Înalt, cu părul unui dac neînfricat, cu ochii scrutători şi cu o inimă ce bate în culorile neamului stă de veghe românismului din Ardeal, într-un loc cu preponderentă etnie maghiară, un preot poet, zămislitor de biserică şi mănăstire, ce umblă desculţ atunci când calcă glia străbună şi care cinsteşte Omul! Este vorba de unicul şi marele Părinte Protopop Ilie Bucur ce este perceput ca stâlpul românismului într-un petec de Ardeal.
Rugându-l să ne spună de ce ne iubeşte atât de mult, sfinţia sa ne povesteşte:
În anul 1969, prin voia Bunului Dumnezeu, am ajuns în Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, al poetului nepereche Eminescu, al povestitorului unic, Nică a lui Creangă şi al unei întregi panoplii de oamenii de seamă, adevăraţi apărători de ţară, făuritori de cultură şi păstrători de credinţă strămoşească. Veneam dintr-o zonă fostă autonomă maghiară, fostă greco-catolică, fără tradiţii şi obiceiuri care să ateste fiinţa noastră pur românească şi ortodoxă. Întâlnirea cu Moldova a produs un şoc adevărat în fiinţa mea plăpândă de 15 ani. L-am descoperit şi cunoscut aici cu adevărat pe Dumnezeu. Colegii de şcoală moldoveni, profesorii mei dragi, oamenii minunaţi moldavi şi unici din ţara noastră, au făcut din mine ceea ce sunt. Nu am cuvinte să mulţumesc tuturor. Moldova este a doua mea patrie; profesorii care mi-au dăltuit fiinţa, au fost părinţii mei; colegii mei au fost fraţii mei; fraţii moldoveni care m-au primit cu atâta dragoste în casele lor au fost şi vor rămâne până la sfârşitul vieţii mele o dragoste de neuitat. Trimit aceste rânduri ca o mulţumire şi recunoştinţă întregii Moldove, profesorilor, colegilor, prietenilor, cunoştinţelor, cărora, aşa cum am spus la început, le datorez ceea ce sunt azi. Cu mulţumiri deosebite şi dragoste veşnică, Părintele Ilie Ardeleanul.
Acest Român slujeşte la altarul bisericii (pot spune chiar bisericilor referindu-mă şi la bisericuţa veche din lemn pe care a recuperat-o şi pe care o păstrează ca pe un sfânt odor), la cel al Mănăstirii ridicată cu mâna lui şi cu ajutorul localnicilor serviţi la masă de însuşi sfinţia sa, cu mâncare gătită de el (noi am prins „mămăliga în pături”), desculţ şi cu mânecile suflecate! Nu-i aşa că pare un tablou desprins din negura vremurilor? Dar… e real şi unic!
Alături de alţi oameni de cultură, de preoţi şi enoriaşi întreţine mereu entuziasmul şi un mod extraordinar prin care încearcă să genereze renaşterea adevăratului patriotism în România, ceea ce face ca pentru Sărmaşu, venirea acestui român aici să fie un miracol de lumină. Ca animator şi al Cenaclului literar, ca gazdă şi principal artizan, sau mai bine zis mereu de serviciu la şcoala de jertfire, Părintele este un om cât o mie, este un preot adevărat, un român care se întrece pe sine.
Dacă veţi ajunge la Mânăstirea „Sfântul Mina” din Sărmaş, vi se vor deschide larg porţile şi veţi fi găzduiţi cu tot cu familii în condiţii excelente pentru adevăraţi pelerini, iar dragostea părintelui le va întrece pe toate… Acest sfânt lăcaş este ctitorit chiar de Părintele Ilie Bucur. Dânsul a construit tot ce se vede aici. Sunt camere pentru pelerini, locuri frumoase şi curate, condiţii decente şi creştineşti unde pelerinii pot să se reculeagă, să se roage şi să cânte …
Drumul ce urcă în deal până la mânăstire include o alee plină de troiţe, fapt unic în România, toate aşezate de Părintele Protopop Ilie Bucur. Te impresionează la orice pas superba îmbinare a evlaviei cu naţionalismul, dar mai ales am simţit în toate Duhul Sfânt… şi iubirea de neam şi ţară, curate, nefardate şi nedemonetizate.
Trebuie să-l cunoaşteţi pe acest Român dintr-un petec de Ardeal!
Profesor Niculina NIŢĂ