În contextul european actual, politicile educaţionale promovează o nouă viziune privind modul în care sunt integraţi copiii cu cerinţe educative speciale. Astfel, se instituie o nouă abordare a activităţilor de învăţare în şcoală, fapt determinat de necesitatea asigurării şanselor egale la educaţie pentru toţi membrii unei comunităţi şi satisfacerea cerinţelor educaţionale în funcţie de capacităţile intelectuale şi aptitudinale ale fiecărui subiect de educat.
Suntem conştienţi de faptul că, prin integrarea în învăţământul de masă a elevilor cu cerinţe educative speciale (CES) se doreşte recuperarea şi valorificarea tuturor indivizilor în vederea formării acelor competenţe care le vor asigura autonomia în viaţa cotidiană.
Curios fiind, ca de obicei, de noile apariţii editoriale, am aflat, printre altele, lucrarea profesorului Mihai Roca, Didactica educaţiei incluzive, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2023.
Autorul şi-a structurat studiul în două capitole: Educaţia incluzivă în contextul actual şi Modelul curricular de implementare a educaţiei incluzive, acoperind aproximativ toate subiectele: Incluziunea – o prioritate a politicilor educaţionale actuale, Particularităţi psiho-sociale ale elevilor cu cerinţe educative speciale, Modele ale integrării elevilor cu cerinţe educative speciale, Dimensiunile educaţiei incluzive, Factorii integrării elevilor cu cerinţe educative speciale, Formarea cadrelor didactice pentru realizarea educaţiei incluzive, Curriculum diferenţiat/individualizat, Demersuri de adaptare a conţinuturilor curriculare, Strategii didactice în asistenţa copiilor cu CES, Evaluarea competenţelor din perspectiva incluziunii şcolare.
Lecturând această carte, mi-am accentuat unele întrebări legate de modul în care noi, educatorii suntem sau nu suficient de pregătiţi pentru integrarea, în învăţământul de masă, a acestor copii cu CES. Având în vedere faptul că în cadrul studiilor universitare (unii dintre noi am absolvit astfel de studii la universităţi de renume din ţară, pe vremea când, încă, se mai studia serios în România), am fost pregătiţi pentru învăţământul de masă, neavând pregătire în domeniul psihopedagogiei speciale, acum, când elevii cu cerinţe educative/educaţionale speciale frecventează acest sistem de învăţământ, vom mai putea oare face faţă noilor cerinţe?
Educaţia incluzivă presupune o nouă orientare accentuată pe cooperare, parteneriat, educaţie socială, respectiv valorizarea relaţiilor interpersonale.
Practic, finalitatea educaţiei incluzive constă în modificarea constructivă a sistemului de educaţie pentru a corespunde diferitelor categorii de subiecţi, inclusiv a celor cu nevoi speciale, în vederea propunerii serviciilor calitative în diverse tipuri de instituţii din sistemul educaţional românesc.
Şcoala incluzivă trebuie să fie capabilă să îşi gestioneze resursele existente, dar să şi investească în resursa umană. Cadrele didactice au mare nevoie de cursuri de perfecţionare (care să fie realizate de către furnizori specializaţi, cu maximă exigenţă şi nu formal) pentru a colabora cu persoanele cu dizabilităţi, fapt ce ar crea şanse reale de incluziune a acestor copii în învăţământul de masă.
Trebuie avut în vedere şi o schimbare a mentalităţii privind etichetarea copiilor pentru a oferi şanse egale tuturor. Se promovează o nouă viziune şi abordare pentru o schimbare cât mai rapidă în bine, pentru o educaţie egală pentru toţi. Găsirea unui răspuns la nevoile speciale ale copiilor se bazează pe parteneriatul educaţional şcoală – familie – comunitate.
Integrarea tuturor copiilor/elevilor urmăreşte, pe de o parte, valorificarea la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient, iar, pe de altă parte, urmăreşte antrenarea în mod compensatoriu a palierelor psiho – fizice care nu sunt afectate în aşa fel încât să preia activitatea funcţiilor deficitare şi să permită însuşirea unor abilităţi care să-l ajute pe acesta la integrarea eficientă în comunitate.
Având în vedere faptul că profesorul este cel care organizează situaţiile de învăţare în care implică toţi elevii, el poate valoriza potenţialul fiecăruia, într-o manieră pozitivă şi flexibilă. Respectarea principiilor incluziunii determină efecte pozitive la nivelul instituţiilor şcolare, elevilor, profesorilor, părinţilor, managerilor de şcoli, cât şi la nivelul întregii comunităţi.
Mai rămâne de rezolvat următorul aspect: pregătirea colegilor elevilor cu CES şi, mai ales, a părinţilor acestor elevi pentru a-i accepta, în clasă, pe copiii cu astfel de cerinţe speciale.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA