După volumul „Pagini răzleţe de istorie” publicat de Ludovica Tănăsescu (n. la Bălţăteşti, profesoară de istorie la Şcoala Generală Specială, Nr. 2 Bucureşti) şi Victor Tănăsescu, (prof. univ. dr. la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti), în 2012, la Editura…
Mereu prezenţi în viaţa şcolii şi a comunităţii prin CDI!
C.C.D. Neamţ a valorificat exemplele de bune practici în activitatea C.D.I.-urilor din judeţ şi, pentru al doilea an consecutiv, implementează Proiectul naţional „C.D.I.- Laborator de educaţie nonformală ce ne pregăteşte pentru viaţă”, înscris în Catalogul Activităţilor Educative aprobat de…
Caleidoscop * Din istoria fumatului
Puţini ştiu că tutunul sau iarba dracului, cum i se mai spune, face parte din familia Solenacee, fiind rudă bună cu cartoful, pătlăgeaua şi vinetele; îşi are originea în America Tropicală. Despre obiceiul fumatului, primele informaţii le avem de la…
Shakespeare către actori
HAMLET – Te rog spune tirada răspicat şi curgător, aşa cum am rostit-o eu; dacă însă te-apuci să răcneşti, cum fac mulţi actori de-ai voştri, pun mai bine pe crainicul târgului să-mi strige stihurile. Nici să nu dai din…
Apostolul martie 2016
Revista format PDF: Apostolul 186
FSLI: Fermitate şi pragmatism!
* Interviu cu dl. Gabriel PLOSCĂ, preşedintele SLLICS Neamţ – Domnule Gabriel Ploscă, am în faţă o scrisoare a FSLI adresată Guvernului României, document menit să limpezească cumva relaţia Guvernului Cioloş cu Şcoala românească. Aş vrea să relataţi pe…
FSLI catre Guvernul Romaniei
FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT ROMÂNIA Nr. 115/08.03.2016 CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI, DOMNULUI DACIAN JULIEN CIOLOŞ, PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI Stimate domnule Prim-Ministru, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care reprezintă drepturile şi interesele a peste 178.000 de salariaţi din învăţământul…
PANORAMIC ROMAŞCAN
* Concursul „Homo faber”. Ajuns la ediţia a IV-a, Concursul naţional epistolar „Homo faber”, eveniment propus de Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman, a fost organizat pe trei secţiuni („Scrisori în limba română”, „Scrisori în limba engleză” şi „Scrisori în…
GHEORGHE A. M. CIOBANU Un dascăl al mileniului trei
Sunt oameni despre care oricât am vorbi sau oricât am scrie nu este niciodată destul pentru noi, ceilalţi, ce dorim tot mai mult să-i cunoaştem. Sunt oameni a căror viaţă, oricât de modestă şi de cunoscută ar fi, rămâne mereu…
Simularea simulărilor în Neamţ
* Evaluarea Naţională Având în vedere rezultatele slabe obţinute în toată ţara la simularea Evaluării Naţionale, ca urmare a solicitării adresate de Ministerul Educaţiei tuturor inspectoratelor judeţene şi şcolilor din ţară, I. S. J. Neamţ a publicat, luni,…
