Lecţie de ecumenism la Săvineşti

TEMA: Tabăra internaţională de creaţie „Aripi de înger”, ediţia a VII-a;

PERIOADA: 17 – 26 august 2012;

LOCUL DE DESFĂŞURARE: „Popasul iubirii milostive” de pe lângă Parohia „Sfinţii voievozi Mihail şi Gavril” – Săvineşti;

ORGANIZATOR/MANAGER PROIECT: Preot paroh – Petru Munteanu;

SPRIJINITORI: Consiliul Judeţean Neamţ, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, Primăria Săvineşti, Colegiul Tehnic „Gh. Cartianu” din Piatra-Neamţ;

GRUP ŢINTĂ: 150 de copii, adolescenţi şi studenţi din România: Sighişoara, Odorheiul Secuiesc, Piatra-Neamţ, Săvineşti şi comunele învecinate, la care s-au adăugat în anul acesta şi 40 de tineri din Germania şi Hong-Kong;

INVITAŢI SPECIALI: Christliche Verein, Junger Menschen – reprezentantul Asociaţiei Tinerilor Creştini din Nürenberg, Landul Bavaria (care colaborează cu peste 3500 de studenţi din întreaga lume) şi Carman Wono – reprezentanta Asociaţiei Ymca din Hong-Kong.

OBIECTIVE:

* apropierea copiilor de natură şi de credinţă;

* socializarea, împrietenirea;

* împărtăşirea bucuriei dialogului;

* îndepărtarea pentru o perioadă scurtă de calculator;

* catehizarea – incursiune în tainele icoanei şi ale artei româneşti de a meşteri obiecte religioase ortodoxe.

ACTIVITĂŢI PRACTICE:

* lecţii de pictură de icoane pe lemn, sticlă şi piatră;

* sculptură în ipsos şi săpun;

* drumeţii;

* confecţionare de figurine-jucării din baloane colorate şi hârtie;

* învăţarea de rugăciuni şi cântece religioase;

* recital de chitară;

* întreceri şi jocuri sportive.

METODE ŞI MIJLOACE FOLOSITE:

* Zâmbetul şi buna-cuviinţă au fost secretele unei comunicări eficiente, performante.

FEED-BACK/EVALUARE:

Michael Götz: „Mă bucur că am revenit la Săvineşti. Am văzut că tinerii şi copiii sunt foarte veseli şi se simt bine. Am găsit în România un pilon creştin ortodox foarte puternic„.

Maria Alexandra Pristag – copil participant: „La această tabără gratuită de la Săvineşti particip de 3 ani; aici mi-am descoperit pasiunea pentru pictură”.

Ştefan Cabalia – copil participant: „În această tabără vin de la început. Anul acesta m-am împrietenit cu foarte mulţi copii, ne-am jucat, am făcut sport, am pictat şi ne-am rugat împreună„.

Preot Petru Munteanu: „Plecând de aici, oaspeţii devin ambasadori ai ţării şi ai Bisericii noastre, împărtăşind lumii imaginea poporului român, pliat pe o spiritualitate sănătoasă  a Sfinţilor Părinţi„.

CALIFICATIV: Foarte bine pentru o organizare fără cusur.

 

 Prof. Dumitriţa VASILCA

Liceul de Artă „Victor Brauner”