat catedra acestuia de limba şi literatura franceză din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, aducându-i omagii. Cunoştinţele sale enciclopedice, activitatea sa erau cunoscute de toţi; traducerile sale din clasicii latini şi francezi erau considerate ca cele mai bune, cărţile sale didactice ca cele mai folositoare, articolele sale de critică ca cele mai instructive şi mai independente, stilul său căpătase titlul de «Pană-de-fier». Mari calităţi, fără îndoeală! Neatins de nici-o ambiţiune care nu era în interesul învăţământului, strein de orice ocupaţie care nu era în interesul instrucţiunii, singurul său obiectiv era şcoala, singura sa bucurie era familia, singura sa distracţie şi singurul său repaos era societatea intimă a câtorva adevăraţi prieteni, pentru care inima sa era totdeauna deschisă.
Şi Academia Română, prin vocea istoricului şi filosofului A.D. Xenopol, i-a evidenţiat calităţile: „Ştefan Vârgolici era cu atât mai preţios element în învăţământul superior, cu cât el se înălţase la acestă însemnată posiţiune din straturile cele mai vechi ale naţiunii, din răzeşi, şi adusese în sferele culturalei acel cuget sănătos şi original care este patrimoniul talpei casei nòstre!”.
Ştefan G. Vârgolici a lăsat în urmă o operă diversă, care cuprinde poezie, critică literară, traduceri, publicistică şi lucrări didactice.
Violeta MOŞU