Proiectul Erasmus + „Şi noi putem”, 2019-1-RO 01-KA 01- 062736, vine ca un răspuns la o serie de nevoi şi puncte slabe care necesită intervenţie urgentă, identificate în urma analizei interne în cadrul instituţiei noastre, Liceul Tehnologic „Dimitre Leonida” din Piatra-Neamţ. În cadrul acestui proiect s-au desfăşurat patru cursuri de formare a cadrelor didactice: „Reducerea abandonului şcolar”, „Consilierea părinţilor”, „Diminuarea violenţei şcolare” şi „Educaţie incluzivă”, în locaţii precum Spania şi Grecia.
Alături de alte două colege, am participat la programul de mobilitate cu tema: „Parents&Teachers”-Building Bridges- „Consilierea părinţilor”, desfăşurat în Sevillia-Spania, în perioada 03-07.08.2020. Furnizorul de curs IDevelop Teacher Training SRL ne-a prezentat tehnici moderne de abordare a situaţiilor conflictuale apărute între elevi-părinţii lor-profesori, metode şi tehnici de comunicare verbală şi nonverbală, nonviolentă, concise şi persuasive, pe care le putem aplica în relaţia cu elevii şi părinţii acestora, atât în discuţiile individuale şi de grup, la şedinţele cu părinţii, la orele de consiliere şi orientare. S-a pus accent pe metodele şi tehnicile de descoperire şi evaluare a abilităţilor de gestionare a situaţiilor emoţionale conflictuale, pe capacitatea de a recunoaşte nevoile, temerile şi aşteptările elevilor şi familiile lor pentru a crea un mediu de lucru sigur şi de susţinere, folosind tactici de îmbunătăţire a comunicării cu familiile.
Comunicarea Nonviolentă porneşte de la ideea că fiinţele umane pot şi îşi doresc să aibă compasiune şi empatie ca şi stare implicită. Oamenii recurg la violenţă pentru că nu văd nici un mod de a-şi îndeplini o serie de nevoi pe care ei le au.
Comunicarea non-violentă (NVC) este o abordare a ascultării şi a vorbirii care ne ajută să dăruim din inimă, conectându-ne cu noi înşine şi unul cu celălalt. Şi care permite dezvoltarea unei compasiuni naturale.
Cele patru componente ale NVC sunt observaţii, sentimente, nevoi şi cereri:
Observaţie – date specifice, fără a evalua sau judeca („Tu simţi….”).
Sentiment – afirmăm cum ne simţim în raport cu ceea ce observăm, clarificăm („ Când observ acest lucru simt că….”)
Nevoie – articulăm nevoia care creează acest sentiment („Ce nevoi am?”).
Cerere – Acţiunile concrete pe care le solicităm pentru a răspunde nevoilor noastre („Ţi-ar plăcea să…?”).
Judecăm şi criticăm pentru că încercăm să facem cealaltă persoană să se comporte diferit şi să ne îndeplinească nevoile. Dar ceea ce obţinem, de fapt, este că cealaltă persoană devine mai degrabă defensivă.
Psihologul Marshall Rosenberg, care a pus bazele comunicării nonviolente, a ales girafa şi şacalul pentru a simboliza două comportamente diferite pe care o persoană le poate avea într-o anumită situaţie.
Marshall Rosenberg s-a gândit la girafă ca simbol reprezentativ al acestui mod de a comunica. De aceea, comunicarea nonviolentă mai este prezentată şi sub denumirea de „limbajul girafei”. Se pare că dintre toate animalele terestre, girafa are cea mai mare inimă în raport cu dimensiunile corpului. Aşadar, Marshall Rosenberg a vrut să redea faptul că girafa este un animal cu o inimă foarte mare, iar comunicarea nonviolentă încurajează un tip de comunicare mai profundă, de la inimă la inimă, care să dezvăluie mai multe lucruri despre noi. De asemenea, girafa are un gât foarte lung, datorită căruia are şi o perspectivă mult mai largă asupra lucrurilor şi reacţionează calm în situaţii de criză.
Girafa reprezintă, în fiecare dintre noi, momente în care avem capacitatea de a face o pauză între stimulul pe care îl primim şi reacţia noastră. Reprezintă acele momente în care suntem în contact cu ceea ce simţim şi cu ceea ce avem nevoie.
Şacalul este privit ca o fiinţă rea, malefică, periculoasă, însă pentru comunicarea nonviolentă şacalul reprezintă acele momente în care nu suntem în contact cu ceea ce simţim şi cu ceea ce avem nevoie, momente în care reacţionăm în virtutea inerţiei, în care ne lăsăm mintea să fie invadată de judecăţi, de etichetări, de interpretări şi exprimăm toate acestea celor cu care intrăm în contact.
Astfel, dialogul nostru interior este adesea „şacalic”, plin de reproşuri faţă de noi inşine, inclusiv în ceea ce priveşte comportamentul nostru ca părinţi sau ca profesori.
În comunicarea nonviolentă nu omul este considerat şacal, ci comportamentul prin care trezim în noi sau în ceilalti sentimente de frică, vinovăţie, ruşine este considerat şacalic. Un alt lucru pe care trebuie să îl conştientizăm e că şacalul nu este decât o girafă cu probleme de comunicare. Aşadar, este foarte uşor ca, prin conştientizare, dându-i şacalului o lecţie de comunicare nonviolentă, să-l putem transforma, îmblânzi şi face din el o superbă girafă.
Pentru a ajunge la acest rezultat, trebuie să tratam şacalul din noi cu respect, înţelegere şi acceptare. Asta înseamnă să acceptăm că există momente în care nu suntem atât de buni şi minunaţi pe cât ne-am dori, că suntem oameni, facem greşeli, inclusiv faţă de copiii noştri.
La baza oricărei forme de furie este o nevoie care nu este îndeplinită. Furia este un rezultat al gândirii care înstrăinează viaţa, care este deconectată de la nevoi. Aceasta indică faptul că suntem preocupaţi în a analiza şi judeca pe cineva, mai degrabă decât să ne concentrăm asupra a ceea ce avem noi nevoie şi să nu obţinem.
În cadrul acestui curs am efectuat ateliere de lucru, jocuri de rol pentru a ne putea îmbunătăţi abilităţile de comunicare, a analiza unele aspecte pentru ca părinţii şi profesorii să facă parte dintr-o echipă de vis pentru a maximiza rezultatele copiilor, să cunoaştem importanţa recunoaşterii nevoilor, sentimentelor şi aşteptărilor în procesul construirii relaţiei cu părinţii.
Am realizat, în urma parcurgerii acestui curs, cât e de important pentru noi, cadrele didactice, să ne conştientizăm mai întâi nivelul de energie (prin exerciţii de masaj corporal pentru antrenarea corpului şi a minţii), să ne observăm şi să ne clarificăm sentimentele şi nevoile, pentru a putea empatiza ulterior cu elevii şi cu părinţii lor.
Prof. Raluca JITARU