Principiile didactice reprezintă normele generale care orientează conceperea, organizarea şi desfăşurarea procesului de predare/învăţare. Un model al sistemului de învăţământ trebuie să se încadreze în contextul „legilor obiective” care acţionează în societate la momentul respectiv. Conţinutul, scopul, sarcinile concrete ale predării informaticii pot fi deduse din planurile de învăţământ, precum şi din alte activităţi specifice (şcolare sau chiar extraşcolare). Aceasta corespunde stadiilor (ciclurilor) de învăţare fixate în conformitate cu dezvoltarea intelectuală a elevilor, o atenţie prioritară trebuind să fie direcţională spre adaptarea la nou, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea bazei materiale.
- Principiul integrării teoriei cu practica
Principiul integrării teoriei cu practica exprimă, în esenţă, cerinţa ca ceea ce se învaţă şi se formează în procesul de învăţământ să fie valorificat prin aplicarea în rezolvarea sarcinilor ulterioare şi a integrării în societate. Acest principiu ne invită la un dialog permanent între teoretic şi practic. Rezultatul activităţii practice a fiecărui individ este experienţa care acumulată, ajută individul în momentul confruntării cu alte activităţi, uneori asemănătoare dar chiar şi în sarcinile noi.
Studiul informaticii în gimnaziu trebuie să aibă un caracter practic, asigurându-se elevilor formarea unui bagaj minim de cunoştinţe şi deprinderi privind lucrul cu calculatorul. Drept urmare instruirea trebuie orientată spre partea practică (laborator), condiţionată de o dotare minimă a cabinetului de informatică.
Perioada cea mai propice din viaţa unui om când acesta îşi formează mentalitatea, stilul de gândire, este (pre)adolescenţa. Astfel, această disciplină îşi propune, încă din clasele gimnaziale, dezvoltarea gândirii algoritmice, elevii putând să finalizeze rezolvări ale unor aplicaţii practice concrete.
În practică profesorul trebuie să valorifice potenţialul creativ al disciplinei, dezvoltând flexibilitatea ei, formând deprinderi şi atitudini conform conţinutului de idei.
Sintetizând, putem spune că aplicarea eficientă a principiului legării teoriei de practică pretinde respectarea consecventă a următoarelor direcţii:
– Laboratorul de informatică trebuie dotat (inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de lucru) la nivelul cerinţelor moderne, anticipându-se condiţiile posibile a fi întâlnite la viitoarele locuri de muncă;
– Activităţile practice ale elevilor trebuie să aibă o finalitate şi o aplicabilitate imediată (manifestată, de exemplu, prin lucrul în echipă la contracte ferme cu unităţi economice, prin elaborarea unui raport cu contribuţii personale, publicabil în reviste şcolare, prin implicarea în actualizarea permanentă a site-ului şcolii de către elevii desemnaţi sau prin realizarea de proiecte care să reprezinte şcoala, lăsându-le libertatea elevilor de a improviza, adapta şi interpreta cerinţele într-un mod personal). Ar fi benefic ca atât recompensele, cât şi pedepsele să fie similare celor aplicate într-o activitate reală şi nu doar reprezentate de note sau calificative;
– Asistenţa cadrelor didactice trebuie corelată cu apelarea la specialişti „lucrativi” din sfera producţiei directe, precum şi cu o testare pe cât posibil individualizată şi specifică a elevului.
- Principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
Acest principiu asigură transmiterea cunoştinţelor la nivelul de înţelegere al elevilor luând în considerare particularităţile de vârstă, tratând cu atenţie sporită greutăţile şi dificultăţile care pot interveni în procesul de asimilare a cunoştinţelor.
Depăşirea acestora se face gradat prin efortul personal al elevilor sub îndrumarea profesorului. Creşterea continuă şi progresivă a cerinţelor se face tot mai mult resimţită în procesul de învăţământ. Ea nu poate avea loc însă oricum, la întâmplare, ci în concordanţă cu structura personalităţii şi cu condiţia amplificării treptate a efortului din partea elevului. Profesorul are un rol important în expunerea unui material astfel încât acesta să fie înţeles, interpretat şi acceptat.
Respectarea particularităţilor psihologice de vârstă nu înseamnă a scuti elevii de efortul intelectual necesar dezvoltării gândirii abstracte, în acest scop recomandăm:
– folosirea unor demersuri gradate de predare/învăţare, de genul: de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la particular la general, de la concret la abstract;
– conştientizarea elevilor asupra faptului că efortul personal este absolut esenţial pentru înţelegerea corectă şi de durată a celor studiate;
– asigurarea unui studiu ritmic pentru a evita golurile de cunoştinţe şi eforturile ulterioare de înţelegere şi asimilare;
– asigurarea unui control activ şi a unei evaluări permanente, în scopul eficientizării maxime a actului didactic.
Exemple de activităţi:
– fişe de lucru, utilizate în vederea evaluării gradului de stăpânire a priceperilor şi deprinderilor de utilizare a unei aplicaţii;
– portofoliul, elaborat pe baza aplicării unui ansamblu variat de probe şi instrumente de evaluare, precum: teste şi lucrări scrise, teme de activitate independentă scrisă, programe implementate independent etc.;
– probe orale, prin urmărirea logicii şi dinamicii discursului oral, ceea ce oferă multă libertate de manifestare a originalităţii precum şi formarea unui vocabular de specialitate;
– probe practice, utilizate în vederea evaluării gradului de stăpânire a priceperilor şi deprinderilor de utilizare a unui sistem de calcul pentru îndeplinirea sarcinilor proprii şi pentru relaxare;
– referate, care presupun valorificarea metodei de învăţare prin descoperire, precum şi studiul unor materiale suplimentare şi izvoare de informare diverse;
– activităţi pe grupe de elevi (se împarte clasa în grupe de 5 – 6 elevi), ceea ce presupune că fiecare va avea o sarcină de îndeplinit în funcţie de aptitudini, opţiuni, înclinaţii şi nivelul de inteligenţă; proiectul va avea cerinţe specifice (individuale) şi cerinţe generale (valabile pentru toate grupurile).
- Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor
Acest principiu exprimă necesitatea ca procesul de instruire (acumulare de cunoştinţe) să se facă organizat, prin fixarea unor scopuri, finalităţi şi termene precise, înţelegerea semnificaţiilor şi conexiunilor esenţiale pentru studiul obiectului vizat. Profesorul trebuie să delimiteze încă de la începutul lecţiei scopul şi utilitatea practică şi teoretică a temei respective, folosind un bogat material exemplificativ.
Traducând în termeni pedagogici, elevul trebuie să fie conştient de rolul său unic în cadrul lecţiei. Pe parcursul unei ore, mesajul transmis de profesor este unul singur şi totuşi, în funcţie de personalitate şi co-participare, conectarea la activitatea din clasa, a fiecărui elev, modul de percepere este diferit. Astfel, în funcţie de feed-back-urile primite (verbală, para-verbale, nonverbale, mixte) profesorul îşi poate conduce cu mai multă eficienţă ora.
În concordanţă cu principiul participării active trebuie să ne facem din elev un partener. Şi nu orice fel de partener. Unul activ, curios, atent care să ştie să înveţe, un partener în care să investim încredere şi pe care să-l respectăm. Numai astfel resursele umane, temporale, materiale pe care le implicăm în procesul instructiv–educativ se vor transforma în satisfacţii. Şi ce satisfacţie poate fi mai profundă decât aceea de a vedea, „chipul” luminat al unui elev care a înţeles azi, care caută mâine şi care va descoperi singur, în curând, că informatica este un adevărat spectacol?
Pentru evitarea unei însuşiri mecanice, se va pune accentul pe metodele active de învăţare, pe asigurarea participării permanente şi conştiente a elevilor la desfăşurarea lecţiilor, pe stimularea muncii creatoare şi independente, însuşirea conştientă şi activă a cunoştinţelor determină formarea unor atitudini sau condiţii favorizante pentru învăţare cum ar fi:
– obţinerea unei motivaţii favorabile şi a satisfacţiei învăţării;
– asigurarea credibilităţii adevărurilor şi transformarea lor în convingeri şi deprinderi ştiinţifice;
– sporirea posibilităţilor de a utiliza în mod concret şi profitabil informaţia asimilată, oferind potenţialului intelectual individual şanse superioare de reuşită, atât pe plan practic/constructiv, cât şi pe plan creativ.
Exemple de activităţi în cadrul orei de informatică:
– rezolvarea unui număr cât mai variat de exerciţii pe grade de dificultate diferite;
– evaluarea şi autoevaluarea permanentă a elevilor;
– trezirea interesului elevilor prin participarea la diferite concursuri organizate în laborator sau în afara lui (în alte şcoli); premierea copiilor cu rezultate bune;
– realizarea de proiecte, prin a lăsa elevilor libertatea în a improviza, adapta şi interpreta cerinţa într-un mod personal, stimulându-i prin notare.
Mihaela-Dorina GHIURCĂ
Şcoala Gimnazială Nr. 3 Piatra-Neamţ