Pasionaţilor de istoriografie bisericească şi nu numai, le recomand lucrarea Lecturi din istoriografia bisericească. În memoria profesorului Nicolae Bocşsan (1947-2016) şi a părintelui academician Mircea Păcurariu (1932-2011), recent apărută la Editura Presa Universitară Clujeană din Cluj-Napoca. Semnată de Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Gheorghe Bariţiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, cartea ilustrează aspecte importante ale istoriografiei bisericeşti din ţara noastră prin prezentarea vieţii şi operei celor doi titani în domeniu.
Conţinutul celor 396 pagini este structurat în şase capitole tematice: Ortodoxia şi Bisericile Ortodoxe: istorie şi dogmă; Biserica Ortodoxă Română, istorie şi cultură; Personalităţi ale clerului, monahismului şi laicatului; Patrologie, Teologie şi Hagiografie; Istoria unor locaşuri de cult româneşti; Viaţa, opera şi corespondenţa Mitropolitului Andrei Şaguna. Cuprinsul acestora elucidează foarte multe aspecte din istoria bisericească de pe teritoriul ţării noastre, încadrându-le în contextul istoriei universale, precum: Bisericile Ortodoxe în istorie şi în prezent, Creştinii din Orient, Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin, Canonistul Josef von Zhishman şi Biserica Ortodoxă din Monarhia habsburgică, Ortodoxie şi schismă: Rusia, Ucraina, Constantinopol, Tiparul şi Biserica Ortodoxă Română, Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania, Cultura română, Ortodoxia şi Apusul, Discursul identitar românesc în perioada interbelică, Vasile Voiculescu şi mişcarea Rugul Aprins, O strălucită monografie britanică a părinţilor capadocieni, Perspective ecumenice asupra papalităţii şi multe alte subiecte.
Autorul a adunat în acest volum 68 de recenzii şi note de lectură despre cărţi de istorie eceziastică, teologie biblică, patristică, ecumenism, compendii istorico-teologice publicate în perioada 2011-2021. Sunt cărţi şi studii care deschid noi orizonturi în istoria şi istoriografia bisericească, culturală, naţională şi europeană, publicate în ţară şi străinătate. Dintre cărţile recenzate, cinci sunt ale profesorului Nicolae Bocşsan şi zece ale părintelui profesor Mircea Păcurariu, fapt ce demonstrează că amândoi s-au afirmat ca autori prolifici în domeniul istoriografiei ecleziastice româneşti.
Cei care am avut privilegiul să-i cunoaştem pe ambii iluştri profesori, fie în calitate de coordonatori, mentori sau membri în diverse comisii de examen pe durata studiilor doctorale, le-am audiat conferinţele etc., nu putem să nu ne amintim faptul că au oferit fiecăruia sugestii bibliografice, îndemnuri pertinente menite să configureze cercetările noastre în domeniul istoriei bisericeşti, sfaturi în privinţa redactării studiilor ştiinţifice etc. Amândoi au parcurs o carieră academică strălucită, au condus instituţii universitare, au cercetat, scris şi făcut istorie, au colaborat foarte bine în domeniul ştiinţific, au format discipoli şi ne-au lăsat un adevărat tezaur de specialitate.
Nu dezvălui detalii privind viaţa, activitatea şi opera celor doi distinşi profesori universitari, lăsând publicul să descopere, în cuprinsul cărţii, diverse aspecte ce elucidează subiecte din istoria bisericească şi nu numai.
Dr. Mihai FLOROAIA