În parohia Izvoare, prima ediţie a taberei de creaţie de icoane pe sticlă

60 de elevi cu vârste cuprinse între 5-15 ani, membri ai Clubului de pictură al Asociaţiei culturale „Arte. ro”, dar şi elevi ai şcolii din Izvoare, au participat în perioada 16-22 iulie,  la prima ediţie a Taberei de creaţie de pictură – icoană pe sticlă „Ars Sacra”. Tabăra a avut loc  cu sprijinul parohiei „Izvorul Tămăduirii” – Izvoare, reprezentată de pr. paroh Romeo Leonte. Copiii au învăţat tehnica picturii de icoane pe sticlă după modelul „Nicula”, au participat la jocuri şi activităţi educative de autocunoaştere.

Duminică, 22 iulie, a avut loc  vernisajul expoziţiei de icoane, care a reunit circa 100 de lucrări reprezentând pe Maica Domnului, pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pe mai mulţi sfinţi din calendarul Bisericii noastre. „Din lucrările expuse transpar inocenţa şi bucuria din sufletele micilor pictori iconari. Consider că această primă ediţie a taberei din parohia Izvoare a avut un real succes. Din întrebările care mi s-au adresat de către elevi la sfârşitul vernisajului am înţeles că ei vor duce această experienţă mai departe şi vor mai încerca în timpul vacanţei pictura pe sticlă, spre desăvârşirea lor ca mici artişti şi spre bucuria celor care le poartă de grijă”, a conchis prof. Cristina Spânache Petrariu.  De altfel, Asociaţia culturală „Arte.ro” din Piatra Neamţ a mai organizat, la începutul  lui iulie , o tabără de icoane în parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” – Dumbrava Roşie II, activitatea din parohia Izvoare fiind a doua de acest gen.

(N.S.)