Stăteam pe fotoliul comod de lângă trandafirul urcător din grădina nepoatei mele şi nu-mi venea să-mi cred urechilor ce-mi povestea copilul.
– Ce-ai făcut astăzi la şcoală? l-am întrebat mai mult din politeţe, căci mă simţeam prea bine că să-mi stric ziua cu acest subiect.
– Ne-am umplut rezervorul cu iubire, mi-a răspuns puştiul.
– Bravo, domnule, ai început să dai răspunsuri interesante, am remarcat eu încântată.
– Păi, chiar asta am făcut. Am avut o oră de română.
– Ok, m-am prins. Despre ce aţi discutat de v-aţi umplut sufletul de iubire?
– Despre nimic. Doamna a hotărât ca la începutul fiecărei ore să ne umplem rezervorul cu iubire, dar asta durează aproape toată ora.
– Şi mă rog cum vă umpleţi voi rezervorul?
– Ieşim pe rând câte unul în faţă clasei şi ceilalţi trebuie să-i spună cuvinte frumoase şi să-l laude.
– Glumeşti?
– Deloc. Astăzi a ieşit doamna în faţa clasei şi a fost rândul meu să încep să-i umplu rezervorul.
– Adică, ce-ai făcut? am întrebat eu siderată.
– Am început să spun că este o femeie frumoasă, că este deşteaptă …mă rog, am spus cuvinte frumoase că să aibă şi ceilalţi de unde să se inspire… A stat în faţă clasei până au terminat toţi de spus, adică până la sfârşitul orei.
– Şi când a predat?
– Păi, de obicei ne dă să învăţăm acasă, singuri.
– Da, dar aveţi rezervorul plin cu iubire …
Am văzut şi am auzit o mulţime de aberaţii în ultimii ani, dar aşa ceva încă nu întâlnisem. Ce deziluzii o împing pe doamna profesoară să apeleze la scenarii false în care implică nişte copii nevinovaţi? Realizează că are o boală? Şi dacă rezervorul doamnei are vreo fisură?
Copiii aceştia sunt la vârstă la care încă percep lumea prin ochelarii adulţilor; dacă li se transmit informaţii distorsionate atunci reacţiile lor de mai târziu nu pot fi judecate, ci atribuite acestor momente în care valorile sunt batjocorite.
Se întâmplă în anul de graţie 2016, în şcoală românească.
SMS