De data aceasta îmi propun să vă prezint o lucrare destinată specialiştilor şi pasionaţilor de istoria medievală a Transilvaniei şi a relaţiilor dintre românii de pe acest teritoriu şi celelalte etnii conlocuitoare. Este vorba despre lucrarea distinsului academician, Ioan-Aurel Pop, Din mîinile valahilor schismatici. Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), apărută la Editura Litera, Bucureşti, în anul 2011.
Membru al Academiei Române şi profesor la catedra de istorie medievală a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Ioan-Aurel Pop este cunoscut cercetătorilor prin studiile sale de paleografie latină ca limbă a izvoarelor, istoria medievală a Transilvaniei, istoria medie a României şi, nu în ultimul rînd, istoria central – europeană a Evului Mediu.
Deşi gîndit oarecum metaforic, titlul lucrării exprimă latinitatea poporului român medieval, latinitate provenită din lumea occidentală (cuprinsă în termenul de „valahi”) şi apartenenţa la spiritualitatea răsăriteană (reflectată aici prin cuvîntul „schismatici”).
Cele douăzeci şi una de problematici abordate de către autor incită la analiză şi dialog pe marginea unor problematici mai puţin cunoscute publicului larg. Dintre aceste subiecte, menţionez: Cum ar putea fi înţeles mecanismul puterii în Evul Mediu?, Etnii şi confesiuni în Ungaria şi Transilvania medievală, Imaginea vechimii românilor după documentele oficiale, Libertăţi, folosinţe, slujbe şi îndatoriri ale cnezilor şi ale satelor cneziale, Cum au trăit românii cu ungurii, cu saşii şi cu secuii în Evul Mediu, Imaginea ţărilor române în conştiinţa ungară şi impactul ei asupra statutului românilor transilvani, Românii faţă de biserica apuseană şi biserica apuseană faţă de români etc.
La final, studiul cuprinde o Cronologie esenţială a evenimentelor derulate între anii 1000 (ca început al regatului creştin al Ungariei) şi 1437 (domnia lui Sigismund de Luxemburg ca rege, apoi împărat romano-german).
Caracterizată printr-o fundamentare extrem de solidă pe baza a cîtorva mii de documente existente în arhivele din Budapesta, Köln, Vatican, Cluj-Napoca, Sibiu şi Bucureşti, cartea oferă răspunsuri argumentate la multe dintre problemele „delicate” ale istoriografiei Transilvaniei şi relaţia acesteia cu regatul ungar în perioada secolelor XIII – XIV. Autorul analizează cu maximă obiectivitate şi utilizînd metodele istorice specifice, aceste documente pe care le redă parţial sau în totalitate în studiul său, cu scopul de a surprinde schimbările de mentalitate privind relaţiile românilor cu celelalte etnii: ungurii, saşii, secuii, cumanii etc.
Făcut după rigorile profesiunii, efortul cercetării istorice este pe deplin justificat, lucrarea făcînd parte din studiile de referinţă ale istoriografiei române în general şi ale istoriei Transilvaniei în mod special, elucidînd numeroase aspecte pe care unii istorici le-au abordat doar tangenţial.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA