În prima jumătate a secolului al XX-lea, Piatra-Neamţ era un oraş mic de provincie a cărei populaţie a crescut treptat de la aproximativ 15.000 de locuitori, în 1912 la aproape 30.000 la începutul Războiului Al Doilea Mondial, iar după război a scăzut la 26.000 locuitori.
În această perioadă, Biserica Domnească Sfântul Ioan şi Turnul Clopotniţă din preajma ruinelor Curţii Domneşti erau clădirile emblematice ale oraşului. Se mai remarcau: clădirile câtorva biserici (amintim: Precista Nouă, Sfântul Gheorghe, Sfinţii Trei Ierarhi, Sf. Ioan), Casa Vorel, Farmacia şi laboratoarele acesteia, Palatul Administrativ (în prezent, sediul administraţiei complexului Muzeal al judeţului Neamţ şi al Muzeului de Istorie), clădirea actuală a Teatrului Tineretului, Spitalul Vechi, Şcoala nr.1(în prezent, Muzeul de Artă), clădirea în care, în prezent se află Muzeul Culturii Cucuteni, statuia lui Mihail Kogălniceanu (dezvelită în 1912), clădirea Liceului Petru Rareş – instituţie înfiinţată în 1869, clădirea Liceului Calistrat Hogaş, clădirile celor două Şcoli Normale (de băieţi şi de fete) precum şi clădirile destinate învăţământului primar (cele de pe Alexandru Cel Bun şi B-dul Decebal – în prezent corpuri ale Liceului de Artă).
În oraş nu exista bibliotecă publică, în schimb, Liceul „Petru Rareş” poseda un însemnat fond de carte la care apelau nu numai cadrele didactice ci şi alţi intelectuali. De altfel tot în această instituţie s-au pus bazele unui viitor muzeu de istorie şi ale Clubului Sportiv „Ceahlăul”. La toate acestea se adaugă un număr însemnat de publicaţii (cotidiene sau săptămânale), unele cu apariţie efemeră altele pe o durată de câţiva ani. Populaţia oraşului din cele trei cartiere Precista, Mărăţei şi Dărmăneşti locuia în gospodării individuale în care se creşteau animale şi păsări, şi mulţi aveau proprietăţi în afara oraşului pe care le cultivau.
Nu puţini erau cei care munceau în fabricile de cherestea şi în cele două fabrici de hârtie şi cartoane amplasate pe malul Bistriţei unde era adus lemnul cu plutele. Toate acestea au dispărut treptat, din peisajul oraşului după 1989, fiind socotite „mormane de fier vechi”.
După Al Doilea Război Mondial, mai precis, după 1950 când s-a început construirea barajului pentru lacul de acumulare Izvorul Muntelui, apoi construirea celor două uzine ce au alcătuit cunoscuta platforma industrială de la Săvineşti (U.F.S. şi Combinatul de Îngrăşăminte Chimice), numărul locuitorilor oraşului a crescut rapid ajungând în scurt timp la peste 120.000 de locuitori. Este de la sine înţeles că această creştere a populaţiei a determinat modificarea aspectului general al oraşului prin construirea unui număr impresionant de blocuri, mai ales în cele trei cartiere amintite dar nu a scăpat nici o parte din centrul oraşului. Astfel, au dispărut Grădina Publică, Strada Mare (Cuza-Vodă) din care a mai rămas doar clădirea Farmaciei şi Laboratoarele Vorel, în prezent putând fi „admirată” o groapă (probabil săpată pentru o fundaţie a unui bloc) plină de bălării tot timpul anului tratată cu indiferenţă de către edilii oraşului timp de aproximativ 30 de ani.
Tot creşterea numărului de locuitori a determinat construirea unor noi şcoli gimnaziale şi licee de specialitate, toate beneficiind de sedii construite până în 1989.
Din punctul nostru de vedere considerăm că cea mai mare realizare destinată activităţii culturale a fost realizată şi dată în folosinţă în anul 1972 – Anul Internaţional al Cărţii – sediul bibliotecii judeţene care după 1989 a primit numele marelui cărturar, fost bibliotecar regal Gheorghe Theodorescu Kirileanu. Înaintea acesteia, după război, a funcţionat o bibliotecă raională în două camere (o sală de depozit şi una pentru împrumut). Aceasta a fost transformată în 1968, odată cu reînfiinţarea judeţelor, în bibliotecă judeţeană.
În anii 50, cărturarul G. T. Kirileanu a donat oraşului biblioteca personală cu condiţia să fie bibliotecă publică iar el să fie bibliotecar până la sfârşitul vieţii. Aceasta a funcţionat o vreme în casa cărturarului, apoi într-un alt local tot pe strada Ştefan Cel Mare şi a fuzionat cu biblioteca judeţeană, devenind fondul documentar al acesteia, odată cu mutarea în noul sediu.
De la înfiinţarea sa, în cei mai bine de 50 de ani de existenţă, dar mai ales după mutarea în noul sediu biblioteca judeţeană şi-a diversificat, treptat, serviciile depăşind stadiul de simplu depozit de carte, cu secţia de împrumut, ajungând în prezent la multiple forme de activitate destinate publicului din Piatra-Neamţ şi din judeţ, încât considerăm că poate fi socotită cea mai importantă instituţie de cultură.
Am făcut aceste consideraţii având în vedere că lucrarea documentară pe care o prefaţăm intitulată inspirat Piatra-Neamţ, ieri realizată de ziarista Violeta Simina Moşu, salariată în cadrul Bibliotecii „G. T. Kirileanu” Piatra-Neamţ, prezintă pentru cititorul interesat de trecutul oraşului nostru, detalii despre unele clădiri şi instituţii, evenimente politice şi culturale aşa cum au fost ele consemnate în publicaţiile vremii.
Lucrarea face parte, împreună cu alte două volume editate anterior, dintr-un proiect mai amplu al Bibliotecii judeţene „G. T. Kirileanu” destinat informării publicului larg.
Această carte este rodul unei activităţi desfăşurate cu acribie dacă avem în vedere marea cantitate de presă consultată, grija şi priceperea în ceea ce priveşte selectarea unor articole sau fragmente din unele texte semnificative, pentru a ilustra o epocă şi felul în care anumite personalităţi politice, culturale, cu funcţii sociale ale oraşului şi care dispuneau de posibilităţi financiare au contribuit la realizarea unor obiective de interes public care se păstrează până în zilele noastre. Exemplificăm cu articolul în care cititorul va observa cum s-a construit clădirea în care funcţionează Teatrul Tineretului şi cu cât fast a fost inaugurată la 24 octombrie 1942, inaugurare la care, pe lângă personalităţile locale şi din capitală, a fost prezentat un spectacol susţinut de Filarmonica şi Opera din Bucureşti.
În acelaşi scop menţionăm şi inaugurarea în anul 1972, a noului local destinat Bibliotecii Judeţene.
Nu putem încheia fără a sublinia că autoarea are meritul de a fi structurat această carte într-o anumită ordine, de a fi alcătuit un comentariu propriu fără implicare politică pătimaşă, lăsând posibilitate cititorului să tragă singur concluziile pe baza lecturii acestei cărţi, care prezintă realităţi din viaţa oraşului în două regimuri total diferite.
Apreciem de asemenea, limba română corect folosită şi îndemnăm cititorul să ducă lectura acestei cărţi la bun sfârşit.
Constantin TOMŞA
* Textul acesta a apărut ca prefaţă al volumului Piatra-Neamţ, ieri-III, de Violeta Moşu, 2020.