Sâmbătă, 21 martie, elevii de la Clubul Copiilor din Târgu Neamţ au participat la o şezătoare tradiţională, având drept scop revigorarea şi perpetuarea obiceiurilor strămoşeşti.
Activitatea a fost coordonată de Gabriela Secheşanu, bucurându-se de colaborarea Mariei Gâtlan, Cristinei Gica Grosu şi Danei Cristina Sauciuc. Anul acesta, iniţiatorii au vizat, alături de promovarea tradiţiilor, şi latura educativă, reflectată printr-o prezentare de proverbe – tablete, cu rol moralizator.
„Practic, nu există un tipar pentru desfăşurarea şezătorilor, fiecare organizând aceste activităţi în stilul său caracteristic. La şezătorile din anii trecuţi, spre exemplu, am prezentat obiceiurile din zonă (sculptură în lemn, cusături, ţesut în stative, încondeierea ouălor etc.). Obiectivul principal al acestor activităţi este aplecarea copiilor spre tradiţii, spre meşteşuguri şi îndeletniciri vechi. Chiar dacă cei mici nu practică aceste îndeletniciri, este bine ca ei să ştie că au existat cândva, pentru că aceste tradiţii reprezintă cartea noastră de vizită, spre neuitare”, ne-a spus prof. Gabriela Secheşanu.
Cei aproape 30 de copii îmbrăcaţi în costume populare au cântat, au spus ghicitori, poveşti, snoave, proverbe strămoşeşti, dar au şi lucrat cu spor. Cei mici au cusut motive tradiţionale pe pânză de in, au tors lână, fiind îndrumaţi de Silvia Ilieş si Ana Filip, două gospodine ale satului românesc.
În tradiţia românească, şezătoarea este o adunare de mici dimensiuni specifică mediului rural, care are loc în serile de iarnă. De obicei, persoanele care participă la şezătoare lucrează, cântă, povestesc şi joacă anumite jocuri sociale.
Dar iată ce povesteşte Creangă, în „Amintirile” sale: Toate ca toatele, dar la cusut şi sărăduit sumane şi mai ales la roată, mă întreceam cu fetele cele mari din tors; şi din astă pricină, răutăcioasa de Măriuca Săvucului, care, drept să vă spun, nu-mi era urâtă, făcea adeseori în ciuda mea şi-mi bătea din pumni, poreclindu-mă Ion Torcălău, cum îi zicea unui ţigan din Vânători. Însă pentru asta tot îmi era dragă, şi torceam împreună cu dânsa, la umbra nucului lor, câte-o movilă de drugi de canură, de mă săruta mama, când i le arătam seara acasă. Aşa ne duceam băieţii şi fetele unii la alţii cu lucrul, ca să ne luăm de urât, ceea ce la ţară se cheamă şezătoare şi se face mai mult noaptea, lucrând fiecare al său. (I. N.)