Lacrimă limbii române

CHESTIONAR

1. Care credeţi că sunt principalele deficienţe ale manualelor după care predaţi? Pot fi ele remediate? În ce direcţie ar trebui puse accentele: informaţie, comentariu artistic, sistem axiologic, altele?
2. Comentaţi programa şcolară. În ce clasă ar trebui să înceapă studiul literaturii universale? Pînă în ce clasă aţi propune să se facă gramatică? La clasele la care predaţi acum este (in)suficient numărul de ore de limba română?
3. Sunteţi profesor de limbă română. Care credeţi că e cea mai importantă performanţă a carierei dvs?
4. Ce iniţiativă aţi avut, la catedră sau dincolo de ea, pentru apărarea limbii române de barbaria prezentului?
5. Este un truism faptul că astăzi se citeşte tot mai puţin. Enumeraţi (din programa şcolară sau din afara ei) zece cărţi pe care ar fi trebuit să le citească un absolvent pînă în preajma bacalaureatului.

* Răspuns la chestionarul revistei „Apostolul”, din februarie 2011

1. Manualele actuale sunt supraîncărcate şi prezintă informaţia într-un limbaj voit preţios, eclactant, aproape inaccesibil elevilor. Nu sunt mai deloc atractive. Fragmentele de text sunt irelevante, iar conţinuturile, destul de dificil de asimilat, sunt trîntite de-a valma, pe orice suprafaţă goală a paginii. Sigur, manualele respectă o programă, care trebuie reformată din temelii. Încă se merge pe principii cumulative, nu formative. Informaţiile sunt necesare, dar unele trebuie selectate, adaptate nevoilor estetico-literare ale vîrstei. Nu e nevoie de toată gramatica, de pildă, la gimnaziu, cu tot cu problemele spinoase ale domeniului, aşa cum, la liceu, nu e nevoie de toată istoria literaturii, de la cronicari la postmoderni. Iar canonul operelor studiate în şcoală trebuie şi el schimbat, sunt autori care azi nu mai spun nimic tinerilor. Şi sunt atîtea alte texte bune lăsate deoparte. Cred că o inteligentă îmbinare între fragmentul potrivit, comentariul scurt, direcţiile simbolice de interpretare şi un succint tabel informativ ar fi o primă soluţie de schimbare. Mă pronunţ categoric împotriva cărţilor de comentarii şi a epatării comentariului prin jargonul de teorie literară.
2. Studiul literaturii universale ar putea începe în clasa a VII-a sau a VIII-a, cu autori potriviţi vîrstei. Apoi, progresiv, să se adauge pînă la liceu, în ultima clasă, alţii, din canon. Deci propun un studiu permanent al literaturii universale. La fel s-ar putea întîmpla şi cu gramatica, din care să se scoată problemele discutabile şi mai dificile. Să se rămînă la cele esenţiale unei eficiente şi corecte comunicări. Deocamdată, apreciez că orele de limbă română sunt suficiente.
3. Las pe seama altora să aprecieze performanţele mele didactice, pentru o maximă obiectivitate. Ar putea-o face elevii, părinţii, colegii, directorii şi inspectorii cu care am contact profesional.
4. Limba română nu trebuie „apărată de barbaria prezentului”, nu trebuie să percepem schimbările sub formă de agresiune, ci să adecvăm lexicul, ortografia, morfologia, sintaxa şi stilistica fluctuaţiilor inevitabile. Se ştie, limba e un organism viu, în mişcare. E necesară o permanentă selecţie, o permanentă amendare a greşelilor şi a incoerenţelor. Fac asta, pe cît îmi stă în putinţă, la clasă.
5. Selecţia e subiectivă, necronologică şi defectuoasă. Deci, unu: primele cinci cărţi ale Bibliei; doi: Noul Testament, integral; trei: Iliada şi Odiseea; patru: Banchetul, Phaidon, Phaidros şi Republica lui Platon; cinci: Robinson Crusoe a lui Defoe; şase: Patericul (cel egiptean); şapte: Procesul lui Kafka; opt: Fraţii Karamazov a lui Dostoievski; nouă: Romeo şi Julieta a lui Shakespeare; zece: Pădurea spînzuraţilor a lui Rebreanu. Sigur, multe altele. Importante ar fi şi Florile răului a lui Baudelaire, de pildă, Un veac de singurătate a lui Marquez, Divina comedie a lui Dante, Faust a lui Goethe, Anna Karenina a lui Tolstoi, Marile speranţe a lui Dickens, Jude neştiutul a lui Hardy, Zgomotul şi furia a lui Faulkner, De veghe în lanul de secară a lui Salinger, 1984 a lui Orwell, Muntele vrăjit a lui Mann, poeziile vizionare eminesciene sau povestirile lui Poe. Un anumit număr de cărţi e mereu restrictiv şi discriminant.

Prof.dr. Găină Romila Adrian