Evenimentele din decembrie 1989 au însemnat şi pentru ţara noastră revenirea la pluralismul educativ, renunţîndu-se la monopolul exclusiv al statului în domeniul învăţămîntului prin implementarea alternativelor educaţionale şi înfiinţarea învăţămîntului particular.
Alternativele educaţionale reprezintă modalităţi de organizare şcolară care propun forme şi metode de organizare şi funcţionare a activităţii instructiv-educative, altele decît formele specifice unei epoci, sau care apar într-un anumit context social.
O alternativă educaţională are rolul de a corecta anumite imperfecţiuni ale sistemului oficial, de a substitui unele forme de educaţie prin metodologii didactice diferite sau complementare şi de restructurare a cadrului de organizare si funcţionare al instituţiei şcolare.
Pluralismul educativ este promovat prin existenţa următoarelor alternative în cadrul sistemului naţional de învăţămînt: Step by Step, Waldorf (şi pedagogia curativă Waldorf), Freinet, Montesori, Planul Jena.
Mă voi referi succint la modul în care funcţionează pedagogia Freinet.
La sfîrşitul secolului al XX-lea, profesorul francez Celestin Freinet a pus bazele unui sistem denumit mai tîrziu pedagogia Freinet. Plecat dintr-un sătuc francez, Freinet nu avea să-şi vadă roadele muncii sale de-o viaţă. Astăzi, în peste 40 de ţări din întreaga lume, zeci de mii de elevi din ciclul primar învaţă să scrie, să citească, să se descurce în viaţă conform pedagogiei Freinet. În Europa vestică, acest sistem a fost implementat încă din perioada interbelică, fiind experimentat de state precum Franţa, Belgia, Austria, Germania etc.
Esenţa pedagogiei Freinet are în centrul său
persoana precum şi relaţiile sale interumane. Tipologia educaţiei promovate de Freinet este învăţarea centrată pe rezolvarea unor probleme de către grupurile de elevi aflate sub îndrumarea cadrelor didactice. Constituirea grupurilor se face la alegerea copiilor, iar componenţa acestora se menţine 3 – 4 săptămâni. Faptul că nu intervine cadrul didactic îi va permite elevului să conştientizeze pentru prima dată valoarea sa ca membru al unui grup şi valoarea celor cu care colaborează. Astfel rolul educatorului se va limita doar la organizarea materialelor necesare educaţiei, asigurarea şi menţinerea climatului de încredere, precum şi cultivarea încrederii în opiniile celorlalţi. Principalele caracteristici ale acestui sistem s-au concretizat în tehnici denumite generic după autorul lor, tehnici Freinet. Elevul va fi cel care va dezvălui interesele sale, fiind lăsat liber şi, doar coordonat în punctele esenţiale, va dobîndi încrederea în sine şi va acţiona conform propriilor sale opinii. Literatura de specialitate din străinătate abordează, de-a lungul timpului, aplicabilitatea acestui tip de pedagogie la ciclurile primar, gimnazial şi liceal.
Pedagogia Freinet se bazează pe o serie de principii clar stabilite: şcoala centrată pe elev, munca şcolară motivată, activitatea personalizată, expresia liberă şi comunicarea, cooperarea, învăţarea prin tatonarea experimentală, globalitatea acţiunilor educative.
Dr. Mihai FLOROAIA